AFR: PĂRINȚI ȘI COPII – LUMEA PE DOS

SUMARUL BLOGULUI

INDICE DE NUME

IDEOLOGIA DE GEN: 

MĂRTURII ALE PĂRINŢILOR

Recent am dat peste mărturiile unor părinţi ale căror copii se consideră transgender. Redăm versiunea românească a mărturiilor, în traducerea părintelui Emil Ember (AFR Baia Mare).

Introducere

Părinţi ca noi trebuie să-şi păstreze anonimatul pentru a respecta intimitatea copiilor noştri, dar şi pentru că pot apărea repercusiuni legale împotriva noastră, dacă numele noastre sînt publicate. Părinţii care nu sprijină identitatea de gen a copiilor lor riscă să fie reclamaţi la Serviciile de Asistenţă Socială şi să piardă custodia propriilor copii.

Cînd un copil spune că este trans-gender, în zilele noastre, părinţii trebuie să accepte şi chiar să sărbătorească pentru această veste. Însă mulţi părinţi nu sărbătoresc, ci suferă în tăcere. Ei ştiu că ai lor copii nu s-au născut cu sexul biologic greşit şi că hormonii şi intervenţiile chirurgicale nu sînt răspunsul pentru disconfortul şi confuzia lor.

Poveştile lor de viaţa sînt sfîşietoare. Iată-le, cu cuvintele lor!

Prima mărturie

Am fost şocată cînd fiica mea de 13 ani mi-a spus că este de fapt... fiul meu transgender! Ea nu avea nici o preocupare masculină şi ura toate sporturile. Dar fiind o adolescentă inteligentă şi excentrică, cu spectru autist, ea a avut probleme serioase în acomodarea cu alte fete. De unde i-a venit ideea că este transgender? De la o prezentare de la şcoală – la o şcoală unde 5% din elevi se auto-intitulau transgender, sau fără apartenenţă la vreun sex, şi unde numeroşi elevi deja făceau tratamente cu hormoni, iar una a făcut o masectomie la 16 ani. În lumea fiicei mele – în viaţa reală şi on-line – identitatea transgender este ceva obişnuit, iar tratamentul cu hormoni şi operaţiile nu sînt mare lucru.

Am dus-o la un specialist în domeniul genului, pentru a căuta răspunsuri specializate. Însă acesta i-a acceptat noua identitate şi mi-a spus că de acum trebuie să mă adresez fiicei mele cu pronumele masculin şi să-i cumpăr lenjerie care să-i mascheze sînii. Specialistul nu mi-a recomandat nici o terapie şi nu a luat în considerare factorii sociali care au influenţat gîndirea fiicei mele. Am fost sfătuită să-i dau tratament împotriva pubertăţii. Am fost abuziv convinsă că aceste medicamente au fost bine studiate şi că erau modul sigur pentru ea ca să-şi cunoască genul.

Mi s-a spus că dacă nu mă pliez acestei transformări, atunci ea va fi expusă unui risc sporit de sinucidere. Nu aveam unde să mă duc pentru a obţine ajutorul potrivit. Psihologii sînt pregătiţi în mod activ şi sînt presaţi social să nu pună sub semnul întrebării aceste noi identităţi în creştere. În statul Washington, ca şi în alte state cu legi care interzic aşa-numita terapie de convertire, a pune sub semnul întrebării credinţa unui copil că este de sex opus este împotriva legii. Trăiesc acest coşmar de patru ani şi, în ciuda tuturor eforturilor mele, fiica mea plănuieşte să-şi facă operaţia de schimbare de sex cînd va împlini 18 ani, adică peste cîteva luni.

Părinţii ca mine trebuie să-şi păstreze anonimatul, pentru a respecta intimitatea copiilor, dar şi pentru că pot apărea repercusiuni legale împotriva noastră, dacă numele noastre sînt publicate. Părinţii care nu sprijină identitatea de gen a copiilor lor risca să fie reclamaţi la Serviciile de Asistenţă Socială şi să piardă custodia propriilor copii. În New Jersey, Departamentul Educaţiei încurajează în mod oficial şcolile să raporteze asemenea părinţi.

Şi în acest timp, media romanţează şi îi celebrează pe copiii transgender, ignorînd povestea mea sau a altora care trăiesc aceeaşi tragedie. Am scris la peste 100 de jurnalişti, implorîndu-i să publice despre ceea ce li se întîmplă copiilor. Le-am scris reprezentanţilor locali şi senatorilor, dar am fost ignorată de echipa lor. Postările mele on-line despre povestea fiicei mele au fost şterse şi eu am fost interzisă definitiv pe un forum on-line. Ca o adeptă de o viaţă a Partidului Democrat, sînt furioasă din cauza acestuia şi consider o ironie a sorţii că publicaţiile de ştiri ale conservatorilor au prezentat povestea mea fără adăugiri sau a o cenzura.

