Am primit și dau mai departe...
STRATEGIA NAŢIONALĂ
DE EDUCAȚIE
PARENTALĂ –
SPUNEM NU!
(urmare)
În
urma comentariului anterior privind Strategia Naţională de Educaţie Parentală (SNEP)
am primit din partea cititorilor un mare număr de mesaje. Fără excepţie, toate
au fost negative la adresa Ministerului Educaţiei şi a SNEP. În multe mesaje ni
s-au pus întrebări la care răspundem aici.
Documentul SNEP
Unii cititori ne-au informat că documentul SNEP nu mai e
disponibil pe site-ul web al Ministerului Educaţiei şi ne-au întrebat dacă
documentul şi planul Ministerului au fost abandonate. Nu ştim, dar vom afla și vă
vom ține la curent. Documentul SNEP e disponibil on-line pe alte site-uri, ca de pildă aici.
Ce putem face ca să ne exprimăm opoziţia?
Ministerul Educaţiei a publicat documentul cu solicitarea ca el
să fie comentat. Aveţi oportunitatea să vă exprimaţi opoziţia, prin email, la
două adrese electronice: (1) dezbaterepublica@edu.gov.ro. şi
(2) claudia.teodorescu@edu.gov.ro. Sugerăm să trimiteţi comentariile la ambele
adrese.
Comentariu din partea unui cititor
Din multele comentarii, redăm o scurtă notă din partea unui
cititor care punctează cîteva probleme politice şi constituţionale privind SNEP:
În primul rînd, documentul a dispărut de pe website-ul Ministerului.
Rămîne de văzut de ce. Dacă cineva de acolo își închipuie că adoptarea pe
ascuns e o soluție de evitare a criticilor și contestărilor, atunci se înșeală.
Pe fond, este evident o încercare de re-comunizare și re-ideologizare a școlii
publice, în afara oricărei programe existente sau acceptabile și într-un stil
nu mult diferit de învățămîntul politico-ideologic care se făcea înainte de
1990 și pe care l-am detestat cu toții.
Totuși, la prima vedere, proiectul de strategie pare mai degrabă
o glumă proastă și o testare a reacției societății, decît un proiect serios. El
conține, sub aspect juridic, cel puțin 3 încălcări grosolane ale unor principii
constituționale: (1) al dreptului de întîietate a părintelui în educarea
copilului conform propriului sistem de valori; (2) al neutralității puterii
politice față de opțiunile religioase și filosofice; (3) încalcă însăși
opțiunea legislativă a Statului român în ce privește familia, care, contrar
celor pretinse de autorii Strategiei de Educație Parentală, este o realitate cît
se poate de obiectivă, fundamentată pe actul juridic al căsătoriei
heterosexuale monogame și pe faptul biologic al descendenței.
Nu credem că există vreun ministru sănătos la cap care să își
pună semnătura pe o alocare bugetară de 70 de milioane de euro, doar în primul
an, pentru așa ceva. Mai ales în condițiile în care școala publică este un
dezastru în România. Dacă nu poate fi furnizat un act educațional adecvat și de
calitate pentru copii, nu vedem cum ar reuși Statul să-i educe pe adulți.
Două
modele de comentarii
Sugerăm două modele de comentarii care le puteţi trimite la
ambele adrese electronice. Selectaţi modelul, faceţi copy + paste, iar în
chenarul Subiect puneţi: Strategia Naţională de Educaţie Parentală.
Primul
model – ActiveNews
Modelul de mai jos parvine dintr-un material publicat pe ActiveNews:
În
atenția Ministerului Educației Naționale
Subsemnatul/subsemnata
… , față de conținutul proiectului supus dezbaterii publice „Strategia Națională
de Educație Parentală 2018-2025”, vă rog să luați în considerare următoarele:
-
Solicit ca din cuprinsul strategiei să fie eliminată orice referire care tinde
să facă o judecată de valoare cu privire la preferabilitatea unei convingeri
sau viziuni (de tip progresist, ideologic, în direcția „teoriei genului”) în
dauna alteia (de tip conservator, creștin sau „tradiționalist”) asupra lumii,
familiei sau educației.
