VOM FI CE-AM FOST ȘI MAI MULT DECÎT ATÎT?

SUMARUL BLOGULUI

INDICE DE NUME

O NOUĂ TENTATIVĂ DE DREAPTA

(pe cele anterioare le-am prezentat 

într-o carte recent apărută*)

Duminică 11 august 2019, la București (Sala Dalles), se va pune de o „mișcare politică” din care ar urma să se nască un nou partid de dreapta (așa cum năzuise și Marian Munteanu în 2016, cu Alianța Noastră). Inițiatorul și vioara întîi este de data aceasta tînărul militant unionist GEORGE SIMION, candidatul independent care a ratat la alegerile europarlamentare, dar a căpătat și ceva experiență, și ceva vizibilitate (rămîne de verificat dacă mai multă sau mai puțină decît își închipuie el și cei dispuși să-l sprijine în această aventură). Dintr-un comunicat postat și pe pagina de Facebook a prietenului Claudiu Târziu (a se vedea pentru detalii), aflăm că la eveniment sînt așteptați membrii fondatori și o seamă de „invitați speciali” (nu fără a achita „o taxă necesară organizării evenimentului” și a primi o „confirmare” solicitată din vreme).
Probabil că pripa aceasta (un „congres” de constituire organizat în plin sezon de vacanță și într-o zi de duminică) are rațiunile ei. Mie mi-a atras atenția și m-a pus pe gînduri mai ales denumirea (provizorie?) a noii întreprinderi: MIȘCAREA POLITICĂ „ROMÂNIA MARE ÎN EUROPA” (a se vedea „logo”-ul de mai jos**).

Aș zice că există la dreapta (românească) o anumită predispoziție (ca să nu zic tradiție psihanalizabilă) a titulaturilor „buclucașe” (pe care le-am semnalat și în micul volum Tentative de dreapta în România postcomunistă, abia ieșit de sub tipar), explicabile – sper – printr-o insuficientă „gestație”, iar nu printr-o incapacitate de „cumpănire” (ca să nu-i zic altfel). 

Îmi aduc aminte, bunăoară, de nostalgicul şi total necompetitivul partid neolegionar intitulat penibil „Pentru Patrie”, tentativă căznită de reînviere, pe la începutul anilor ‘90, a vechiului partid „Totul pentru Ţară”, consolîndu-se însă, sub presiunea birocratică a oficialităţilor şi cu iluzia naivă a unei „tactice” discreţii, să se înregistreze şi să funcţioneze mulți ani sub titulatura... fostei publicaţii comuniste a Armatei!!!

Mai nou, în primăvara lui 2016, a ieșit la rampă, după doar cîteva luni de gestație discretă, Alianța Noastră (ulterior: Alianța Noastră România), denumire nu tocmai inspirată, A.N. aducînd neplăcut aminte de Alianța Națională (P.U.N.R. + Partidul Național Român al lui Virgil Măgureanu), cu care Marian Munteanu s-a încurcat la un moment dat (cînd a fost la un pas de a candida la președinția țării), iar A.N.R. lăsînd loc analogiei persiflante cu inițialele consacrate ale... Asociației Nevăzătorilor din România!!! Sînt mici detalii involuntar caragialești, care denotă, dacă nu altceva, în orice caz pripa și indolența (cum este și nepotrivirea între sigla Alianței, realizată de maestrul Sorin Dumitrescu la momentul cînd ea își zicea doar Alianța Noastră, și denumirea finală de Alianța Noastră România, R de la România rămînînd lipsă din siglă, ceea ce trezește firești nedumeriri sau malițioasă hilaritate).

Acum ni se propune, iată, o mișcare politică sub denumirea lozincardă „România Mare în Europa” (o Europă căreia sigur, în paranteză fie spus, așa ceva nu-i poate suna prea bine)***! Întrebarea pe care am formulat-o deja (și care n-a întîrziat să irite) este: „Care Românie Mare: a lui Ferdinand sau a lui Vadim?”. Din punctul meu de vedere, se înțelege, întrebarea este retorică. Din punctul de vedere al altora, s-ar putea să nu fie așa (mai ales că există deja anumite pete de vadimism în toată povestea, asupra cărora nu țin să insist). Nu-i vorba de cum îmi sună mie, sau prietenului Claudiu Târziu, sau prietenului George Simion, sau invitaților „speciali” și „confirmați” ai „congresului” estival, ci de cum îi sună – îi poate suna – publicului din teritoriu (și in-amicilor care de-abia așteaptă să aibă de ce se agăța). Căci România Mare a lui Ferdinand Întregitorul nu mai există demult, pe cînd România Mare a „tribunului” psihopat îi supraviețuiește într-o sinistră vociferație național-comunistă (mai degrabă „eurasiatică” decît „europeană”).

Recunosc că s-ar putea să fie o percepție subiectivă de om bătrîn și acrit, dar mie mi se pare – să dea Dumnezeu să mă înșel! – că primul pas al acestei noi „oferte de dreapta” riscă să fie unul… cu stîngul. Dacă nu se va dovedi că este așa, atunci voi fi primul care să se bucure. Nu voi fi de față duminică (lipsind din București, ca atîția alții în plină vară), dar le doresc succes inițiatorilor și participanților, căci inima mea a fost și rămîne mereu la dreapta (pe care o vreau chiar și cînd ea nu mă vrea).

Răzvan CODRESCU

* Răzvan Codrescu, Tentative de dreapta în România postcomunistă, Editura Christiana, București, 2019.
** În care România, deși Mare, e scrisă mai mic, ca să se „încadreze”...
*** „România Mare”, „Ungaria Mare”, „Albania Mare”... De ce nu și „Anglia Mare” sau „Spania Mare”?