Noi, părinţii, sîntem ignoraţi şi calomniaţi, în timp ce copiii noştri suferă în numele incluziunii şi acceptării/toleranţei. Sper că măcar cîţiva democraţi deschişi la minte să se trezească şi să-şi recunoască vina/complicitatea. Sper că ei să-şi pună această întrebare: De ce medicii îi îndoapă cu medicamente pe copii în numele unei identităţi de gen nedovedite? Și de ce legiuitorii canonizează „identitatea de gen” în legile federale şi statale?

A doua mărturie

Fiica mea, la 14 ani, în mod spontan, a decis că ea este de fapt... băiat. După ce a suferit mai multe evenimente traumatice şi după ce a petrecut mult timp pe internet, ea m-a anunţat că este transgender. Personalitatea ei s-a schimbat aproape peste noapte: dintr-o fată drăguţă şi iubitoare a devenit un „mascul pansexual” plin de ură şi cu o gură „bogată”. La început, am crezut că trece printr-o fază efemeră. Dar cu cît încercam să mă înţeleg cu ea, cu atît devenea mai întărîtată. În această perioadă a fost diagnosticată cu ADHD, depresie şi anxietate. Iar experţii în sănătate mintală au părut mai preocupaţi să o ajute să-şi proceseze noua identitate masculină şi să mă convingă pe mine să accept că fiica mea este de fapt... fiul meu!

La 16 ani, fiica mea a fugit de acasă şi a raportat la Departamentul de Protecţie a Copilului că ea nu se simţea în siguranţă să trăiască împreună cu mine, pentru că eu am refuzat să mă adresez ei cu pronume masculine sau cu noul ei nume masculin. Deşi Departamentul a investigat cazul şi a descoperit că era bine îngrijită, m-a forţat să mă întîlnesc cu o persoană transgender pentru „a fi educată” în legătură cu aceste probleme. Curînd după aceea, fără ştiinţa mea, un endocrinolog pediatru a învăţat-o pe fiica mea – minoră – să-şi injecteze testosteron. Fiica mea a fugit apoi în Oregon, unde legea statului îi permite – la vîrsta de 17 ani, fără ştiinţa sau consimţămîntul părintelui – să-şi schimbe numele şi genul legal la tribunal şi să-şi facă masectomie şi o histerectomie totală.

Fiica mea, odată frumoasă, are acum 19 ani şi este un bărbos fără adăpost, în sărăcie lucie, sterilizat şi fără acces la servicii de sănătate mintală, bolnav psihic şi plănuind o intervenţie chirugicală prin care i se va tăia o parte din braţ pentru a i se construi un penis fals.

Cît de rău mă doare inima şi cît de furioasă sînt, ca mamă, nu se poate descrie. De ce legea statului Oregon permite copiilor să ia decizii medicale care să le altereze viaţa?! Ca societate, noi sîntem total împotriva „circumciziei feminine”. De ce doctorii, care jură să nu facă rău, au permisiunea să sterilizeze şi să mutileze copiii deziluzionaţi sau bolnavi psihic?!

A treia mărturie

În august 2017, fiica noastră, elevă în clasa a şaptea, a venit acasă dintr-o tabără crezînd că este băiat. Ea avea un vocabular nou şi o dorinţă puternică să-şi schimbe numele şi pronumele. Nu am prevăzut că ar fi trebuit să întrebăm organizatorii taberei dacă ea va fi într-o cabină cu alte fete care erau în tranziţia socială de schimbare de gen.

Noi bănuim că fiica noastră a presupus că de vreme ce eu şi soţia mea sîntem lesbiene şi liberale privind politica, noi îi vom susţine această nouă identitate. Noi sîntem lesbiene, dar nu avem nici un dubiu privind sexul nostru biologic. Ea a încercat să ne convingă cu o explicaţie „ca la carte” ca ea s-a simţit dintotdeauna băiat. Dar nu am văzut şi nici nu am auzit de la ea vreo dovadă a acestei „simţiri”. Am ascultat-o, i-am dat spaţiu pentru a-şi împărtăşi sentimentele şi am încercat din răsputeri să nu-i transmitem că eram oripilate de această „revelaţie”.

În timp ce ne străduiam să găsim informaţii care să ne ajute să înţelegem, am găsit dovezi ale unei infectări sociale în tot internetul.  YouTube, Instagram, Twitter şi Reddit pun la dispoziţie un ghid şi o carte de buzunar privind „trecerea”, completată cu vedete transgender ca  Jazz Jennings şi Riley J. Dennis, unii cu mii de fani.

Nu am scăpat nici pe departe de pericol. Unii părinţi care se confruntă cu această problemă consideră că sîntem norocoase pentru că ea este încă mică şi asta ne dă mai mult timp pentru a putea remedia disconfortul ei. Poate vom reuşi, dar acum ne confruntăm cu această furtună în creştere a infectării sociale, fără nici un ajutor de la media de bază sau de la neglijenta Agenţie pentru mîncare şi medicamente, ca să nu mai amintim nici de capitularea patetică a doctorilor şi profesioniştilor în sănătate mintală.

A patra mărturie

Fiica mea a trăit o copilărie fericită, angajîndu-se în ceea ce am numi activităţi tipice fetiţelor, fără încurajări de stereotipuri de gen din partea noastră. Totul s-a schimbat după ce a plecat la colegiu. Mediul noului ei oraş şi universitatea celebrau identităţile transgender. Ea a început să ne vorbească la telefon ca neavînd gen, ceea ce eu am înţeles, în mod naiv, ca fiind asemănător cu a fi bisexual. Anxietatea şi depresia au pus stăpînire pe ea. A renunţat la studii şi s-a întors în oraşul natal, unde s-a internat la psihiatrie. Aparența ei, întotdeauna feminină, s-a schimbat dramatic. Capul ras, haine de băieţi şi o evidentă nefericire erau noul ei camuflaj faţă de lume. Ea a trecut de la a nu avea gen la a pretinde că este de fapt un băiat. A repetat că un papagal un sfat din mediul on-line: „Întotdeauna am ştiut că ceva nu este bine, dar nu aveam cuvinte pentru a o exprima pînă cînd am început să mă uit la materialele video de pe TumbIr şi Youtube. Cînd eram mică, îmi era teamă să-ţi spun că nu mă simţeam bine”.

Această poveste nu se potrivea cu nimic din trecutul ei – dar eram în continuare naivă. Căci psihiatrul ei nu a considerat-o transgender. Am presupus că ea nu va fi capabilă să obţină recomandarea pentru testosteronul pe care era hotărîtă să îl ia.

Doar într-o vizită, şi doar cu puţină analiza de sînge, Planned Parenthood capacitează tinerii, femei şi bărbaţi, să-şi urmărească „autenticul” sine în trecerea cu tratament hormonal de la un sex la altul. Tot ceea ce trebuie pentru acest demers sînt ceva bani şi o semnătură pe un formular privind luarea la cunoştinţă şi înţelegerea riscurilor.

Acesta este traseul pe care fiica mea l-a parcurs la frageda vîrstă de 20 de ani, ignorîndu-şi chiar şi psihiatrul.

Soţul meu le-a scris celor de la  Planned Parenthood, explicîndu-le istoricul sănătăţii mintale a fiicei noastre, oferind şi numele psihiatrului, şi numărul lui de telefon. Însă avocatul de la Planned Parenthood a răspuns scurt că ei presupun că orice persoană peste 18 ani este în măsură să-şi dea consimţămîntul după ce a fost informată.

Nu contează ce cred alţii despre celelalte servicii ale  Planned Parenthood, faptul că ei se oferă instant să prescrie hormoni puternici cu multe efecte necunoscute şi de durată – mai ales unor oameni cu probleme mintale – ar trebui să ne şocheze conştiinţele. Oamenii trebuie să ştie că aceasta este noua afacere marca Planned Parenthood.

La vîrsta de 17 ani, după imersiunea pe TumbIr şi după ce două dintre cele mai vechi şi apropiate prietene din liceu s-au declarat transgender, fiica noastră ne-a spus că ea este „de fapt un băiat”. Terapeutul ei a diagnosticat-o cu autism. Terapeutul a fost de asemenea clar că noi „vom pierde controlul asupra medicalizării”, după ce fiica noastră va împlini 18 ani.

Ca angajat federal, nu am putut găsi asigurare de sănătate care să nu acopere tratamentul cu hormoni pentru auto-declarata disforie de gen.

Fiica mea are acum 20 de ani şi a făcut tratament cu testosteron timp de un an, ba şi-a făcut și o programare pentru un consult în vederea unei duble masectomii – şi asta deşi ea nu-şi poate cumpăra legal o băutură alcoolică. Nu pot obţine nici un răspuns de la doctori la întrebările şi îngrijorările mele despre riscurile pe care aceste „tratamente” le implică. Nu am primit nici un răspuns de la specialiştii în sănătate mintală privind recomandarea acestui tratament... sau despre ce o diferenţiază pe fiica mea de acele tinere care nu mai sînt transgender şi s-au schimbat la loc, uneori după ce au fost mai mulţi ani sub tratament hormonal. Obligată să-i privesc pe aceşti adulţi care îmi capacitează fiica să facă asta fără nici o acoperire medicală, ştiinţifică este un scenariu pe care nu mi-am închipuit că vreun părinte îl va trăi, cel puţin nu în Statele Unite. Dar aceasta este noua noastră realitate – o realitate pe care media naţională nu o abordează.

ALIANȚA FAMILIILOR DIN ROMÂNIA

Str. Zmeica nr. 12, sector 4, București

Tel. 0741.103.025; Fax 0318.153.082

www.alianta-familiilor.ro\office@alianta-familiilor.ro