miercuri, mai 22, 2019

INTERMEZZO LIRIC: WILLIAM SHAKESPEARE:




SONETUL LXVI
(în engleză și în trei versiuni românești)

Tired with all these, for restful death I cry,
As to behold desert a beggar born,
And needy nothing trimm'd in jollity,
And purest faith unhappily forsworn,
And guilded honour shamefully misplaced,
And maiden virtue rudely strumpeted,
And right perfection wrongfully disgraced,
And strength by limping sway disabled,
And art made tongue-tied by authority,
And folly doctor-like controlling skill,
And simple truth miscall'd simplicity,
And captive good attending captain ill:
Tired with all these, from these would I be gone,
Save that, to die, I leave my love alone.

***

Scîrbit de toate, tihna morţii chem;
Sătul să-l văd cerşind pe omul pur,
Nemernicia-n purpuri şi-n huzur,
Credinţa – marfă, legea sub blestem.
Onoarea – aur calp, falsificat,
Virtutea fecioriei tîrguită,
Desăvîrşirea jalnic umilită,
Cel drept de forţa şchioapă dezarmat,
Şi arta sub căluşe amuţind;
Să văd prostia – dascăl la cuminţi
Şi adevărul – semn al slabei minţi,
Şi Binele slujind ca rob la rele…
Scîrbit de tot, de toate mă desprind,
Doar că, murind, fac rău iubirii mele.

(traducere: Ion Frunzetti)

***

Sînt istovit, şi-n tihnă voi să mor
decît să-l văd slăvit pe ticălos,
iar pe sărman de rîsul tuturor,
să văd tăgăduit pe credincios,
pe vrednicul de cinste, oropsit
şi pe femei batjocorite crunt,
pe cel făr’ de prihană, pedepsit
şi pe viteaz răpus de cel mărunt
şi artele sub pintenul despot,
să văd prostia doctor la deştepţi
şi adevărul, „vorbă de netot”,
şi strâmbul poruncindu-le la drepţi:
mă uit scârbit la tot şi… Bun rămas!
Dar, dacă mor, iubirea-mi cui o las?

(traducere: Mihnea Gheorghiu)*

***

Lehămetit de tot, aş vrea să mor:
Să nu mai văd netrebnici îmbuibaţi,
Pe cei cinstiţi în cerşetori schimbaţi,
Credinţa, marfă ieftină-n obor,
Fecioara pură – scoasă la mezat,
Onoarea – aur fals, înşelător,
Cel drept – de forţa strîmbă-nfrânt uşor
Desăvârşirea – luată drept păcat,
Frumosul – sugrumat de-un zbir mîrşav,
Cuminţii – bănuiţi de nebunie,
Curatul adevăr – n umit prostie,
Şi Binele – dat Răului ca sclav…
De toate scap, de fac ultimul pas,
Dar, dacă mor, iubirea-mi cui o las?

(traducere: George Pruteanu)

* După părerea mea, traducerea lui Mihnea Gheorghiu e cea mai reușită și mai apropiată prozodic de original. (R. C.)

1 comentarii:

La 29/5/19 10:15 a.m. , Blogger Unknown a spus...

Ce radiografie tragică a lumii..Tânguirea Ecclesiastului ...mereu actuală. Doamne, Iisuse Hristoase,miluieşte-ne pe noi.

 

Trimiteți un comentariu

Abonați-vă la Postare comentarii [Atom]

<< Pagina de pornire