Te deslușesc din vis ca pe-o
nălucă,
dar nu e chip pe loc să te pot
ține,
tînjind mereu zadarnic după
tine,
atît cît ochiul să te prindă
apucă.
Să nu mai fii așa cum ești, pe
ducă,
cît aș putea să îți îndur de
bine
splendoarea pripășită lîngă mine,
sau cît mi-ar fi iubirea de
năucă?
De preafrumos e firea noastră
oare,
smintită de la chipul ei
dintîi,
să se pătrundă și să-l rabde-n
stare?
Pe cît aș vrea de-aievea să
rămîi,
pe-atît mă tem că-n rugul
slavei tale
m-aș mistui din creștet pînă-n poale…
Răzvan
CODRESCU
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu