A ÎNCEPUT POSTUL NAȘTERII DOMNULUI

SUMARUL BLOGULUI

INDICE DE NUME

DESPRE POST ÎN GENERAL

Postul, ca înfrînare de sine în numele lui Dumnezeu, este o armă puternică pe calea mîntuirii şi împotriva diavolului. Hristos Însuşi a postit 40 de zile în pustia Carantaniei, biruind cele trei mari ispitiri (cf. Matei 4, 1-11, şi Luca 4, 1-13).
Cele mai de seamă sărbători ale anului bisericesc sînt precedate de perioade de post mai lungi sau mai scurte. Acestea sînt în număr de patru (înşirate aici după cronologia anului bisericesc, care începe la 1 septembrie): POSTUL NAȘTERII DOMNULUI (din 15 noiembrie pînă în 24 decembrie, adică pînă în ajunul Crăciunului), POSTUL SFINTELOR PAȘTI (întins pe durata a şapte săptămîni ce precedă marele praznic al Învierii Domnului, începînd şi sfîrşindu-se la date variabile, în funcţie de data anuală a Paştelui), POSTUL SFINȚILOR APOSTOLI PETRU ȘI PAVEL (care se încheie pe 28 iunie, adică în ajunul praznicului respectiv, dar care începe la date variabile, în funcţie de acelaşi calendar pascal) şi POSTUL ADORMIRII MAICII DOMNULUI (din 1 pînă în 14 august, adică pînă în ajunul praznicului respectiv)*.

Creştinul dreptcredincios se spovedeşte şi se împărtăşeşte la capătul fiecăreia din cele patru perioade mari de post (ba chiar şi mai des, la sfatul duhovnicului), sau măcar o dată pe an. Cu rare excepţii (bolnavi grav, muribunzi etc.), Împărtăşania nu se face fără osteneala prealabilă a postirii şi fără mărturisirea păcatelor (iar dacă se face, e spre osîndă). Duhovnicul care te spovedeşte este cel care te dezleagă să te împărtăşeşti.

Postul – care „potoleşte trupul, înfrînează poftele cele nesăturate, curăţeşte şi înaripează sufletul” (Sfîntul Ioan Gură de Aur) – nu se reduce, desigur, la mîncare şi la băutură, căci atunci ar fi simplu regim sau dietă (ajutînd sănătăţii trupului, dar nicidecum mîntuirii). Înfrînarea de la mîncare şi băutură este doar faţa cea mai concretă şi mai exterioară a postului. În răstimpul postului, se cuvine să ne păzim de excese şi smintiri toate cele cinci simţuri, iar nu în ultimul rînd gîndurile. Înfrînarea trupească e de mare preţ, dar de şi mai mare preţ este înfrînarea sufletească, curăţirea şi întărirea spirituală, asceza interioară. Înfrînarea din afară nu-şi atinge scopul duhovnicesc decît dacă o înlesneşte pe cea dinlăuntru şi se conjugă cu ea. Să fim mai buni, mai smeriţi, mai generoşi, mai înţelegători, mai iertători – iată adevăratele roade pe care trebuie să le aducă postul în noi. A-ţi păzi gura de clevetiri sau ochiul de atracţii deocheate e adeseori mai anevoie decît să nu mănînci carne sau să nu bei vin. Postul e o luptă complexă cu tine însuţi şi-şi împlineşte rostul în inima fiecăruia. Adevăratul post nu trebuie să te facă mai palid la faţă sau mai puţin gras, ci să te aducă în acea stare îmbunătăţită a fiinţei tale în care să fii gata să te bucuri cu îngerii şi cu sfinții.

Postul este răstimp predilect al sobrietăţii şi al interiorizării. Cu toate acestea, făptura omenească şi lumea nu trebuie să ajungă de tot posomorîte, căci ne deplîngem şi ne războim puţinătatea, dar nu ne pierdem încredinţarea în mila şi dreptatea de Sus. S-a spus despre creştinul ostenitor că trăieşte mai degrabă, în acest răstimp al pocăinţei transfiguratoare, un fel de „tristeţe radioasă”. De altfel, Domnul Însuşi ne învaţă că postirea nu trebuie să devină ostentativă, „de ochii lumii”, ci să ne apropie tainic de Dumnezeu, Care singur cunoaşte măsura fiecăruia – nu pe dinafară, ci pe dinăuntru (cf. Matei 6, 16-18).

Şi tot Hristos ne învaţă, răspicat, despre puternica legătură dintre post şi rugăciune. Din însumarea lor iese adevărata putere spirituală, de care şi demonii se tem. Fără disciplina postului, rugăciunea riscă să se risipească, iar fără dialogul permanent cu Dumnezeu, înfrînările noastre riscă să rămînă deşarte. De aceea, în răstimpul postului, Biserica cheamă la mai multă şi mai rîvnitoare rugăciune. Şi cu cît ne rugăm mai mult, cu atît şi puterea noastră de înfrînare creşte, căci dacă sporim în nevoinţă şi ducem cu bine pînă la capăt crucea postului, aceasta nu se face fără harul cel de sus.

Dar eforturile noastre de îmbunătăţire nu trebuie să se rezume la perioada postului, ci roadele postirii trebuie să se vadă mai ales în viaţa noastră de după aceea, ca învrednicire permanentă a trăirii întru Hristos. În acest sens ne atrage atenţia Sfîntul Ioan Gură de Aur:

„Am lepădat povara postului, dar n-am lepădat rodul lui, pe care e vremea să-l culegem. A trecut oboseala nevoinţelor, dar să nu treacă rîvna faptelor bune. S-a dus postul, dar să rămînă evlavia. Mai bine spus, [...] a trecut postul cel trupesc, dar n-a trecut postul cel duhovnicesc. Acesta e mai bun decît acela, iar acela pentru acesta s-a făcut. După cum, cînd posteaţi, vă spuneam că se poate să nu posteşti, deşi posteşti, tot astfel şi acum vă spun că se poate să posteşti, deşi nu posteşti. [...] Cum poate să nu postească cel care posteşte? Iată: cînd cineva se opreşte de la mîncări, dar nu se opreşte de la păcate. Cum poate să postească cel care nu posteşte? Iată: cînd se bucură de mîncare, dar nu gustă din păcat. [...]

Poate să se îmbete şi cel care nu bea vin («Vai de cei care se îmbată fără vin!» – Isaia 28, 1) şi poate să fie cumpătat şi cel care bea vin («Foloseşte-te de puţin vin pentru stomacul tău şi pentru desele tale slăbiciuni» – I Timotei 5, 23). [...] Şi oare nu ne învaţă Apostolul: «Nu vă îmbătaţi cu vin, în care este desfrînarea, ci umpleţi-vă de Duhul!» (Efeseni 5, 18)? Acesta este beţia cea bună. [...] Umple mintea pînă sus cu Duhul, ca pe un pahar, ca diavolul să nu mai poată turna nimic în el! [...] Paharul nostru de bună beţie să fie potirul cel duhovnicesc, potirul neîntinat al sîngelui Celui Înviat, care nu îmbată, nici nu moleşeşte, ci ne întăreşte întru cumpătare. [...] De această beţie să ne îmbătăm, iar de la cealaltă să ne abţinem...” (cf. Sfîntul Ioan Hrisostom, Cuvîntări la praznice împărăteşti, Tipografia Cărților Bisericești, București, 1942).

Răzvan CODRESCU

* Creştinii dreptcredincioşi mai postesc, prin rînduială bisericească, în miercurile şi vinerile de peste an, cu excepţia celor notate în calendar cu HARȚI (dezlegare oficială de la postire, din raţiuni bisericeşti), precum şi de Înălţarea Sfintei Cruci (14 septembrie), de Ajunul Bobotezei (5 ianuarie) şi de Tăierea Capului Sfîntului Ioan Botezătorul (29 august).