Din carte-n carte, timpul
ni se duce
şi viul vieţii jinduieşte-n
noi
ca lanurile arse după ploi
şi ca iubirea sfîntă după
cruce.
De-aievea prea ni-s visele
uituce,
şi prea ne curg cuvintele
şuvoi,
şi prea ne trage gîndul
înapoi,
şi prea stau toate-n noi să
se usuce.
Din vii ce-am fost, ajungem
slovă moartă,
ne măsurăm în tomuri şi în
file,
uităm de bucuriile umile
şi trupul tot mai ostenit
ne poartă,
încît nici moartea, cînd pe
noi tăbară,
nu-şi ostoieşte foamea ei
amară.
Sfâșietor.Să fie ,dea Domnul și ,,trezvitor,,.Respect
RăspundețiȘtergere