vineri, martie 08, 2019

UN PAMFLET DE LUCIAN D. POPESCU



DREPTURILE ȘOBOLANILOR

Mai întîi de toate am citit ştirea: vezi AICI.
Mi-am zis apoi că e un mic semn de normalitate faptul că în Germania există încă şobolani. Şi am fost tentat să mă bucur laolaltă cu nemţii de acest părelnic unic şobolan, cum se bucurau austriecii acum vreo zece ani cînd descoperiseră că mai au un urs prin Tirol. Dar m-am strunit la gîndul că, oricît de gras, şobolanul nu e urs, iar normalitatea anormalităţii de rit german e evidentă, pentru mine cel puţin, de cînd cu afacerea noxelor de la Volkswagen.
Apoi am dat-o pe spiritualitate. Să iau toată povestea drept un semn de delicateţe şi iubire creştină care guvernează civismul din Bensheim, Germania? Dar unul dintre salvatori, Michael Sehr, a declarat că toate astea s-au făcut pentru că şobolanul urban merită respect.
Or, respectul nu este o virtute creştină, ci un surogat al dragostei într-o lume degenerată de orgoliu şi de obsesia drepturilor individuale. Respectul ăsta are de-a face cu dreptul, nu cu dragostea. În spatele expresiei şobolanul merita respect este o frumoasă poveste a drepturilor şobolanului.
Şi fiind oarecum deformat de percepţia de jure, m-am întrebat dacă o fi situaţia juridică a şobolanului german diferită de cea de aiurea? Dar am intrat într-un hăţiş de variante, pentru că m-am temut imediat că poate pun greşit problema, iar acel şobolan este mai presus de germanitate. Poate că acel şobolan trebuie privit ca supra-naţional, ca şobolan european sau poate chiar ca şobolan-cetăţean-al-lumii, paradigmă a şobolănismului universal, care este peste tot acelaşi izvor de drepturi. Poate că nu germanitatea acelui şobolan este esenţială, ci drepturile intrinseci ale şobolănităţii sale.
Şi poate că cetăţenii din Bensheim – aici mă refer la oameni – sînt doar nişte oameni-cetăţeni ai lumii apţi să respecte drepturile universale, încă nescrise, ale cetăţeanului-şobolan. Cetăţenii-oameni din Bensheim nu au niciun merit, pentru că ei fac ce trebuie să facă. Se poartă kantian, adică acţionează astfel încît maxima acţiunii lor să poată sluji drept model unei legiuiri universale referitoare la şobolani.
Dar Kant mă încurcă mereu şi bineînţeles că a făcut-o şi de data asta, pentru că imediat mi-am amintit că undeva în Orient, nu spun unde, şobolanii duc o viaţă fericită şi foarte bio, făcîndu-şi vizuini pe cîmp, dar suferă din cauză că oamenii îi vînează ca să îi mănînce. Iar conflictul între drepturile şobolanului şi drepturile omului – pentru că am uitat să menţionez că în acel loc oamenii suferă de foame rău de tot – a fost imediat de natură să mă încurce sub aspectul valabilităţii universale a regulilor. Şi apoi, nu cumva şi cetăţenii din Bensheim ar putea avea oareşcari neplăceri din cauza şobolanilor şi, prin urmare, oareşce drepturi ale omului?
Ei, asta-i complicata şi vechea problemă a conflictului între drepturi! Însă aici am fost în situaţia de a tinde să dau dreptate şobolanului, deoarece, spre deosebire de om care, orice s-ar spune, mai are şi obligaţii, şobolanului nu i se poate pretinde respectarea vreunei îndatoriri. Prin urmare, îmi pare că şobolanul este arhetipul platonic post-modern al individului care nu are obligaţii, ci are numai drepturi. Deci, plin de drepturi, şobolanul are întotdeauna dreptate. Iar frumuseţea poveştii drepturilor şobolanului rezidă în perfecţiunea lor lipsită de orice fel de obligaţii.
