miercuri, iulie 12, 2017

AFR: „THE GAY MANIFESTO”, DUPĂ 46 DE ANI

SUMARUL BLOGULUI 
  

În 1848 Karl Marx a publicat Manifestul Comunist, pledind pentru comunism şi un stat comunist. După 69 de ani, în 1917, primul sistem politic comunist cunoscut lumii a fost instaurat în Uniunea Sovietică. A fost cel mai crunt sistem politic cunoscut istoriei, a dăinuit cu puţin peste 70 de ani şi în cursul existenţei lui a cauzat moartea a zeci de milioane de oameni nevinovați – cel mai atroce genocid cunoscut vreodată. A promis raiul, dar a instituţionalizat infernul. 
În 1925 şi 1926 Adolf Hitler a publicat Mein Kampf, militînd pentru un sistem politic naţional-socialist fondat pe ideile lui Friedrich Nietzsche şi superioritatea rasei germane. După 12 ani, în 1933, primul sistem politic naţional-socialist cunoscut istoriei a fost instaurat în Germania nazistă. La fel ca Stalin, Hitler a promis Al Treilea Reich, un rai pe pămînt, dar, tot la fel ca Stalin, a dat omenirii un alt infern. Între 1939 şi 1945 nazismul german a cauzat cel mai mare conflict militar cunoscut în istorie, care a făcut zeci de milioane de victime. 

The Gay Manifesto (1971) 

