N. MANOLESCU: PROSTIA OMENEASCĂ

SUMARUL BLOGULUI

INDICE DE NUME 

Nu mi-e simpatic Nicolae Manolescu, dar cu textul ăsta m-a cucerit!

Bibliografia critică a operei lui Ion Creangă s-a procopsit cu o interpretare nou-nouță. Un preot a folosit drobul de sare, care stă să cadă peste copaia copilului, ca argument în favoarea reluării slujbelor în biserici în pofida pandemiei. Drobul cu pricina ar semnifica o falsă temere din partea celor două femei aflate în stare de alertă. În realitate el nu reprezintă nici un pericol pentru viața copilului. La fel ar sta lucrurile cu virusul ucigaș pentru noi, cei de azi. Dovadă titlul povestirii, alta era în sufletul celor două femei și în cugetul lui Creangă. Omul Bisericii l-a citit exact pe dos pe răspopitul humuleștean. Iar de titlul povestirii nici că i-a păsat. Uneori frica de a rosti un cuvînt precum prostie e mai mare chiar decît prostia. Ieri-alaltăieri, președintele Iohannis a fost certat că, referindu-se la atitudinea față de pandemie, a împărțit lumea în două: „ori ești precaut, ori ești prost”. Ceea ce, perfect adevărat fiind, cu precizarea că nu despre tot popolul suveran era numaidecît vorba, ci îndeosebi despre partizanii și, respectiv, adversarii menținerii stării de alertă, iată-ne reîntorși la reticența pe care o introduce în mentalul general rostirea cuvîntului din capul povestirii lui Creangă. În legătură cu asta, am o experiență proprie. Am scris pe vremuri o Temă despre prostie. Intitulată chiar așa: „Despre prostie”. Cenzurii i-a displăcut cuvîntul. Din motive ideologice: să nu cumva să se înțeleagă că poporul are cel mai mic lucru de-a face cu prostia. Și l-a înlocuit cu… inocență. Nu tocmai sinonim, dar altceva mai potrivit n-a găsit. Am reușit să-mi conving editorul să pună „inocență” între ghilimele. Teama de cuvîntul „prostie” e așadar la fel de veche ca prostia. Scriindu-mi editorialul, m-am gîndit că, dacă maestrul și-a permis, tot o vorbă a lui, să calce în străchini, de ce nu mi-aș permite și eu, ucenicul. Hai să vorbim despre prostia omenească!

Cu alte cuvinte: să numim prostia, prostie și pe prost, prost. În loc să dăm ocol prin sinonime, care nu sunt totdeauna mai blînde. Să spunem, de pildă, nu „prost”, ci „nărod”, „nătărău” sau „tont”. Iar pentru „prostie”: „inepție” sau „fleac”. Tot în DEX scrie că prostia denotă lipsă de seriozitate, dar și de haz, sau că prostul e lipsit de inteligență, dar și de învățătură. Faptul că prostia e omenească ne mai spune ceva, și anume de ce nu există animale proaste: pentru că prostia are ca antonim „bunul-simț”, instinctul adică. Mult mai rar împrăștiat prin lume chiar și decît rațiunea. Exemplele care urmează s-au mai dat, le-am mai dat și eu pe unele. Le repet de dragul noii etichete pe care le-o aplic.

În definitiv, ce cuvânt s-ar potrivi mai bine declarațiilor unui deputat cum că, o dată cu temperatura, la intrarea într-un magazin, ți s-ar lua datele personale, inclusiv adresa? Dar pentru noua interpretare bisericească a drobului de sare? Dar în legătură cu solicitarea unui membru de vază al unui partid de a i se oferi probe „concrete” și dovezi „științifice” în sprijinul prelungirii stării de alertă, ca și cum aproape 1500 de morți și peste 21000 de infectați ar fi o minciună guvernamentală, nu o realitate? Parcă am fi în Brazilia, unde prostul cel mare din capul statului a cerut să nu se mai comunice cifrele globale. Sau în Rusia lui Putin, unde, după cum aflăm de la un comentator, unul din focarele mari de infectare este biserica, prin încălcarea normelor sanitare, sau unde cifrele comunicate din „gubernii” sunt standardizate la un număr aproape fix de cazuri, și, coincidență, măsluirea cifrelor se întâmplă exact în cele cunoscute pentru fraudă electorală. Dar ce ar mai fi de spus despre politicianul cu „deviația de sept” care nu se mulțumește cu datele comunicate oficial dacă nu i le introduce PNL în cutia poștală personală? Și se poate prostie mai mare decît aceea care a ieșit din gura unui politician, și anume că dovezile, ca să fie „științifice”, ar trebui să treacă prin parlament? Nu l-am uitat pe Cațavencu al apărării nobilei idei a respectării drepturilor fundamentale ale omului, chiar și cu prețul morții, care face apel la tineri să repete „golaniada” din 1990.

Aceste prostii aparțin unor oameni de la care nu te-ai aștepta să fie proști, adică, etimologic, oameni de rînd, deși unii au făcut cîndva parte din norod (cuvînt din care româna l-a tras pe „nărod” sau „nerod”), dar ale căror pretenții îi așază, măcar teoretic, în categoria oamenilor cu carte. Există și o prostie populară, care are sinonimul cel mai apropiat în credulitate. Oamenii aud, de obicei, ceea ce vor să audă. Pe asta au contat, cu siguranță, cele vreo zece-douăsprezece femei tinere care au citit zilele trecute în buricul Capitalei un manifest „antifa” made SUA. O intoxicare ca oricare alta, menită din capul locului să prindă. Cine le-o fi mânând pe ele într-un activism absolut prostesc? Cu cît sunt mai gogonate, cu atît dezinformările sînt mai lesne crezute. Omul obișnuit nu se hrănește cu informații, ci cu fake news. Asta e hrana lui cotidiană. Din nefericire, nu există nutriționiști care să se ocupe de hrana spirituală. Biserica, între altele, am văzut cum o face: prevalîndu-se bunăoară de tradiția Sfîntului Potir, care n-ar putea fi înlocuit cu un pahar de plastic, chiar dacă pericolul infectării e major. Și ignorînd pe deasupra numărul mare în biserici tocmai al persoanelor cu „comorbidități”. Deși, la urma urmelor, plasticul nu e mai incompatibil cu argintul decît sînt boxele prin care se transmite predica în afara bisericii sau, ce să mai spun, decît sînt slujbele on-line, toate, produse ale tehnologiei moderne, cu mijloacele de care se foloseau Patriarhii Bisericii la vremea lor. Și această încremenire în cutumă este, în condițiile pandemiei, o formă de prostie. Iartă-mă, Doamne!

Ar mai fi de spus un lucru: prostia nu e niciodată pură. De altfel, puritatea o întîlnim rareori, în natură, ca și în cultură. „Poezia pură” din interbelic nu era pură decît în poetica vremii. Cunosc doar un detergent pentru spălat vasele și un partid politic aflat de cîțiva ani în hibernare care se pretind pure. Impuritățile prostiei țin, de obicei, de imixtiuni ale politicului. E naiv cine își închipuie că politicul își bagă coada doar în economie, în instituții, în legiferare sau în guvernare. Politicul infestează până și prostia. Spectacolul la care asistăm de la o vreme dovedește că nimic nu e invulnerabil față de politic, nici măcar prostia. O altă impuritate este incultura. Dărîmarea statuilor în SUA sau în Belgia e o bună dovadă de prostie amestecată cu incultura. Să-i acuzi pe Columb sau pe Churchill de rasism, ce prostie! Degeaba se proclamă antifasciști și antirasiști demolatorii, gestul lor e curat nazist.

S-au debitat tot atâtea prostii în trei luni de pandemie cît în treizeci de ani de la revoluție. Prostia a devenit o boală contagioasă. Ce mai încolo, încoace, trăim sub teroarea a două pandemii, una e produsă de Covid-19, a doua, de prostia omenească. Nu tu tratament, nu tu vaccin pentru nici una. Și dacă mulți susțin că viața noastră postpandemie nu va mai fi aceeași cu cea dinainte, cît privește prostia, ea trece cu bine din veci în veci. Nu e vorba de o maladie sezonieră. Vom trăi și vom vedea veșnic de aici încolo aceeași negare a evidenței, aceeași derivă de la realitate, aceleași fake news pe placul proștilor, aceleași prejudecăți, pe scurt, aceeași prostie omenească.

N-aș fi scris, probabil, articolul, dacă o doamnă, care semnează în numele Avocatului Poporului, n-ar fi trimis spitalelor o înștiințare, pe care o voia lipită la intrare, prin care li se notifica faptul că instituția pe care o conduce le monitorizează ca pe niște „spații de detenție”, în care se petrec rele tratamente ale persoanei, nici mai mult, nici mai puțin decît acte de „tortură”! Pacienții sunt invitați pe aceeași cale să reclame autorităților orice astfel de oribile fapte ale personalului medical. O zi mai tîrziu, instituția cu pricina avertiza școlile să nu-i discrimineze pe copiii suspecți de a fi infectați de cei considerați sănătoși. Altfel spus, decît discriminați, unii, mai bine bolnavi, toți. Dacă a emite asemenea inepții, în numele, uzat până la coardă, al respectării drepturilor omului și al egalității de șansă, nu e dovadă de prostie demagogică, atunci ce e? Nu-mi pot scoate din cap întrebarea: ce va fi fost în sufletul medicilor și al personalului din spitale? Cum se vor fi simțit ei transformați de una din cele mai înalte autorități ale statului în directori de penitenciare? În această colosală prostie, se amestecă nenumărate ingrediente din cele care o sporesc precum drojdia, aluatul. Să menționez doar unul singur: țîfna. Țîfna cu care fudula doamnă a contestat la CCR amenzile, după ce au fost date, și starea de alertă, înainte de a ști în ce constă. Se poate remarca încă o dată că prostul nu e prost destul, dacă nu e și fudul.

Nicolae MANOLESCU

(România literară)