INTERMEZZO LIRIC: JUXTA CRUCEM (II)

SUMARUL BLOGULUI

INDICE DE NUME

CÎNTECUL JIDOVULUI RĂTĂCITOR

Nu pribegia-i crucea mea cea mare,

ci nemurirea-n trup şi în păcat:

atîtea veacuri cîte le-am umblat

ca nişte-obezi mi-atîrnă de picioare.

Şi ce-am făcut, la urma urmei, oare?

Că de mai marii mei am ascultat?

Că una-am fost cu neamul meu damnat?

Că-n Iahve am crezut cu-ncrîncenare?

Şi-acum mă arde-n ochi privirea lui,

cînd de sub cruce mi-a rostit osînda…

Să fie-aceasta firea sa, preablînda,

iubirea sfîntă dată-n dar oricui?!

L-aş întreba, cînd cică iarăşi vine:

s-a răstignit cumva şi pentru mine?

CÎNTECUL TÎLHARULUI PE CRUCE

Pe oameni n-am putut să-i mai înşel,

nici morţii nu ştiu cum să-i scap din gheare,

dar poate că nebunul ăsta are

vreun paznic sus sau vreo putere-n el…

Mă uit cum stă pe cruce spînzurat

şi parcă-o taină-n spinii frunţii poartă…

Ce-ar fi să-mi ispitesc cumplita soartă

pe mîna lui, de-o fi adevărat?...

Încerc să-i spun ceva, dar nu mai vor

nici buzele, nici limba să mă lase…

E prea tîrziu şi stau la rînd să mor…

Dar el deodată genele frumoase

şi le ridică molcom către mine

şi-mi spune trist, pe limba morţii: „Bine”.

POST-SCRIPTUM

„E lemn spurcat, cu dîre-n el de sînge:

să-l arzi şi-n foc, şi tot ar fi păcat!

Rămîie pe Golgota îngropat,

că doar ţărîna toate-n ea le strînge.

Cît despre stîrvuri, puie-se-n morminte,

dar grijă-aveţi de-acela care zise

că-n el se împliniră cele scrise,

să nu vi-l fure cei stricaţi la minte.

Căci de vor zice: «Nu-i, ci-a înviat!»,

şi îi vor crede gloatele grămadă,

blestem cumplit pe cap o să ne cadă

şi veacuri vom avea de îndurat!”.

Dar n-au scăpat de ce le fuse frică:

de-atunci din groapă-ntruna Se ridică.

CRUCEA IUBIRII

A fi un timp şi-a nu mai fi pe urmă

e cel mai greu blestem pe capul firii,

căci dacă totul trece şi se curmă,

nu-i vis mai crud ca patima iubirii.

Iubirea dacă nu e veşnicie,

cu duhul şi cu carnea ei cu tot,

e suferinţa noastră cea mai vie

cînd şerpii morţii capetele-şi scot.

Aici e poate taina ta cea mare

şi rostul crucii tale, neştiut

de noi, ce nu vom fi nicicînd în stare,

chiar dacă nu te-am vinde cu-n sărut,

să ne-mpăcăm că dragostea ne moare

şi c-o vom lua cîndva de la-nceput.

Răzvan CODRESCU

Mai puteţi citi pe acest blog:

Intermezzo liric: Juxta crucem (I)