Singurătatea trădătorului de cursă lungă?
După ce a fost timp de 2 ani cățelușul „ciumei roșii” (lingînd pe urmele lui Liviu Dragnea), Călin Popescu-Tăriceanu s-a încăpățînat să candideze la prezidențiale, ceea ce a dus la rivalitatea directă cu Viorica Dăncilă și la ruperea Coaliției. Și-a tăiat ultima cracă de sub picioare cu cea mai ieftină tentativă de șantaj (în aplauzele solitare ale lui Varujan Vosganian), dar a ajuns să plece cu coada între picioare și din Coaliție, și din fruntea Senatului, și de la guvernare, iar în cele din urmă și din cursa prezidențială (pentru care inițial jertfise totul)! Acum joacă, de pe poziția unui nimic și a unui nimeni, cartea cîrdășiei cu Victor Ponta, susținîndu-l la prezidențiale pe saltimbancul roșu Mircea Diaconu (care tinde să se creadă un fel de Volodimir Zelensky de la Dunăre, părînd însă să uite amănuntul esențial că el nu este... evreu). În paranoia lui obosită, „Moș Bășină” are iluzia că „se resetează”, deși îi atîrnă de coadă tinichelele penale (PSD-ul l-a scăpat maian; să vedem cine-l mai scapă în continuare!), face tot mai mult figură nu doar de curvă expirată, dar și de păcălici ulcerat al vieții publice, iar partidul îi scîrțîie din toate încheieturile (Ramona Mănescu refuză să lase Externele, parlamentarii ALDE sînt gata să sară prin alte corăbii, iar mulți membri sînt ostili coabitării cu Victor Ponta, care am impresia că nici nu o prea ia în serios, mustăcind ca un jucător la două capete). Să iasă dracului din politică nici prin cap nu-i trece (cum să ajungă el să-și trădeze doar nevestele, cînd și-a făcut mîna, atîția ani, pe o țară întreagă?!), deși cu cît a tîlhărit, de trei decenii încoace, ar putea să trăiască liniștit încă o viață (sigur, dacă l-ar lăsa și DNA în pace, să nu-l mai caute de tunuri și de mite). Crezul lui de viață (și de moarte), pe carre l-am enunțat deja, pare să fie: „Curvă-am fost, curvă-am rămas,/ De curvie nu mă las!”. Deocamdată este în stadiul bufniței din imagine (singura certitudine fiind de-acum aceea că nu va ajunge „cucuvea” de Cotroceni). Restul este pariu al abjecției cu sine însăși.
Răzvan CODRESCU
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu