O stupiditate pusă în gura lui N. Steinhardt
Doar dacă am scrie ROMÎNIA, ca pe vremea stalinismului!
N-ar fi mai cuminte să lăsăm „vrăjelile” astea?
VAI
DE „RAIUL” NOSTRU!
Vedeți să nu vă muște șarpele din raiul mioritic!
Nu-i de ajuns că avem o
„Grădină a Maicii Domnului” cu 20 de milioane de avorturi și cu cea mai mare
corupție din Europa?! Mai avem nevoie și de un „Rai” al „ciumei roșii”, cu
mititei și cu manele? De un „Rai” unde în postul Crăciunului se mănîncă fasole
cu cîrnați și se face pomana porcului?! De un „Rai” în care se înjură la greu
de toate cele sfinte: de dumnezeu (dumnezei!), de cristos (cristoşi!), de
precista, de biserică, de cruce, de paște, de pască, de grijanie, de anafură,
de mormînt, de morţi, de moaşte, de colivă?! Un „Rai” pe unde „proști, dar
mulții” (hoți, analfabeți, pești și curve) înoată prin noroaie și prin
gunoaie?! Un „Rai” din care oamenii fug pe capete, fără să-i gonească nimeni?!
Această stupiditate „trasă de
păr” pretinde un popă din Buzău că i-ar fi livrat-o lui, în taină, monahul de
la Rohia. N. Steinhardt, chiar să se fi „jucat” ocazional cu o astfel de vorbă,
de scris nu știu să fi scris-o undeva. L-am întrebat și pe cel mai avizat cunoscător
al vieții și operei lui N. Steindardt – monograful și editorul său, profesorul
George Ardeleanu – și l-a umflat rîsul. Este neșansa oamenilor mari de a avea o
posteritate derizorie, mai ales în țara lui Caragiale.
Dar cel mai grav și mai descumpănitor este că, deși s-a atras atenția demult, această enormitate pios-patriotardă, pusă parșiv în cîrca unui mare intelectual creștin, continuă să fie colportată cu jubilație acefală de „imbecilii internetului” (vorba lui Umberto Eco). S-ar zice că prostia fudulă și nimicnicia încîntată de sine reprezintă cea mai statornică marcă a „neantului valah”. Mai este oare posibilă o „schimbare la față a României”? Eu încă mai cred că da, dar cu condiția minimală de a ne întoarce de la vrăjeala care amăgește la realitatea care obligă.
Dar cel mai grav și mai descumpănitor este că, deși s-a atras atenția demult, această enormitate pios-patriotardă, pusă parșiv în cîrca unui mare intelectual creștin, continuă să fie colportată cu jubilație acefală de „imbecilii internetului” (vorba lui Umberto Eco). S-ar zice că prostia fudulă și nimicnicia încîntată de sine reprezintă cea mai statornică marcă a „neantului valah”. Mai este oare posibilă o „schimbare la față a României”? Eu încă mai cred că da, dar cu condiția minimală de a ne întoarce de la vrăjeala care amăgește la realitatea care obligă.
Răzvan CODRESCU
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu