AFR: CARL WOESE ŞI MOARTEA DARWINISMULUI

SUMARUL BLOGULUI

INDICE DE NUME

Astăzi publicăm a şasea şi ultima parte a recenziei cărţii lui A. N. Wilson, publicată anul trecut, Charles Darwin, Victorian Mythmaker („Charles Darwin, victorianul făuritor de mit”). Părţile anterioare pot fi accesate pe site-ul AFR: http://www.alianta-familiilor.ro/charles-darwin-adio-teorie/. Comentariul de astăzi se axează în mod special pe ultimele capitole ale cărţii, care explică influența darwinismului şi a evoluţionismului în general asupra marxismului, ateismului şi mişcărilor nihiliste şi totalitare ale secolelor XIX şi XX. Începem însă comentariul de astăzi cu un mic rezumat a unui vast articol publicat în august 2018 de New York Times, care sprijină una din tezele majore ale cărţii lui Wilson şi pe care am redat-o deja de mai multe ori în comentariile noastre precedente: evoluţionismul e în derivă, îşi modifică tezele inițiale de la zi la zi, pentru a le face compatibile cu noile descoperiri ştiinţifice, care, în loc să confirme evoluţionismul, îl dovedesc a fi fals. Cu alte cuvinte, e vorba de o încercare susţinută a adepţilor darwinismului de a menţine relevanța teoriei evoluţioniste a lui Darwin pentru zilele în care trăim, iar evoluţionismul compatibil cu noile descoperiri din domeniul geneticii şi biologiei. O teză fundamentală a cărţii lui Wilson este că evoluţionismul, în forma lui clasică, e pe moarte. Unul dintre cei care i-au dat o lovitură de moarte este puţin cunoscutul om de ştiinţă american Carl Woese.

Carl Woese încurcă 

iţele darwinismului

Pe 13 august New York Times a publicat un articol de peste 20 de pagini care confirmă lipsa de viabilitate a darwinismului la începutul Mileniului III şi încercările disperate ale adepţilor darwinismului să-i menţină relevanța. Articolul discută viaţa şi descoperirile în domeniul biologiei moleculare ale lui Carl Woese, microbiolog la Universitatea din Illinois, pe care autorul îl numeşte The Scientist who Scrambled Darwin's Tree of Life („Omul de ştiinţă care a modificat pomul vieţii al lui Darwin”). Subtitlul articolului e How the microbiologist Carl Woese fundamentally changed the way we think about evolution and the origins of life  („Cum microbiologul Carl Woese a schimbat în mod fundamental felul în care gîndim despre evoluţionism şi originea vieţii”).  Articolul poate fi citit aici. 

Woese a început să pună darwinismul şi evoluţionismul la îndoială încă din 1977. New York Times îl numeşte the most important biologist of the 20th century that you've never heard of („cel mai important biolog al secolului XX, de care nimeni nu a auzit”). Motivul este că Woese a descoperit aspecte ale compoziţiei noastre moleculare care fundamentally reshaped what we think we know about life's history, the process of evolution and the functional parts of living beings, including ourselves („au redefinit în mod fundamental ce credeam că ştim despre istoria vieţii, procesul evoluţiei şi părţile funcţionale ale fiinţelor vii, inclusiv noi”). În anii ‘90 Woese a făcut nişte descoperiri importante, care au dovedit că gîndirea darwinistă clasică was inadequate („a fost inadecvată”). De fapt, New York Times îl consideră pe Woese atît de important în modificarea gîndirii evoluţioniste pe cît a fost Martin Luther în domeniul creştinismului şi teologiei, adăugînd la creştinism o a treia ramură principală, protestantismul. Woese, afirmă New York Times în articolul citat, was the foremost challenger and modifier of Darwinian orthodoxy („a fost cel mai important provocator şi modificator al ortodoxiei darwiniste”).

Woese a demonstrat, zice autorul, că we are not precisely who we thought we were. We are composite creatures, and our ancestry seems to arise from a dark zone of the living world a group of creatures about which science, until recent decades, was ignorant. Evolution is trickier, far more complicated than we realized („Nu sîntem exact ceea ce am crezut că sîntem. Sîntem creaturi complexe, şi originea noastră pare să se tragă dintr-o zonă obscură a lumii vietăţilor, un grup de creaturi despre care ştiinţa, pînă acum cîteva decenii, nu ştia nimic. Evoluţia e mult mai complicată şi înșelătoare decît am crezut”). De fapt, în opinia lui Woese, contrar darwinismului, fiinţa umană îşi trage origininea nu din maimuţe, ci din alte surse.

