I
Sîntem prea singuri, poate, spre-a fi destul de buni,
şi prea deştepţi să credem sau să cerşim minuni,
prea tineri să ne fie a vîrstei cruce rost
şi prea bătrîni s-ajungem mai mult decît am fost.
Oricum ne-am lua pe sine şi-oricît ne-am amăgi,
n-am strîns nici pîrgă-n ceruri şi nici vreun cheag pe-aci:
de-avem de-a dreapta înger, că-i tare trist socot;
şi drac de-avem de-a stînga, e numai rînjet tot.
Nici viaţa-n noi nu-şi face vreun vis de-a învia,
nici moartea dintr-odată nu vine să ne ia,
ci vraişte pe talazul petrecerii domoale,
în noi se lasă noaptea, din creştet către poale.
Iar undeva în zarea ce-a pleşuvit de stele
şi-ascute luna şişul, ţinîndu-l de plăsele.
Acum s-ar face, Doamne, să fii şi tu un pic…
Dar cum să fie totul, cînd nu mai e nimic?!
II
De-ar fi nu zei grămadă, ci-un singur zeu în cer,
iar dintre noi doar unul să ştie să se roage,
am mai putea nădejde măcar de-o duşcă trage
din cornul veşniciei, cînd toate-n preajmă pier.
Dar e-o tăcere mare de sus şi pînă jos,
şi n-ar mai pune nimeni de-un dor sau de-o visare,
căci sufletul pe oase ne-atîrnă de prisos
şi gîndul însuşi coace sub coaja lui şi doare.
Ne-au blestemat din faşă, sau mai tîrziu, pe rînd?
Sau poate că noi singuri ne-am fost blestem şi vină,
curvind la greu cu lumea şi-n hohote rîzînd
de orice rînduială sau rest de rădăcină…
Dar nici acum nu-s sigur că-mi pare sincer rău,
chiar dacă-i e şi morţii lehamite de mine,
căci dacă gol e cerul şi eu nu-s robul tău,
n-aş fi putut cu moartea să mă-nţeleg mai bine.
III
Eu, ultima otreapă, îţi dau prilej să fii,
cu leatul meu de-a valma, ce nici habar nu are
că reprezinţi şi numai un semn de întrebare,
necum c-ai fi aievea, cum eu te-aş ispiti!
Arată-te şi pune-i nimicului popreală
şi coasa morţii fă-o fărîme cu-n cuvînt!
Hai, fă-ţi cu mine mila de-a mă iubi cum sînt
şi pescuieşte-mi leatul cu marea ta momeală!
Te văd? Te-aud? Te-adulmec cu nările măcar?
Halal zălog de slavă şi bunătate pură!
Cînd strigă după tine pierduta ta făptură,
nu-i faci, în gura morţii, şi ei un ultim dar?!
Ah, da, eu sînt damnatul! Damnaţi îţi sîntem toţi!
Nu face ca să cheltui pe noi vreun semn, vreo milă!
Ne-ai scos din Cartea Vieţii, rupînd o-ntreagă filă?
N-aş vrea să fii… dar tare mi-aş mai dori să poţi!
Răzvan CODRESCU
@ Ady:
RăspundețiȘtergereAm preluat şi postez aici (timpul disponibil şi uzanţele blogului nu-mi îngăduie mai mult; voi încerca, în aprilie, să fac să apară apelul şi în revista "Lumea Credinţei"):
V-aţi întrebat ce aţi putea face cu 10 lei? Mulţi ar raspunde că şi-ar cumpăra 2 litri de ulei de calitate mai slabă, alţi mi-ar răspunde că şi-ar cumpăra ceva dulce sau câteva ţigări. Răspunsul la această întrebare depinde de la o persoană la alta. Dar v-aţi pus întrebarea că cu 10 lei aţi putea salva viaţa unei persoane? Poate aţi spune că ar fi absurd sau că viaţa Gabrielei Tudorache nu costă numai 10 lei. Nu costă atât, că o viaţă nu o putem cumpăra nici cu toţi banii din lume. Dar 10 lei contează pentru Gabriela, care în momentul de faţă are nevoie de ajutorul nostru al tuturor. Îşi doreşte din tot sufletul să-şi vadă copiii crescând. Orice părinte îşi doreşte să-şi vadă copiii mari, realizaţi, la casele lor şi cu tot ce este mai bun.