Mai puţin cunoscut nouă – şi, de fapt, întregii lumi – este că în 1971 homosexualii britanici au lansat The Gay Manifesto of 1971, revizuit în 1978. Nu l-am analizat niciodată pînă acum. E vremea să o facem, pentru că, asemenea Manifestului Comunist din 1848 şi lui Mein Kampf, Manifestul Gay a întors lumea pe dos, a produs o răsturnare a valorilor nemaicunoscută în istorie şi a produs deja milioane de victime. Victimizarea continuă, cu ajutorul instituţiilor de stat şi internaţionale. Paralele între cele trei Manifeste sînt evidente şi greu de ignorat. Fiecare a promis o societate nouă, o realitate istorică nouă, radical diferită de cea cu care fiinţele umane erau obişnuite şi în care s-au născut. Una care i-a făcut pe oameni curioşi, interesaţi, încrezători că ceea ce le-a fost promis va produce modificări sociale, politice şi economice pozitive şi le va îmbunătăți viaţa. Comuniştii au văzut în proprietatea privată rădăcina tuturor relelor şi în abolirea ei prescripţia pentru rezolvarea tuturor problemelor cu care societatea s-a confruntat vreme de mii de ani. Ajunşi la putere, comuniştii au abolit proprietatea privată, cauzînd un haos economic nemaîntilnit pînă atunci în istorie. Naziştii au văzut rasele „inferioare” din aceeași perspectivă: rădăcina tuturor relelor cunoscute istoriei, iar eliminarea lor – reţetă pentru rezolvarea tuturor problemelor cu care „arienii” se confruntau. 
Homosexualii au deţinut şi încă deţin aceeași perspectivă, una care e evidentă din primele rînduri ale Manifestului pe care îl studiem cu de-amănuntul mai jos. După cum veţi vedea, pentru homosexuali, familia binară, alcătuită din bărbat, femeie şi copii, bazată pe relaţii de monogamie şi heteronormativitate, e rădăcina tuturor relelor din lume. Reţeta pentru rezolvarea acestor probleme e aceeași: eliminarea familiei, a heteronormativității şi a monogamiei.  
Frapează și o altă paralelă între cele trei Manifeste: indiferenţa noastră, a oamenilor decenţi şi cu bun-simţ, faţă de ideile radicale semănate cu zeci de ani înainte de instaurarea regimurilor promise. Majoritatea cetăţenilor au ignorat Manifestul Comunist, Mein Kampf şi Manifestul Gay din 1971, zîmbind şi zicîndu-şi că ceea ce au citit ori auzit sînt nişte idei bizare, dar trecătoare şi fără consecinţe. Asemenea unei dureri de cap. Nişte idei care nu vor fi niciodată puse în aplicaţie. Dar iată că s-au înşelat. Din fericire pentru occidentali, Manifestul Comunist a făcut ravagii doar în estul Europei, ei fiind scutiţi de cruzimea sistemului comunist. Nazismul, însă, i-a afectat atît occidentalii, cît şi est-europeni. Iar revoluţia sexuală, avînd ca vîrf de lance mişcarea homosexuală, face ravagii de cîteva decenii mai mult în Occident decît în Europa de Est. Ironic, comunismul ne-a protejat de revoluţia sexuală, care e încă relativ recentă în Europa de Est şi în România. 
Nu putem ignora nici perioada relativ scurtă de timp între plantarea ideilor radicale din cele trei Manifeste şi consecinţele lor. Dacă i-a luat comunismului 69 de ani pentru a-şi atinge scopul, lui Hitler i-a luat doar 12 ani, iar revoluţiei homosexuale mai puţin de 30 de ani. Nici numărul foarte mare al victimelor nu poate fi trecut cu vederea ori bagatelizat. La fel ca şi comunismul sau nazismul, revoluţia sexuală şi homosexuală a făcut milioane de victime. Cine sînt victimele revoluţiei sexuale?
Lista e lungă şi ne include şi pe noi: victimele divorţului (părinţii, copiii, nepoţii); cei care vizualizează ori sînt dependenţi de pornografie (în cifre de probabil miliarde de oameni); femeile care au făcut ori fac avort; copiii nenăscuţi ucişi în avort; persoanele dependente de sex; copiii născuţi din surogat, care nu îşi cunosc mama ori tatăl; cei care comercializează (adică cumpără ori vînd) material genetic masculin ori feminin; mamele purtătoare şi femeile care sînt folosite pentru a aduce pe lume copii prin surogat; copiii adoptaţi de homosexuali ori copiii crescuţi de cupluri de acelaşi sex. 
Uşurinţa cu care factorii mediatici, politici şi legislativi au îmbrăţişat ideile celor trei Manifeste nu poate să ne scape nici ea din vedere. Manifestul Comunist, Mein Kampf şi Manifestul Gay şi-au găsit adepţi numeroşi şi vociferanți într-un timp relativ scurt. Intelectualii, jurnaliştii, politicienii, legiuitorii, judecătorii, avocaţii, ba chiar şi unii factori religioşi au sprijinit şi promovat aceste idei toxice, fără a se gîndi la consecinţele lor în timp. 
Acest The Gay Manifesto a fost publicat la Londra, în 1971, de către un grup de homosexuali britanici care la vremea aceea se identificau sub numele de Gay Liberation Front („Frontul de Eliberare Gay”). Manifestul Gay a fost revizuit în 1978 şi are zece (10) pagini. Ceea ce uimeşte este faptul că, fără excepţie, toate ideile şi obiectivele  enunţate în el au fost puse în aplicare, transformate în realitate, ori sînt pe cale de a fi transformate în realitate: în Europa Occidentală, America de Nord şi, în din ce în ce mai multe alte părți ale lumii. Ultima victimă care a capitulat în fața Manifestului Gay a fost Germania, care pe 30 iunie a. c. a legalizat căsătoriile homosexuale. Manifestul Gay e similar cu Manifestul Comunist şi cu Mein Kampf în mai multe privinţe. El identifică un grup social specific, în cazul acesta homosexualii, care se autodefineşte ca fiind victimizat de societate, cauzele nemulţumirilor homosexualilor, instituţiile sociale care îi asupresc şi reţetele specifice pentru eliminarea acestei asupriri. Homsexualii se identifică în Manifestul lor ca fiind „mînioşi” (angry), la fel ca toate grupurile asuprite din trecut. Societatea heterosexuală, zic ei, îi tratează ca pe nişte fiinţe sub-umane şi e vremea, chipurile, să se organizeze şi să acţioneze pentru a-şi dobîndi libertatea. 