Spre anii tîrzii ai vieţii, Woese a început să-l dispreţuiască pe Darwin, găsindu-i teoriile şi raţionamentele stranii şi invalidate de descoperirile din domeniul microbiologiei şi biologiei moleculare. În cuvintele autorului, as Woese got older... he harbored an increasing disdain for Charles Darwin, distinct from but alongside his disdain for microbiology („Pe măsură ce a îmbătrînit, Woese a dezvoltat sentimente de dispreţ faţă de Charles Darwin, distincte de, dar simultan cu dispreţul pentru microbiologie”). De ce? Pentru că, în opinia lui Woese, Darwin himself, and the neo-Darwinian synthesis of ideas that became orthodoxy during the 20th century, saw evolutionary change as inherintly incremental and gave litttle attention to the processes of inheritance, variation and reproduction aş they occur among microbes, as opposed to animals and plants („Darwin însuşi, şi sincretismul ideilor neo-darwiniste, care au devenit dogma în secolul XX, au văzut schimbările evolutive ca fiind relativ mici şi nu au acordat atenţia necesară proceselor ereditare, variate şi reproductive care se produc în microbi, spre deosebire de animale şi plante”).

Asta nu înseamnă însă că Woese este teist ori că a promulgat o teorie creaţionistă a originii speciei umane. Discutăm poziţiile lui doar pentru a demonstra una din temele principale ale articolelor noastre şi ale cărţii lui Wilson: evoluţionismul darwinist e în derivă, se menţine tot mai greu pe linia de plutire şi descoperirile ştiinţifice din ultimele decenii contrazic evoluţionismul darwinist în formele lui originare şi clasice. Cu alte cuvinte, Darwin devine tot mai irelevant teoriei darwiniste şi tezele lui tot mai marginalizate.

Nihilismul lui Darwin

În multe privinţe, Darwin nu a practicat ce a propovăduit. O formulă centrală în teoria evoluţionismului a fost procrearea, proces care în opinia lui Darwin elimină speciile slabe şi le perpetuează pe cele mai putermice şi bine adaptate mediului. Darwin a fost, însă, surprins de faptul că, spre deosebire de lumea animalelor, societatea civilă îşi protejează membrii vulnerabili şi caută să le păstreze viaţa. În Originea omului Darwin lamentează faptul că fiinţele umane au abrogat procesul natural de eliminare a elementelor slabe din societate, ceea ce duce la slăbirea vitalităţii rasei umane. Eliminarea speciilor slabe e o regulă la animale, dar la fiinţele umane ea nu e aplicată, ceea ce, în opinia lui Darwin, este highly injurious to the race of man („dăunează grav rasei umane” – p. 311) Din această perspectivă, Darwin a sugerat ca fiinţele umane inteligente să nu se căsătorească cu cele mai puţin inteligente, iar societatea civilă să interzică săracilor şi celor needucaţi să aducă pe lume copii!

Această doctrină a lui Darwin, zice Wilson, a generat eugenismul modern. Ideile eugeniste ale lui Darwin au devenit foarte populare în Germania, fiind promovate în special de Ernst Haeckel (1834-1919). Haeckel a construit piramida raselor umane, aşezînd rasa negroidă la baza piramidei şi rasa ariană în vîrful ei. Darwin a corespondat cu Haeckel. În septembrie 1874 Haeckle i-a scris lui Darwin că „darwinismul a făcut progres mare în Germania în ultimii ani, în mod special printre filosofi”. Haeckel promova ideea că selecţia naturală, aplicată în lumea animalelor, trebuia aplicată şi în domeniul raselor umane. Haeckel e creditat de darwinişti pentru că „a transformat evoluţionismul într-o religie a germanilor, o religie fără creaţie, Dumnezeu, rai sau iad” – p. 319).

Darwin a devenit, de fapt, ateu. Asta e convingerea şi concluzia finală a lui Wilson. Wilson respinge ideea că Darwin ar fi re-descoperit credinţa în divinitate spre sfîrşitul vieţii. Wilson redă cîteva fraze dintr-o scrisoare trimisă de Darwin unui nobil rus, Nikolai Aleksandrovici Mengden,  care l-a întrebat dacă crede în Dumnezeu. Darwin îi răspunde: „Sînt ocupat şi înaintat în vîrstă şi cu sănătatea şubredă. Ştiinţa nu are nimic de a face cu Hristos... Cît despre mine, nu cred că vreodată a existat revelaţie divină” – p. 320). Cu adevărat, Darwin era bătrîn – dacă nu ca ani, în orice caz sufletește. La 62 de ani afirma despre sine însuşi: „Mă simt atît de bătrîn ca Matusalem”. Iar la 72 de ani, Darwin reconfirma că nu crede în divinitate, într-o scrisoare adresată avocatului britanic Francis McDermott. Întrebat de acesta dacă crede în Noul Testament, Darwin răspunde: „Noiembrie 24, 1880: Stimate Domn, regret să vă informez că nu cred în Biblie ca fiind o carte de revelaţie divină şi deci nu cred în Iisus Hristos ca Fiu a lui Dumnezeu” – p. 352). Ironic, în 2015 această scurtă scrisoare trimisă de Darwin lui McDermott a fost vîndută la licitaţie cu 197.000 de lire sterline! 