- Constituția
României recunoaște părinților dreptul fundamental de a asigura, potrivit
propriilor convingeri, educația copiilor minori a căror răspundere le revine
(art. 29, alin. 6 din Constituție), iar libertatea gîndirii și a opiniilor,
precum și libertatea credințelor religioase nu pot fi îngrădite sub nici o
formă. Nimeni nu poate fi constrîns să adopte o opinie ori să adere la o
credință religioasă contrare convingerilor sale (art. 29, alin. 1 din
Constituție). Art. 14, alin. 3 din Carta Drepturilor Fundamentale a Uniunii
Europene prevede dreptul părinților de a asigura educarea și instruirea
copiilor lor potrivit propriilor convingeri religioase, filosofice și
pedagogice, iar art. 2 din Primul Protocol adițional la Convenția pentru
Apărarea Drepturilor Omului prevede dreptul părinților de a asigura această
educație conform convingerilor lor religioase și filosofice.
-
De aici rezultă obligația de neutralitate a Statului față de diferitele
opțiuni, opinii și convingeri privitoare la valorile centrale ale educației și
familiei; Statul și funcționarii săi nu au nici un temei prin care să se pună
în poziția de a stabili ce e bine și ce e rău, ce e greșit și ce e just în
materie de opțiuni tradiționaliste sau progresiste. Statul are obligația de a
se abține de la a impune sau favoriza propriul său model ideologic.
-
Pe ce bază își arogă Guvernul calitatea de a decreta că viziunea conservatoare
sau tradiționalistă asupra familiei e rea sau învechită și trebuie abandonată, fiind
nevoie de o „nouă cultură familială”? Pe ce bază se auto-supra-situează
Guvernul în poziția de a decreta că cei care avem opțiuni conservatoare sau
tradiționale privind familia și educația greșim, și pe ce bază își arogă
dreptul de a ne „corecta”?
-
Dacă nu trebuie să pornim de la „modele unice considerate ideale”, cum spune
Strategia aflată în dezbatere publică pe site-ul MEN, de ce ni se impune ideea
unui alt model unic considerat ideal, adică „cel nou”, ideologic, avut în
vedere de Guvern?
-
Impunînd ca singura validă și dezirabilă o anumită opțiune (cea „înnoitoare”,
„progresistă”, „diversă”, ideologică) nu obții „diversitate”, ci uniformitate;
diversitatea rezultă din coexistența mai multor puncte de vedere și modele
concurente în societate; și din neutralitatea Statului față de ele.
-
Solicit, așadar, ca toată Strategia să fie regîndită prin eliminarea oricărei
presupoziții care descalifică convingerile conservatoare, creștine și
„tradiționaliste” despre familie și pe cei care ni le însușim și care
stabilește că unic model valid modelul „progresist”, „divers”, în direcția
ideologiei de gen etc., cu încălcarea obligației de neutralitate a Statului.
-
Solicit eliminarea oricărei prezumții implicite sau explicite că aceste cursuri
de educație parentală ar trebui să fie obligatorii pentru părinți. Reeducarea
părinților după un model ideologic impus de Stat e o caracteristică a
societăților totalitare, societăți care au în cea mai înaltă măsură tendința de
a interveni în toate domeniile vieții private, inclusiv asupra conștiințelor
oamenilor.
-
Solicit eliminarea asumării de către Stat a rolului de supra-educator și a
oricăror intenții de a promova vreo concepție sau viziune despre lume în dauna
alteia, fie că vorbim despre diversitate, fie că vorbim despre „revizuirea” (!)
stilurilor parentale din perspectiva relaționării cu copiii și înlăturării
„stereotipiilor de gen” (?!).
-
Statul nu are dreptul de a ne impune opiniile sale, ci obligația de a le
respecta și sluji pe ale noastre.
În
concluzie, solicit eliminarea din proiectul de strategie a ideii că ar trebui
promovate „noile ideologii în domeniul protecției copilului” și că ar trebui
eliminate „mentalitățile conservatoare”, ori că ar trebui „regîndit un sistem
de valori ale familiilor”. Sau decretarea ca fiind anacronică a opțiunii
atașamentului față de „valorile care s-au transmis tradițional și pe care le
consideră ca fundamentînd modele valide de relaționare intrafamilială”. De
asemenea, solicit eliminarea ideii că ar fi nevoie de „stimularea interesului
pentru o nouă cultură familială”; solicit eliminarea ideii că aceste cursuri ar
trebui să fie obligatorii pentru părinți; solicit renunțarea la „promovarea
diversității” – diversitatea se obține lăsînd libere opțiunile diverse și liber
asumate ale oamenilor, nu impunînd un model unic ca valid, fie el și „divers”. Solicit,
în sfîrșit, eliminarea oricărei idei, prezumții și forme de acțiune care aduc
atingere libertății de conștiință sau libertății religioase și care reprezintă
o imixtiune în viața privată a individului; și solicit renunțarea la
„revizuirea stilurilor parentale din perspectiva relaționării cu copiii și
înlăturării stereotipiilor de gen”.
