Așa de una sîntem
în prima noastră fire
că nu-nțelegem bine
ce s-a-ntîmplat cu noi
de am ajuns pe lume
să fim atît de doi
și să-mpărțim
trupește o singură iubire!
Cum te-ai smintit
din mine fiind atît de-a mea?
Cum umblu fără tine
fiind atît de-al tău?
În viul vieții
noastre, ce-i bine și ce-i rău?
Și ce mai e iubirea
cînd plîngem după ea?
Pe Dumnezeul nostru
l-am iscodi, dar nu e
mereu în preajma
noastră, cum îl știam cîndva,
ci s-a urcat pe-o
cruce de lemn, bătut în cuie,
de unde sîngerează
din toată slava sa...!
Răzleți de el, și
unul de altul, ni se pare
că veșnicia toată
e-o rană care doare!
Răzvan CODRESCU
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu