STRIGATUL LA PRUNE TÎRZII

SUMARUL BLOGULUI 

INDICE DE NUME 

După aceste zile de doliu național și de intensă mediatizare a adevăratei istorii a Monarhiei Române și a adevăratei biografii a Regelui Mihai I, în confruntare cu comunismul și neocomunismul care ne-au falsificat trecutul, ne-au nenorocit prezentul și ne-au compromis viitorul, o parte a mîrlei (varianta românească a „vulgului”) a realizat, fie și în ceasul al doisprezecelea, în ce hal s-a lăsat manipulată decenii de-a rîndul și care ar fi putut fi chipul mai bun al României după 1989, dacă țara n-ar fi încăput, cu asentimentul ei decerebrat, pe mîna nomenklaturiștilor de rangul doi și a foștilor securiști „cosmetizați” în atelierele „democrației originale” (de care n-am scăpat nici după 28 de ani). Există însă și o mîrlă încremenită în abjecția și turpitudinile ei, cu care a trăit și cu care o să moară, orice i-ai face și orice i-ai spune. O mîrlă pentru care regalitatea reprezintă o sumă a tuturor răutăților, iar Europa este numele iadului pe pămînt.
Cum se poziționează – pro sau contra – „elitele”, aceasta contează prea puțin la nivelul recepției publice, pentru că ele nu au forța numerică și, din păcate, nici creditul moral de a putea impune un punct de vedere sau altul. 
Fapt este că, o dată cu trecerea la cele veșnice a Regelui Mihai I, problema monarhică devine în România un capitol de istorie, dincolo de înțelegerea sau neînțelegerea, de simpatia sau de antipatia noastră. Bifăm – în tîrziul lumii lui „n-a fost să fie” – o nouă ratare istorică, iar singura reparație ideală rămîne aceea că ultimul rege a intrat în eternitate cu imaginea frumoasă pe care majoritatea românească i-a refuzat-o cît a fost viu. Ceea ce se aude în urmă, ca un ecou inutil, seamănă cu „strigatul oltenilor la prune tîrzii”. 

  

Răzvan CODRESCU