miercuri, iunie 19, 2019

CLAUDIU TÂRZIU DESPRE DIACONEȘTI



PĂZEȘTE-NE, DOAMNE, 
DE ISPITELE DE-A DREAPTA!


Părintele Amfilohie Brînză a plecat din obștea de la Mănăstirea Diaconești (Bacău), optînd pentru un schit din Solonț (același județ). S-au tulburat mulți creștini din pricina asta. Tot felul de zvonuri au umblat, prin lumea noastră mică, pe acest subiect. Cert este că, indiferent de motivele care au dus la această despărțire, nici Diaconestiul nu va mai fi la fel fără părintele Amfilohie, nici părintele nu va mai fi la fel fără Diaconest
Se crease acolo o echipă foarte puternică între maici și duhovnicul lor. Era o împreună-lucrare cu roade foarte frumoase. În 20 de ani, Diaconesti a devenit, dintr-un sat neinsemnat, fără traditie monahică, un punct de referință pe harta ortodoxiei românești.
Părintele Amfilohie și maica stareță Evloghia Chirvase au condus obștea pe acest drum. Și nimeni nu le poate nega sau minimaliza eforturile și reușitele. Nici unuia. Nici obștii întregi care i-a urmat.
Așa că noi, cei care nu știm cu adevărat de ce-i în stare Vrăjmașul atunci cînd îl superi cu binele pe care îl faci, se cade să păstrăm discreția, să ne afundăm, pe cît posibil, mai mult în rugăciune, și să le dăm și maicilor, și părintelui cinstea cuvenită. Mai mult, să-i înconjurăm pe toți cu dragoste, căci nu e un ceas ușor pentru nimeni. Doamne-ajută!

Claudiu TÂRZIU


0 comentarii:

Trimiteți un comentariu

Abonați-vă la Postare comentarii [Atom]

<< Pagina de pornire