Piciorul îți atîrnă șăgalnic peste vis
cu dalba gingășie a florii de cais
și-atît de fragă-ți este în așternut făptura
că se-ndulcesc spre tine păcatele de-a dura...
Mireasma ta ce nară n-ar jindui s-o prade?
Ce limbă nu ți-ar scrie pe gîtul gol balade?
Ce degete n-ar trece prin părul tău, sfioase,
cu toți fiorii lumii în piele și în oase?
În somnul tău e pace și poate n-ai să știi
nicicînd ce de războaie ai fost iscat pe-aci
și dragostele mele cît s-au încins de tine,
strunite doar de teama osîndelor divine...
Cît este nălucire și cît aievea-n toate
cînd vine dimineața și la mezat ne scoate?
Răzvan CODRESCU
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu