INTERMEZZO LIRIC: „METOC” DE VALENTIN DAN

SUMARUL BLOGULUI
INDICE DE NUME

Te pierd pe străzi cînd lumea mă trage înăuntru,
Te uit în cîte-o gară cînd urc în cîte-un tren,
Te rătăcesc cînd caut alți ochi, cu ochi vicleni,
Te las cînd, la răspîntii, arunc cu zarul mîndru.

Și-apoi îmi cade noaptea în pasul Tău fugar
Și-n pașii mei ce umblă setoși pe alte ape
În noapte, dintr-odată, îmi ești așa aproape
Încît se face ziuă. Lumină în zadar.

Îmi crești pe dinăuntru cînd visul nu mai vine,
Te-arunc și vînd. Mă vîntur cînd visul este tot.
Alunecînd în lume, mă-nham la vieți străine
Și hohotesc și mîrîi lingîndu-mă pe bot.

Mă dau pomană lumii, uitat într-un irod,
Dar mă răscumperi, Doamne, strîngîndu-mă în Tine.

Valentin DAN