CLAUDIU TÂRZIU: „CEI 13 CARE M-AU SALVAT”

SUMARUL BLOGULUI
INDICE DE NUME

Întrucît văd că prietenul Claudiu Târziu a „divulgat” postfața cărții înainte de apariție, o postez și eu aici, ca pe o provocare în plus la o lectură esențială. (R. C.)

Postfață

Noi, „generația de paie” (Petre Țuțea) născută în anii comunismului, am purtat crucea unor vremuri deloc glorioase, dar am avut șansa de a-i cunoaște în carne și oase pe mulți dintre supraviețuitorii temnițelor comuniste, reprezentanți ai unei generații eroice și tragice, formate în lamura de duh a României Mari, și care au ars pînă la capăt în rugul nemistuit al dragostei de Cruce și Neam. Pe măsură ce vremea trece și începem să ne simțim tot mai stingheri în pustiul acestui tîrziu de lume, realizăm tot mai limpede ce dar dumnezeiesc a fost această șansă și ni se strînge inima la gîndul că generațiile mai noi sînt tot mai lipsite de posibilitatea „întîlnirilor admirabile” cu modéle vii ale unei umanități românești croite după alte măsuri decît cele ale unui prezent precar, tot mai acefal și mai nevertebrat.

Cartea de față, adresată mai ales tinerilor de azi și de mîine, încearcă să suplinească livresc această carență fatală a lumii noastre: autorul vine să sprijine mărturisitor, cu șansa generației lui, neșansa generației actuale.

Demersul jurnalistului de dreapta Claudiu Târziu (n. 1973, Bacău), care și-a onorat constant reperele „salvatoare”, continuă și dezvoltă, într-o notă mai personală, larga galerie de portrete exemplare pe care a moșit-o în revista Rost (2002-2012) și a dus-o mai departe, pe cît a fost cu putință, și în paginile Formulei AS. Cei 13 „salvatori” asumați referențial (unii încă în viață, dar cei mai mulți trecuți la cele veșnice) se înșiră în paginile cărții în ordinea în care „salvatului” i-a fost dat să-i cunoască, în Bacăul tinereții sau în Bucureștiul maturității (unii mai puțin cunoscuți publicului larg, alții ajunși deja de notorietate națională): Petru C. Baciu („«Lupul» cu inimă bună”), Petru Velescu („Îngerul contabil”). Gheorghe Grigoraș  („Un erou fără astîmpăr”), Ioan Belciu („Amfitrionul proscrișilor”), Virgil Velescu  („Un profil de stoic”), Marcel Petrișor („Prietenie pe viață și pe moarte”), Avva Iustin Pârvu („Un sfînt al închisorilor”), Neculai Popa – cel de la Los Angeles („Un elev la școala «bandiților»”), Părintele Gheorghe Calciu („Dușmanul personal al lui Ceaușescu”), Demostene Andronescu („Poezia ca rugăciune”), Ion Gavrilă Ogoranu („Un voievod al rezistenței anticomuniste”), Vlădica Bartolomeu Valeriu Anania („Leul Ardealului”), Vasile-Jacques Iamandi („Un boier al românismului”).

Țesută abil din evocări și dialoguri, cartea se întregește fericit, în Addenda, cu cîteva texte care – ca și utilele note de subsol – luminează contextul istorico-politic în care și-au dat măsura, în libertate sau în detenție, cei 13 mărturisitori.

Mărturie provocatoare la încă posibila noastră „deșteptare” întru mai mult și mai bine, pe mîna celor pentru care Dumnezeu ne mai rabdă să facem umbră pămîntului, Cei 13 care m-au salvat reprezintă o „reverență” (cum o numește autorul în „Cuvîntul înainte”), dar mai ales cartea unei datorii împlinite: mărturisindu-i pe mărturisitori, ne facem și noi verigi umile în lanțul istoric și paideic al dăinuirii românești. Pînă la urmă e o carte a sufletului românesc despre el însuși și un pariu cu neuitarea, pe care nu noi îl putem cîștiga sau pierde, ci generațiile care vor veni. Să ne rugăm ca bunul Dumnezeu să ne facă una întru biruință!

Răzvan CODRESCU