Sătul de-atîta dragoste-n zadar,
m-aș ispiti spre cea mai cruntă
ură,
dar mă smeresc privind la cît
îndură
Hristosul legii mele pe Calvar.
Iubirea-n lume-i doar un vis
amar,
dar nu e lumea singura măsură,
ci-n noi se coace, ca o taină
pură,
nelumea lui de pace și de har.
Sub vremi bolim, dar la soroc
ne-nghite
cerescul rost al slavei care vine
și n-are-n veci nici moarte, nici
ispite.
Cînd stăm în poala milelor
divine,
ne învățăm de vii, pe răstignite,
că una sîntem cu supremul Bine.
Răzvan CODRESCU
Minunat sonet!
RăspundețiȘtergereAre firea și vlaga poeziilor din Crucile pustiei – o carte care s-ar cuveni reeditată.
Traită poezia ca o rugăciune
RăspundețiȘtergere