Instituţiile care asupresc homosexualii
  
Manifestul identifica instituţii sociale specifice care în opinia lor îi asupresc. În primul rînd e FAMILIA. Asuprirea homosexualilor începe în familie, unde bărbatul e „stăpîn”, soţia „sclavă” bărbatului, iar copii „robi” ai bărbatului. Prin natura ei, familia se împotriveşte homosexualităţii şi homosexualilor (The very form of the family works against homosexuality). Familia binară, fondată pe relaţia dintre sexele opuse, îi face pe homosexuali să se simtă plini de ruşine, vinovăţie şi falimentari.  
A doua instituţie care asupreşte homosexualii e ŞCOALA, deoarece ea promovează (ori promova la vremea aceea) moralitatea sexualităţii în familie şi căsătorie, între un bărbat şi o femeie căsătoriţi, bazată pe doctrinele creştinismului. Sistemul educativ era văzut la vremea aceea ca o extensie a moralităţii creştine (an extension of Christian morality).  
A treia instituţie asupritoare a homosexualilor e BISERICA. Învățăturile creştine privind sexualitatea şi familia erau văzute ca fiind demodate, arhaice şi iraţionale (Christianity’s archaic and irrational teachings support the family and marriage aş the only permitted condition for sex). 
A patra instituţie în cauză era MASS MEDIA. Mass media era atacată pentru că, în opinia homosexualilor, promova o imagine negativă şi incorectă a homosexualilor – perverși, pedofili, monştri, degeneraţi – şi apăra familia tradiţională.  
A cincea problemă cu care homosexualii erau confruntaţi era VOCABULARUL. Vocabularul deceniilor trecute era atacat ca promovînd „ideologia şi moralitatea anti-homosexuală” (anti-homosexual morality and ideology). Vocabularul era desemnat să denigreze homosexualii şi relaţiile lor sexuale.  
LOCUL DE MUNCA era ostil și el homosexualilor, pentru că atmosfera era dominată de atitudinile presupus homofobe ale colegilor de muncă faţă de angajaţii homosexuali. Anumite funcţii în companiile prestigioase erau rezervate doar heterosexualilor (şi în special bărbaţilor căsătoriţi și cu copii), pentru a da impresia că bărbaţii heterosexuali căsătoriți sînt mai siguri de ei înşişi şi mai capabili să promoveze o imagine pozitivă a companiei decît bărbaţii homosexuali. 
O altă instituţie socială care era văzută ca asuprind homosexualii era SISTEMUL LEGAL. Plîngerile majore ale homosexualilor britanici în 1971 erau legile care interziceau relaţiile sexuale între persoane de acelaşi sex sub 21 de ani, ori să adopte copii. Erau preocupaţi şi de faptul că violenţa împotriva homosexualilor nu era luată în serios de poliţie, dar violenţa la cuplurile heterosexuale era.  
Critici majore erau aduse şi PSIHIATRIEI, pentru că la vremea aceea ea încă identifica homosexualitatea ca pe o boală psihică şi încă recomanda terapie pentru reabilitarea inclinaţiilor homosexuale, homosexualii pretinzînd, dimpotrivă, că homosexualitatea e normală.
  
Remedii şi modificări sociale
  
Manifestul Gay din 1971 recomanda măsuri concrete pentru eliberarea homosexualilor. În primul rînd, cerea „toleranţă şi egalitate” (tolerance and equality), şi „o schimbare revoluţionară în întreaga societate” (a revolutionary change în our whole society). Schimbarea trebuia să înceapă cu „familia patriarhală”. Toate problemele cu care se confruntă homosexualii, afirmă în repetate rînduri Manifestul Gay, au drept cauză principală „familia patriarhală” (cauza nenorocirilor is rooted in our society’s most basic institution – the Patriarchal Family). Homosexualii afirmă că, la fel ca toţi membrii societăţii, ei au fost socializaţi, împotriva voinţei lor, să gîndească familia ca pe sursa fericirii şi împlinirii personale. În aceste învăţături erau îndoctrinaţi copiii de la o vîrstă fragedă, ceea ce face aproape imposibil să schimbi atitudinile lor şi ale părinţilor lor faţă de homosexuali şi homosexualitate. Aceste învăţături sînt nu doar eronate, dar şi greu de schimbat, pentru că îşi au originea în Biblie şi în doctrinele creştine. Sînt eronate pentru că, în afara diferenţelor biologice, nu există nici o diferenţă între bărbaţi şi femei (… there are no proven systematic differences between male and female, apart from the obvious biologic ones) şi nu ne naştem ca bărbaţi ori femei, ci sîntem socializaţi să devenim bărbaţi şi femei (all differences of temperament, aptitudes and şo on, are the result of upbringing and social pressure. They are not inborn). Întreaga societate e construită pe „familia patriarhală”, iar religia, cultura, literatura şi arta fortifică „familia patriarhală”, cu toate aspectele şi consecinţele ei toxice (Our entire society îs built around the patriarchal family and its enshrinment of these masculine and feminine roles. Religion, polular morality, art, literature and sport reinforce these stereotypes). 
Cum e uşor de înţeles, abolirea asupririi homosexualilor implica reformarea radicală a „familiei patriarhale”. Dar reformele nu sînt suficiente. Atîta timp cît „familiile patriarhale” există, copiii crescuţi în ele vor învăţa şi deţine atitudini contrare şi ostile homosexualilor. Care deci e soluţia finală? Abolirea familiei că instituţie. Manifestul Gay e direct, clar şi agresiv privind acest obiectiv: We must aim at the abolition of the family, so that the sexist, male supremacist system can no longer be nurtured there („Trebuie să ţintim spre abolirea familiei, pentru ca sistemul sexist al supremației bărbatului să nu mai poată fi perpetuat”). 
Abolirea familiei e un imperativ imediat care, în opinia autorilor Manifestului, poate lua cîţiva ani ori cîteva decenii. Ce paşi concreţi trebuie făcuţi pentru abolirea ei? În primul se impune abolirea monogamiei obligatorii. Monogamia, zice Manifestul, e o doctrină impusă tuturor membrilor societăţii. Homosexualii nu pot fi monogami prin natura sexualităţii lor şi de aceea ei îşi trăiesc viaţa în afara familiei şi căsătoriei tradiţionale. Monogamia e o formă de asuprire a femeii de către soţul ei. În virtutea monogamiei, femeia şi copiii ei devin proprietatea bărbatului (Monogamy îs usually based on ownership – the woman sells her services to the man în return for security for herself and her children – and is entirely bound up în the man’s idea of property. Furthermore, in our society the monogamous couple with or without childern, is an isolated, shut-in, up-tight unit, suspicious of and hostile to outsiders). Monogamia sufocă homosexualii, le cauzează dependențe nevrotice şi infidelitate. Abolirea monogamiei implică abolirea rolurilor sexuale în care bărbaţii şi femeile sînt socializaţi din copilărie. 
Încă din 1971 homosexualii şi-au căutat aliaţi pentru îndeplinirea obiectivelor lor. Un aliat natural pe care l-au aflat, care şi el la rîndul lui cere abolirea căsătoriei şi a familiei, e mişcarea feministă şi mişcarea de eliberare a femeilor, în vogă în Europa Occidentală şi America de Nord în anii ‘60 şi ‘70.
În final, Manifestul Gay îşi re-enunța obiectivele fundamentale: abolirea familiei, căsătoriei şi monogamiei; eliminarea discriminării împotriva homosexualilor la locul de muncă; promovarea noţiunii că relaţiile sexuale între persoane de acelaşi sex sînt normale (perfectly valid); reformarea educaţiei sexuale în şcoli cu scopul de a normaliza homosexualitatea; reformarea psihiatriei cu scopul de a declara homosexualitatea o variantă normală a sexualităţii umane; reducerea vîrstei legale pentru întreţinerea relațiilor sexuale între persoane de acelaşi sex.
  
Situaţia actuală
  
E uşor de observat că obiectivele Manifestului Gay din 1971 au fost atinse în mare parte şi că este doar o chestiune de timp pînă cînd ele vor fi atinse în întregime acolo unde factorii mediatici, politici, publicul, oamenii de bună-credinţă şi liderii religioşi vor îmbrăţişa şi vor continua să promoveze aceste obiective fără discernămînt ori fără a lua în considerare consecinţele. Pentru ţările şi societatiile care se opun şi vor continua să se opună acestor obiective fără rost şi dăunătoare, însă, există nădejde. Cei care citiţi îndeaproape comentariile noastre săptămînale (marţi şi joi) ştiţi unde şi cum aceste obiective au fost atinse. În Occident nu există nici un aspect social, politic, educaţional, literar, mediatic, ori chiar de natură religioasă, care să nu fi fost afectat de Manifestul Gay din 1971. Mass media din Occident a adoptat, fără excepţie,  toate ideile enunţate în Manifest. Le promovează zilnic. Politicienii au făcut la fel. Legiuitorii şi ei. În 1989 Danemarca a devenit primul stat din lume care a legalizat parteneriatele civile homosexuale. La scurt timp după acceea s-a produs avalanşa bine cunoscută nouă tuturor. Privind căsătoriile homosexuale, gheața a fost spartă în 2002, cînd un tribunal din Ontario, Canada, a decretat un drept la căsătorii homosexuale. A urmat Tribunalul Suprem din Massachusetts, care a spart gheața în SUA, în 2003, şi apoi Spania, în 2004, cînd căsătoriile homosexuale au fost legalizate pentru prima dată într-o ţară europeană. Avalanşa continuă. Parlamentul European a adoptat şi el Manifestul Gay, fiecare rezoluţie privind aspecte sociale ale Uniunii Europene conţinînd paragrafe peste paragrafe care plagiază ideile Manifestului Gay din 1971. Curtea Europeană a Drepturilor Omului a făcut la fel. CEDO dovedeşte chiar o obsesie cu drepturile homosexualilor în detrimentul drepturilor celorlalţi cetăţeni ai Consiliului Europei, printre ele drepturile parentale, libertatea de conştiinţă, libertatea religioasă şi libertatea cuvîntului. 
La nivel internaţional, Manifestul Gay a fost încorporat în rezoluţiile adoptate de Adunarea Generală a Naţiunilor Unite şi în programele de asistență economică şi socială finanţate de ONU. La fel la nivel regional, cum ar fi Curtea Americană a Drepturilor Omului. 
Confuzia sexuală e şi ea o realitate. Revoluţia transgenderistă e în toi. Instituţionalizarea revoluţiei sexuale continuă. Abolirea diferenţelor dintre bărbaţi şi femei e promovată de ideologia de gen, care a devenit una dintre doctrinele favorite ale secularismului. Ideologia de gen e promovată de instituţiile europene, sistemele de educaţie europene, mass media şi tribunale. 

