De-ar fi iubirea-n noi să nu mai
moară,
am face-o-n ceruri coardă de
vioară,
isonul să-l putem de-a pururi
ține
oștirii dalbe a luminii line.
Dar nu rămîne-n noi iubirea vie
cît să suim cu ea în veșnicie,
ci-o risipim prin anii grei de vină,
cu minte rea și inimă puțină.
E Dumnezeu așa de trist de noi
încît și-ar lua Cuvîntul înapoi.
Dar nu și-l ia, din mare mila
lui,
ci cui pe cruce rabdă după cui,
bătîndu-se în carnea lui furată
cît drept ar fi făptura să și-o
bată!
Să rabde el oricît, vom fi noi
oare
mai mult decît iubire care moare?
Răzvan CODRESCU
O poezie cu detentă de sonet shakespeareian.
RăspundețiȘtergereFerice de autor!