Pagini

duminică, aprilie 12, 2020

SCHIZOFRENIA ORTODOXISTĂ LA VREME DE PANDEMIE

SĂ NE LEPĂDĂM DE BISERICĂ 
PENTRU A INTRA ÎN BISERICI ?!
Cum am putut ajunge într-un asemenea hal de destructurare a vieții bisericești, în care fiecare psihopat se crede buricul Ortodoxiei și vrea s-o trăiască după capul lui, iar Biserica a ajuns să fie considerată un fel de cabală dușmănoasă a credincioșilor ei?! Pînă unde poate merge rătăcirea și dezbinarea în numele lui Hristos?! Ce fel de om „îmbisericit” mai poate fi acela pentru care damblaua lui e mai presus de autoritatea bisericească?! Ne aflăm în cel mai grav impas în care lumea ortodoxă s-a aflat vreodată, pentru că Biserica nu se mai clatină atît din pricina loviturilor din afară, ci mai ales din pricina celor dinlăuntru! E un fel de culminație apocaliptică a degenerării și a perversiunii spirituale în chiar toiul postului pascal!
Doamne, de hatîrul a ceea ce am fost, iartă-ne pentru ceea ce am ajuns! Nu grăbi pe îngerul Tău să sufle în trîmbița mîniei, ci mai îndură-Te o dată de noi în strălumina Învierii Tale! (R. C.)

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu