Ne vom mira cu toții de ce-a
rămas din noi
cînd anii ni s-or face nu daruri,
ci poveri
și vom trăi din restul iubirilor
de ieri,
trăgînd mereu cu gîndul și
inima-napoi!
Ca pe copaci ne lasă de frunze timpul
goi
și nici o îndurare n-avem de nicăieri,
nici șansa nu ni-i dată a altei
primăveri,
ci doar să ne înghită țărîna, ca
pe ploi.
Și-abia dacă mai tragem nădejde,
tot mai greu,
că sufletele noastre durează-n
veșnicie
și că există, poate, în cer un
Dumnezeu
ce n-a uitat de lume și pe de rost
ne știe...
Cînd răsărim, ne pare c-o să
trăim mereu;
cînd asfințim, ne pare că-i tot
zădărnicie!
Răzvan CODRESCU
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu