„NIHIL SINE DEO” LA ZI

SUMARUL BLOGULUI

INDICE DE NUME

„Pedepsește-ne*, Doamne, întru Tine...”

Cîteva pandemii (precum cea „emanată” din China), cîteva incendii de vegetație (ca-n Australia), cîteva cutremure (eventual urmate de tsunami, ca-n Japonia), cîteva accidente nucleare (ca-n Rusia și Ucraina), mai o gaură în pătura de ozon, mai cîțiva ghețari topiți, mai cîteva uragane cu ploi și inundații – și praful se alege de lumea și de civilizația omului. Toată experiența cumulată a umanității, toate creațiile ei „geniale”, toate performanțele ei tehnico-științifice, toată uriașa ei forță militară, toate resursele ei de hrană și energie, toată finanța mondială și toate paradisurile ei fiscale – toate sînt nimic în fața „stihiilor dezlănțuite”, dacă Dumnezeu „Își ia mîna de pe noi”. Am nutrit iluzia luciferică de a fi creat „o lume perfectă”, la concurență cu creația divină, dar cît de fragili rămînem în trufia noastră și cît de lesne i-ar fi lui Dumnezeu să ne piardă, lăsîndu-ne la cheremul răzbunător al firii/naturii pe care am pervertit-o! Vorba poetului: „La ce bun toată această perfecțiune înainte de moarte?” (A. E. Baconsky). „Deșertăciunea deșertăciunilor și toate sînt deșarte” (Ecclesiastul 1, 2). Șansa – unica și marea noastră șansă – este că Dumnezeu, după cuvîntul Sfîntului Ioan Damaschin, „le poate pe toate cite le vrea, dar nu le vrea pe toate cîte le poate. Că poate să și piardă lumea, dar nu vrea”. Dacă însă omul, în virtutea libertății sale, ține morțiș s-o ia razna și să se nimicească pe limba lui, Dumnezeu NU VREA SĂ POATĂ să-l împiedice... Așa că Dumnezeu – gata oricînd să ne dea totul și să ne sară în ajutor – ne lasă să fim pariul nostru cu noi înșine. Mai avem ochi de văzut și urechi de auzit? Dă, Doamne!

Răzvan CODRESCU

* În limba veche, „a pedepsi” își păstra înțelesul originar de „a (se) învăța minte” (etimonul e grecesc: paideo = a învăța). Pedeapsa ca învățătură de minte!