Haideţi să fim un pic mai uniţi pentru a salva viaţa acestei mame cu chip angelic şi cu o bunătate rar întâlnită.
Gabriela Tudorache are 42 de ani şi este mama a doi copii: unul de 13 ani şi unul de 23 de ani. A doi copii care au acum cea mai multă nevoie de mamă pentru a-i mangâia şi a-i sprijini în clipele grele ale vieţii. Însă Gabriela are de trecut un obstacol greu: a fost diagnosticată cu Meningiom (tumoare cerebrală benignă), în termeni noştri binecunoscuţi: tumoare pe nervul optic, ceea ce înseamnă întâi pierderea vederi şi pe urmă şi a vieţii. Toate aceste necazuri au început în anul 2007, când a avut primele semne ale bolii: dureri groaznice de cap şi slăbirea vederii. Şi de atunci a început o continuă luptă: analize, căutarea pe internet a unei clinici de specialitate, până ce a aflat că singura ei speranţă este în Germania, la Clinica de Neochirurgie INI din Hanovra, la medicul Prof. Dr. Fahlbusch, acesta fiind singurul medic care i-a garantat că operaţia va reuşi dacă va ajunge la timp. Dar durerea este că familia nu are suma cerută pentru operaţie, care este de 35.000 de euro, fără a include transportul şi cazarea pe toată durata spitalizării.
Fiecare dintre noi putem fi un înger păzitor al Gabrielei, donând din puţinul pe care îl avem.
Fiecare leu contează în salvarea vieţii acestei mame nefericite. Să ne unim cu toţii şi să donăm sau
macar să postăm povestea de viaţă a Gabrielei; dacă noi nu putem dona, o pot face alţii, aflând de la noi.
Viaţa ei depinde de noi toţi.
Cei care doresc să doneze, o pot face cu toată încrederea în contul prezentat mai jos:
BCR – Ploieşti , Str. Mărăşeşti 185
RO87RNCB0623123175680001 (RON)
RO60RNCB0623123175680002 (EUR)
SWIFT : RNCB RO BU
Mai multe detalii despre Gabriela Tudorache găsiţi pe blogul ei: http://gabrielatudorache.blogspot.com/.
Trimiteţi prin e-mail! Postaţi pe blog! Distribuiţi pe Twitter! Distribuiţi pe Facebook!
"Iar undeva în zarea ce-a pleşuvit de stele
RăspundețiȘtergereşi-ascute luna şişul, ţinîndu-l de plăsele."
Extraordinară imagine poetică!
Dar ce tragic de trist e mesajul general, condiţia omului fără Dumnezeu în faţa morţii şi a haosului cosmic!
Niciodată cred ca nu aţi mai scris versuri atît de triste...
Mi se pare ca e cam multa tristete in ultima vreme in poeziile domnului Codrescu. Nu stiu daca e bine pentru un poet CRESTIN...
RăspundețiȘtergereFratelui Alexandru
RăspundețiȘtergerePoezia exprima o stare de spirit care pune fata in fata Maretia Lui Dumnezeu si vremelnicia noastra. Nu este loc de exuberanta si veselie.
Poate cu ocazia Invierii.
Fratelui Alexandru
RăspundețiȘtergerePoezia exprima o stare de spirit care pune fata in fata Maretia Lui Dumnezeu si vremelnicia noastra. Nu este loc de exuberanta si veselie.
Poate cu ocazia Invierii.