Au fost anii în care Darwin a lucrat la a şasea şi ultima ediţie a Originii speciilor, modificînd treptat ideile evoluţioniste originale ale primei ediţii atît de mult încît, în opinia lui Wilson, ultima ediţie almost... contradicted... the original sunny confidence of evolutionism („aproape că a contrazis credința naivă originară a evoluţionismului”). Tot în acei ani, Darwin redactează şi ultimul manuscris al vieţii lui, în care încearcă să explice de ce fiinţele umane sînt atît de diferite de animale. De ce oamenii vorbesc, dar maimuţele nu? De ce fiinţele umane cred într-o Divinitate şi se închină unei Fiinţe Supreme, dar animalele nu? De ce fiinţele umane se gîndesc la viaţa de după moarte şi la veşnicie, dar animalele nu? Acestor întrebări relevante, scrie Wilson, nici Darwin, nici adepţii lui nu le-au putut da răspunsuri cît de cît convingătoare.

Darwin şi Marx

Darwin a fost şi un simpatizant a lui Karl Marx, un lucru care se reliefează în corespondenta lui cu Marx şi în gîndurile pe care cei doi şi le-au împărtăşit. Karl Marx i-a trimis lui Darwin ediţia a doua a lui Das Kapital (1873), iar Darwin i-a trimis o notă de apreciere, confimind că cei doi, cu toate că au avut pasiuni intelectuale diferite, „au extins cunoşterea... şi vor aduce fericire şi bunăstare omenirii” – p. 328). Cercetătorii au descoperit însă că Darwin nici măcar nu a deschis exemplarul din Das Kapital trimis de Marx. Engels, însă, i-a contopit pe cei doi, afirmînd, în evocarea făcută de el cu prilejul morţii lui Marx, că „aşa după cum Darwin a descoperit legile evoluţiei în natura umană, Marx a descoperit legile evoluţiei în istoria omenirii” – p. 328). Fără îndoială, în afirmaţia lui Engles există un sîmbure de adevăr. Darwin şi Marx au propovăduit eliminarea unui grup de fiinţe de către altele, Darwin a speciilor slabe de către cele tari prin selecţia naturală, iar Marx a asupritorilor de către cei asupriţi prin lupta de clasă.

Ideile au consecinţe, iar ideile greşite cauzează victime. Acest adevăr se aplică cu multă acurateţe şi lui Darwin. Ideile lui au fost îmbrăţişate de Hitler şi de alţi tirani ai secolului XX. Asta e una dintre concluziile finale ale lui Wilson: „Este corect să afirmăm că Darwin a avut o influenţă directă şi dezastruoasă nu doar asupra lui Hitler, ci asupra întregii gîndiri politice de la mijlocul secolului XX” (It remains fair, however, to say that Darwin was a direct and disastruous influence, not only on Hitler, but on the whole mid-twentieth-century political mindset – p. 346).

Ironic, Marx şi Darwin au murit în acelaşi deceniu al secolului XIX şi în aceeași țară, Marea Britanie – Darwin în 1882, iar Marx în 1883. Impactul lor, ca și mai tîrziu al lui Freud, a fost însă imens. În doar cîteva deceniii – înainte de moartea celor doi şi după moartea lor – s-a produs în Marea Britanie o decreștinare în masă a clasei intelectuale britanice, fără precedent. Cei doi, împreună cu Freud, au construit o platformă ştiinţifică materialistă, care însă devine tot mai şubredă de la zi la zi. Intelectualii britanici au devenit înfometaţi după o „religie nouă”. Una pe care au găsit-o în religia secularismului, o religie de care Occidentul încă suferă şi al cărei sfîrşit încă nu se întrevede la orizont. În final, însă, e posibil ca adevărul să fie acela exprimat de Lord Salisbury în 1894, vorbind despre evoluţionism: We live în a small bright oasis of knowledge surrounded on all sides by a vast unexplored region of impenetrable mystery („Trăim într-o oază strălucitoare şi mică de cunoştinţe, dar care e împresurată din toate părţile de o regiune vastă şi neexplorată a misterului”). Cuvintele Lordului Salisbury ne amintesc de cele scrise acum 2000 de ani pentru noi de Apostolul Pavel: cunoaştem în parte şi ştim în parte, dar într-o zi, cînd vom fi cu Dumnezeu, vom şti totul. Acesta este adevărul. Pînă atunci rămîne să avem credinţă că lucrurile sînt aşa cum ne-au fost date în Sfintele Scripturi.

ALIANŢA FAMILIILOR DIN ROMÂNIA

Str. Zmeica nr. 12, sector 4, Bucureşti

Tel. 0741.103.025 Fax 0318.153.082

www.alianta-familiilor.ro

office@alianta-familiilor.ro

Carl Woese (1928-2012)