Şi cred că din împrejurarea că drepturile şobolanului nu sînt scrise, nu reiese că ele nu există. Platon zice undeva că legile nu sînt bune de nimic, pentru că oamenii buni fac oricum ce zice legea chiar dacă ea nu există, iar cei răi găsesc întotdeauna o cale să ocolească legea dacă ea există. Or, este clar că din Bensheim salvarea vine tocmai prin faptul că, nesancţionate legal, drepturile şobolanului au fost respectate de oameni. Oftez şi rostesc întru sine-mi: oameni şi şobolani... Nicio legătură cu sensurile minore, şoriceşti, ale lui Steinbeck! Aici se pune început unei frumoase coabitări supralegaliste şi supraprocedurale. O coabitare pe baza drepturilor fără de lege. Şi nu doar între specii!
Un prieten, căruia i-am semnalat întîmplarea fără vreun comentariu, a crezut că fac aluzie la un anume personaj recent recuperat din România. Dar pe onoarea mea că nu mă gîndisem la nimeni anume. Deşi chestia se poate aplica în gînd multora, din toate taberele, după preferinţe, simpatii, gust şi chiar raţiune. Iar dreptul la a te gîndi la orice sau la oricine, pe drept sau pe nedrept, este straşnic exersat în lumea noastră. Plus că toate taberele se poartă la fel, fără excepţie.
Totuşi există un detaliu factologic care face întîmplarea concretă imposibilă în România. Nu acela că, pînă să fi venit la noi o echipă complexă de salvare – care oricum ar fi întîrziat enorm –, primul automobilist cît de cît ignorant faţă de drepturile şobolanului, ar fi îndeplinit un simplu gest de deratizare sub roţi. Ci faptul că în mod cert un astfel de şobolan-subiect-de-drept, oricît de universal valabil în esenţa îndreptăţirii sale, nu ar fi putut rămîne la noi prins în găurile unui capac de canalizare, pentru elementarul motiv că la noi şobolanii nu sînt aşa de bine crescuţi ca în Germania. După cum se observă în fotografiile din articolul citat, subiectul respectiv de drept era supraponderal şi tocmai asta a fost pricina lui de poticnire. Echipa germană a identificat cauza morfologică sub denumirea de winterspeck. Or, în România şobolanii nu ies din iarnă la fel de graşi cum au intrat în ea, ci la fel de slabi, cu totul feriţi de pericolul de a rămîne blocaţi în orificiile prin care şi-ar putea închipui că pot trece, dar în realitate nu pot.
Din acest unghi, cred că autorităţile germane aveau o obligaţie în plus în sensul acţiunii de salvare, deoarece winterspeck-ul nu e realizabil decît din vina traiului specific nemţesc. Autorităţile române pot însă sta liniştite, căci cercul vicios al şobolanului gras nu este posibil în România.
Mulţi se vor fi gîndind că e foarte necesară activitatea în România a unor ONG-uri care să teoretizeze drepturile şobolanilor, pentru că, în cazul în care o astfel de situaţiune va apărea şi la noi, vom fi complet nepregătiţi să îi facem faţă cu anvergură şi stil european. Unii vor fi alcătuind deja proiecte pentru cursuri legate de drepturile şobolanilor care să fie vîrîte pe gît de la cele mai mici vîrste, pentru că românii sînt puternic ancoraţi în absurdele credinţe care culpabilizează ab initio şobolanii-purtători-de-drepturi. Nu în ultimul rînd, unii se vor fi temînd de drasticele sancţiuni pe care le poate suferi România din partea comunităţii internaţionale în cazul în care nu vom fi în stare să respectăm drepturile şobolanilor.
Dar eu cred că toate astea sînt greşite pentru că pleacă de la premise greşite.
Cum şi ce va face lumea în continuare, nu ştim. Dar dacă justiţia fără de lege şi umplerea de respect vor sta în locul normalităţii şi dragostei, atunci lucruri din ce în ce mai bizare şi mai dizolvante se vor întîmpla în tot locul, acoperite complice de zarva vorbăriei fără sens.

Lucian D. POPESCU

0 Comments:

Trimiteți un comentariu

Abonați-vă la Postare comentarii [Atom]

<< Pagina de pornire