sâmbătă, august 22, 2020

VEȘTI DESPRE PĂRINTELE AMFILOHIE



PE DEALUL COMĂNEȘTIULUI

Într-un loc feeric de cîteva hectare, într-un colț de rai situat pe Dealul Comăneștiului, la limita administrativă între Comănești și Asău, la mai putin de cîteva sute de metri de tranșeele, încă vizibile, în care bunicii și străbunicii noștri și-au vărsat sîngele pentru reîntregirea neamului, într-un ținut răzeșesc ce nu a fost învins vreodatâ de comuniști și colectivizat, se va ridica, din mila Preacuratei și cu mijlocirea Sfinților Români, un schit ce va fi închinat cel mai probabil unui drag Sfînt Român, Sfîntul Ioan Iacob de la Neamț, ale cărui Sfinte Moaște se află în Țara Sfîntă, la Hozeva.
Deși nu mai are 25 de ani, ca atunci cînd a început Mănăstirea Diaconești, și e trecut de prima tinerețe, Părintele Amfilohie are gînduri mari. Vrea să ridice un schit, un monument în cinstea ostașilor români, un centru de românism, de regăsire și cultivare a valorilor neamului!
Cunoscîndu-i ambiția, determinarea și puterea harului, nu mă îndoiesc că-și va duce la îndeplinire planul dumnezeiesc!
Vă trebui și noi toți, cei care-l cunoaștem, să-l sprijinim material și moral, sau măcar cu un gînd bun sau o rugăciune după putința fiecăruia!
Doamne, ajută!

(De pe pagina de Facebook a Simonei Rusuleț)

0 comentarii:

Trimiteți un comentariu

Abonați-vă la Postare comentarii [Atom]

<< Pagina de pornire