România
  
Şi în România liniile încep să fie trasate tot mai clar. Calul troian care promovează agenda homosexuală în România e Uniunea Salvaţi România, formată din tineri care probabil că nici nu se născuseră în 1971, cînd Manifestul Gay a fost enunţat prima dată. Stabilirea, ca dogmă de partid, că USR se împotriveşte protejării căsătoriei naturale în Constituţia României e un act extrem, care dovedeşte lipsa de discernămînt şi o imitaţie slugarnică și ieftină a obiectivelor Manifestului Gay din 1971. USR şi alţi politicieni români, care încă sînt indecişi privind Articolul 48, ar trebui să se familiarizeze nu doar cu conţinutul Manifestului, dar mai ales cu ce s-a petrecut în Europa, din 1971 încoace, în materie de sexualitate şi familie. Căsătoria şi familia sînt dispreţuite, iar monogamia denigrată. Doar pentru că ele ofensează homosexualii. Aceşti politicieni ar trebui să înveţe din lecţia lui Merkel, laşul Cancelar al Germaniei care şi-a sacrificat convingerile religioase şi personale pentru un cîştig politic. Fiică de păstor luteran, pînă luna trecută Merkel a fost consistentă în opoziţia ei faţă de căsătoriile homosexuale, afirmînd, public, totdeauna cînd a avut ocazia, despre căsătoriile homosexuale că ele vatămă copiii. Am afirmat şi noi acelaşi lucru – din 2006 încoace. Anual şi periodic am difuzat în România materiale şi studii bine documentate privind impactul nociv al căsătoriilor homosexuale asupra copiilor. Ce rost are atunci să instituţionalizezi forme care dăunează copiilor? Doar o societate care şi-a pierdut raţiunea poate să facă aşa ceva!  
În 1948 societatea globală a adoptat, în unanimitate, Declaraţia Universală a Drepturilor Omului. Articolul 16 al acesteia afirma: „Cu începere de la împlinirea vîrstei legale, bărbatul şi femeia, fără nici o restricţie în ce priveşte rasa, naţionalitatea sau religia, au dreptul de a se căsători şi de a întemeia o familie. […] Familia constituie elementul natural şi fundamental al societăţii şi are dreptul la ocrotire din partea societăţii şi a statului”. După doar 23 de ani, în 1971, un grup minuscul de homosexuali britanici a afirmat contrariul, iar de atunci bătălia pentru familie şi căsătorie se desfăşoară sub ochii noştri. Vrem sau nu vrem, sîntem şi noi, românii, antrenaţi în această bătălie. Nădăjduim ca materialul de astăzi să vă fi convins şi mai bine că familia nu e duşmanul nimănui, ci că, dimpotrivă, e ea sub asediu şi trebuie protejată de agresiunile celori care gîndesc la fel ca autorii Manifestului Gay din 1971.

Asociația Familiilor din România


0 Comments:

Trimiteți un comentariu

Abonați-vă la Postare comentarii [Atom]

<< Pagina de pornire