Sau,
și mai bine, solicit retragerea completă a Strategiei de Educație Parentală și
regîndirea acesteia în conformitate cu principiul neutralității Statului, cu
toate punctele de mai sus, și cu ethosul și valorile acestui popor. Cu speranța
că veți da curs acestor solicitări...
Modelul al doilea – al unui cititor
Stimată
doamnă,
Am
luat la cunoștință despre propunerea de Strategie de Educație Parentală a MEN.
Ca cetăţean român, soț și părinte, îmi declar dezacordul față de principiile
enunțate în document referitoare la ce e de fapt familia și care subminează
structura şi funcția ei fundamentală, probată de istoria de secole a
umanității.
Familia
nu este „o constelație de idei, imagini și înțelesuri creată și recreată
permanent de practicile socio-culturale”, cum se vrea a fi definită în
document. Nu mă regăsesc defel în această definiție nici pe mine, nici pe
părinții și nici pe bunicii mei și nu vreau că pruncii pe care îi am (pe toţi
la școală) să crească educați cum că familia e un „concept” refrazabil după
bunul plac al timpurilor și al statului.
Familia
este o realitate vie, născută dintr-un singur tip de uniune: aceea care
reușește să perpetueze neamul, dar și să protejeze copiii, să le ofere
siguranța și dragostea necesare dezvoltării lor firești. Această uniune
trăiește și înflorește numai dacă e recunoscută și susținută în formula aceasta
funcțională de către un stat responsabil.
Statul
poate îi educa pe oameni să fie ingineri, medici, strungari etc., dar nu-i
poate educa pe oameni să fie părinții. Statul nu-și poate educa cetăţenii în
ceea ce nu cunoaşte, iar statul nu cunoaște familia, dovadă că o vrea definită
așa cum nimeni în istorie nu a văzut-o sau definit-o. Statul nu este o familie.
Doar părinții îşi pot educa cu succes copiii să devină soţi şi părinți buni și
buni cetățeni, în familie. Responsabilitatea statului e să-i sprijine pe
părinți, în familiile lor naturale şi tradiționale, să-și educe copiii.
Şi
pentru că am menţionat aici familia tradiţională: de ce documentul se plînge
de modelul tradiţional de familie din societatea românească? Se spune: „Deseori,
noile ideologii promovate în special în domeniul protecţiei copilului întîlnesc mentalităţi
conservatoare, un sistem de valori ale familiilor ce trebuie regîndit în
contextul unor informaţii noi cu privire la nevoile de dezvoltare a copiilor”.
În baza căror argumente consideră autorii documentului că „mentalităţile
conservatoare” sînt aprioric rele? Sînt ei mai bătrîni ca istoria societăţii
omeneşti multimilenare clădite pe familia „tradiţională”? Nu este oare o uriaşă,
dar şi periculoasă aroganţă să arunci la coş ţesătura care a ţinut la un loc
oamenii din timpuri imemoriale?
Nu
neg existenţa unor disfuncţionalităţi în unele familii „tradiţionale”, dar ele
nu sînt cauzate de „modelul tradiţional” de familie şi nici de mentalităţile
conservatoare luate in corpore, ci de istoriile particulare şi eventualele
traume individuale ale părinţilor, care se manifestă apoi, peste timp, în modul
de abordare al propriilor copii. Vorbind de cauzele disfuncţiilor din familia
contemporană românească, mai degrabă însă decît „mentalităţile conservatoare”
văd aici problemele economice şi sociale create exclusiv de politicile
dezastruoase ale guvernelor ce s-au succedat de aproape 30 ani încoace şi care
i-au afectat pe cetăţenii români soţi şi părinţi. Autorii înşişi ai
documentului enumeră efectele acestor politici cînd menţionează numeroasele
statiatici şi procente care arată cît de gravă e situaţia economică şi socială
a zeci de mii de copii din România. Aceşti copii nu suferă din cauza „mentalităţilor
conservatoare” şi a „modelului tradiţional” de familie. Ei suferă pentru că
părinţii lor suferă ca cetăţeni. Părinţii lor nu au perspective, nu găsesc un
loc de muncă, nu sînt educaţi în şcoli pentru o piaţă a muncii în continuă
schimbare, nu sînt susţinuţi în mod eficace pentru a depăşi răstimpurile
critice, nu văd modele comportamentale în liderii societăţii romaneşti
actuale. Societatea de consum îi debilizeazăa pe mulţi, le tranchilizează
simţul datoriei şi responsabilităţii, nevoia de responsabilizare, oferindu-le
în fiecare zi „pîine şi circ” sub chipul show-urilor media. Trăim, după cum
spunea Mario Vargas Llosa, într-o „societate a spectacolului”. Şi pare că
definiţia ideologică nouă a familiei dată de documentul MEN este în perfectă
concordanţă cu ea. Familia e văzută ea însăşi că un spectacol „de idei, imagini
şi înţelesuri, creată şi recreată permanent” în funcţie de scenariile care „vînd
cel mai bine”.
Dacă
autorităţile vor să ajute familia, nu au nevoie s-o redefinească. Autorii
documentului propus ar trebui să ia aminte la o veche zicală englezească: „If
it ain't broke, don't fix it”. Dacă ceva nu e stricat ci funcţionează, nu
încerca să îl repari. Familia funcţionînd după modelul ancestral a trecut proba
istoriei şi a clădit zeci de civilizaţii. Ceea ce le-a adus la ruină nu a fost
modelul de familie, ci degradarea morală a indivizilor care o formau şi care au
ajuns să conducă structurile statale contemporane. Le recomand autorilor să ia aminte
la istoria civilizaţiei ca să înţeleagă unde duc schimbările pe care le propun.
Cei ce nu cunosc sau ignoră istoria sînt condamnaţi să o repete.
Înţeleg
din document ca în mod negativ e portretizată societatea românească pentru că „idealizează
familia tradiţională, pe care [românii] o consideră o formă perfectă de
organizare”. De ce şi cu ce drept vine statul să ne spună nouă, românilor, ce e
de idealizat şi ce ar trebui dez-idealizat? Statul nu e „tătucul” nostru. Am
trăit o vreme cu un astfel de „tătuc” şi ştim bine de ce e în stare.
Autorităţile (alese) nu au dreptul să re-defineasca idealurile naţiei şi să
decreteze ce trebuie dez-idealizat. Aceasta se numeşte uzurparea autorităţii
suverane a poporului. Nu statul, care este o entitate acorporală şi aculturală,
a dat naştere societăţii, civilizaţiei, culturii, idealurilor, ci oamenii care
formează acest popor şi alte popoare. Statul.însuşi este un ideal, produsul
unui ideal, şi nu are legitimitatea să pretindă că este sursă de idealuri, neavînd
deci dreptul să decreteze ce anume trebuie idealizat sau dez-idealizat.
Statul trebuie să-şi vadă lungul.nasului.
Ca
autorităţi de stat alese de popor şi ca fumcționari plătiţi din banul public de
aceste autorităţi, mă aştept să protejaţi ceea ce poporul acesta ține ca „model”
şi „ideal”, inclusiv familia în tiparul ei tradiţional, şi nu să schimbaţi în
mod samavolnic idealuri, doar pentru că aveţi – vremelnic – puterea. Istoria vă
va judeca.
Aveţi
datoria să susţineţi şi să educaţi copiii în şcoală ca să fie cetăţeni
responsabili. Aveţi datoria să faceţi din şcoală locul unde copiii învaţă despre
tradiţiile neamului lor, cele care au format și ținut în ființă acest popor.
Aveţi datoria să îi învăţaţi pe copii despre cultura acestui popor, cultură
care s-a născut nu în birouri, citind din cărţi definiţii colorate, ci în
familii trudind din greu ca să aibă copiii ce mînca. Aceste familii vor fi mai
bune pentru copiii pe care îi aduc pe lume, dacă autorităţile îi vor sprijini pe
părinţi să aibă ce pune pe masa copiilor. De restul lăsaţi-i pe părinţi să
se ocupe, aşa cum au făcut-o timp de milenii, aici şi pretutindeni. Cînd
părinţii ajung să nu mai trăiască cu anxietatea şi cu stresul incertitudinii pîinii
pentru ziua de mîine, atunci îşi regăsesc suflul şi liniştea de a lua aminte la
toate nevoile copiilor lor. Se redescoperă pe ei înşişi ca
părinţi.
