„AȘ VREA SĂ MĂ ÎNVEȘMÎNTEZ ÎN VERDE”

SUMARUL BLOGULUI

INDICE DE NUME

O pățanie a tenorului Ion Piso 

în plin proletcultism

Sînt greu de imaginat condiţii mai neprielnice pentru elanurile şi aspiraţiile unui artist decît cele aduse de „tăvălugul revuluţiei” proletare. România intra, treptat, sub zodia sinistră a „aflărilor în treabă” (sintagma o întrebuinţa şi Petre Ţutea: „Aflarea în treabă ca metodă de lucru la români”), îndepărtîndu-se de sine, de propria istorie şi de şansa unui viitor pozitiv în contextul civilizaţiei europene. Entuziasmul stahanovist al începuturilor va fi repede înlocuit de un formalism decerebrat şi steril, ale cărui consecinţe le mai resimţim şi astăzi.

Cînd nu e de-a dreptul abject şi criminal, comunismul e stupid şi absurd, iar realitatea bate orice imaginaţie. Iată, bunăoară, istoria morăriţei în toiul proletcultismului: un tovarăş venit „de sus” îl cheamă la direcţiune pe tînărul tenor Ion Piso (care se implicase în editarea în româneşte a unor cicluri de lieduri, între care şi Frumoasa morăriţă de Schubert, pe versuri de Wilhelm Müller). „Tovarăşe Piso, nu eşti mulţumit cu situaţia în care te afli? De ce ne faci greutăţi, tovarăşe Piso?”, îl admonestează politrucul. Cel admonestat e nu doar nelămurit, ci de-a dreptul perplex: „Dar despre ce este vorba?! Nu înţeleg...”, bolboroseşte, amintindu-şi brusc de toţi cei prigoniţi din familia sa. „Tovarăşe Piso, avem dovezi! Nici noi nu înţelegem cum un artist ca dumneata (?), recunoscut (??) şi recompensat (???) de regimul nostru, în loc să-şi vadă de treabă, face propagandă fascistă, legionară!”. Acuzatul e tot mai năuc, dar i se azvîrle sub ochi teribila „dovadă”, în care recunoaşte corectura ciclului Frumoasa morăriţă, aşa cum o trimisese deunăzi la tipografie. Politrucul dă paginile şi, ajungînd la liedul IN GRȔN WILL ICH MICH KLEIDEN („Aş vrea să mă înveşmîntez în verde”), izbucneşte cu indignare: „Ce înseamnă asta?! Îţi dai seama, tovarăşe Piso?”. Răsuflînd pe jumătate uşurat, tenorul se apucă să-i explice povestea, încercînd să-l lămurească asupra valorii metaforice sau simbolice a culorii verzi în contextul cu pricina. Greu, politrucul pare a începe totuşi să priceapă, e în fond un tovarăş cumsecade, şi are pînă la urmă revelaţia soluţiei... „politice”: „Schimbă culoarea, tovarăşe, ce dracu’, şi am rezolvat toată chestia!”. Pînă la urmă Frumoasa morăriţă avea să apară după o lungă întîrziere, fără revizuirea „politică” respectivă, dar cu o amplă postfaţă explicativă, ca nu cumva să se smintească ingenua „clasă muncitoare”! „Ce zici? Nu-i aşa că regimul trecut nu se juca (nici) cu... traducerile?”...

.

Răzvan CODRESCU

Pour la bonne bouche...