Aveţi
datoria să protejaţi familia, aşa cum a moştenit-o fiecare soţ şi fiecare nou
părinte şi aşa cum fiecare ofiţer de stare civilă declară la încheierea fiecărei
noi căsătorii. Protejaţi-o şi nu încercaţi să o redefiniţi, căci nu veţi mai
avea ce proteja! Această strategie trebuie revizuită în principiile ei. Vă
îndemn ca dezbaterea publică să o faceţi în mod serios şi responsabil, nu doar
pentru cîteva săptămîni, în timpul vacanţei şi prin publicarea pe un site.
Chestiunea pusă în discuţie are consecinţe şi ramificaţii profunde în structura
intimă a tuturor relaţiilor din societatea noastră, şi nu pentru un an sau
un mandat parlamentar, ci pentru generaţii întregi. De aceea este imperios
necesar să nu fie tratată superficial, aşa cum consider că face MEN prin
formula de dezbatere publică aleasă. Extindeţi dezbaterea ca timp și formula
ei, astfel încît să daţi tuturor românilor prilejul să se facă auziţi şi
înţeleşi. Sînteţi în slujba cetăţeanului, aşa că acţionaţi cu respect şi
modestie, de pe poziţia de slujitor şi nu de şef. Cu speranţă, GC
Modele pozitive pentru România:
mai ales Polonia
şi Ungaria
Un aspect mai puţin cunoscut în România şi la scara unională
este că politicile pro-familie adoptate de guvernele Poloniei şi Ungariei au înregistrat
succese de netăgăduit. De astfel de modele are România nevoie şi mărturisim că sîntem
perplecși de faptul că politica românească continuă să ignore familia şi
căsătoria, nefăcînd absolut nimic pentru protejarea lor. De asta are nevoie România,
nu de îndoctrinarea părinţilor prin ideologii stranii, care s-au dovedit a fi
destructive în ţările occidentale care le-au adoptat.
În Polonia, în doar ultimii cîțiva ani, rata fertilităţii
a crescut de la 1,2 copii de femeie la 1,5. Numărul divorţurilor a scăzut, al
căsătoriilor a crescut, iar acela al copiilor născuţi a crescut de la 175.000
în 2010 la 210.000 în 2016. Cauza principală a succesului a fost promovarea
unei politici pro-viață şi pro-familie de către guvernanţii polonezi, politică
care a fost însoţită şi de acţiune. În Polonia, fiecare familie primeşte $150
pe lună pentru al doilea copil şi pentru ceilalţi care vin după el. Oare de ce
politica românesacă nu poate face ceva similar pentru bunăstarea familiilor
noastre? (Detalii aici.)
Datele statistice care parvin din Ungaria sînt
şi mai impresionante. Numărul avorturilor în Ungaria au scăzut vertiginos, de
la 40.440 în 2010 la 28.500 anul trecut. A scăzut şi numărul divorţurilor, de
la 23.873 în 2010 la 18.600 în 2017. Guvernul Ungariei a adoptat facilităţi de
taxe pentru familii şi politici care încurajează femeile să participe la piaţa
muncii fără să-şi sacrifice copiii ori viaţa de familie. Declinul populaţiei maghiare
a fost efectiv stopat. În 2010 Ungaria avea 10 milioane de locuitori, iar în
2017 9,7 milioane. Numărul copiilor născuţi a crescut, simbolic am spune, de la
90.335 în 2010 la 91.600 în 2017, iar rata fertilităţii a crescut de la 1,2
copii de femeie la 1,5. Un succes spectacular s-a produs în numărul noilor
căsătorii. În 2010 au fost încheiate în Ungaria 35.520 de căsătorii, iar în
2017 nu mai puțin de 50.600. Procentul femeilor între 15 şi 64 de ani care
muncesc a crescut de la 50,2% la 61,3%. Deci se poate! (Detalii aici.)
ALIANȚA FAMILIILOR DIN ROMÂNIA
Str. Zmeica nr. 12, sector 4, București
Tel. 0741.103.025; Fax 0318.153.082
office@alianta-familiilor.ro
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu