INCHIZIȚIA ROMÂNIEI:
CONSILIUL NAȚIONAL
PENTRU COMBATEREA DISCRIMINĂRII
Istoricește, Inchiziţia a
fost asociată cu Spania şi, într-o măsură mai mică, cu Portugalia sau cu alte țări
din Apus. Dar nu cu România. După abolirea monarhiei în România, însă, România
a avut şi ea parte de o Inchiziţie. Pe vremea totalitarismului comunist era cunoscută sub numele de „Securitate”, iar din 2000
încoace e cunoscută sub numele de Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării (CNCD).
Românilor le era groază de Securitate, iar azi sînt îngrijoraţi cînd primesc o reclamaţie
ori citaţie din partea CNCD. Dacă Securitatea ne putea vîrî în închisoare
fără să mai vedem lumina zilei poate pentru tot restul vieţii, CNCD-ul ne amendează, uneori cu amenzi
exorbitante, care ne afectează tot pe viață. Cazul celebru şi bine cunoscut din ultimul timp e
al doctorului Leon Dănăilă, senator în Parlamentul României, membru în PNL, un om
în vîrstă, realizat și înţelept. A fost amendat cu 2000 de lei pentru „delict de
opinie”, dînsul formulînd unele opinii la adresa homosexualilor cu care aceștia nu au fost de acord şi pentru care
au făcut plîngere împotriva sa la CNCD. Iar CNCD l-a găsit vinovat de „discriminare”
(a se citi: „delict de opinie”) pe distinsul neurochirurg octogenar, amendîndu-l cu 2000 de
lei. Alarmant. Din mai multe puncte de vedere, care ar trebui să-l îngrijoreze pe fiecare cetăţean al României care
crede, la fel ca noi, în democraţie, în drepturile omului şi în statul de drept.
Comentariul lui Mihail Neamţu
În prima săptămînă a anului, d-l Mihail Neamţu, autorul Fenomenului
Trump, a publicat două scurte comentarii la adresa acestui
incident, în care a
făcut cîteva afirmaţii cu care sîntem în întregime de acord şi care ne-au influenţat
şi pe noi să comentăm subiectul. D-l Neamţu se întreabă dacă nu cumva ne confruntăm în România cu o
Inchiziţie şi opinează că CNCD e o instituţie neconstituţională. Şi AFR a fost o victimă a
unei decizii neconstituţionale a CNCD şi afirmăm ceea ce am spus de ani de zile
(încă dinainte de a fi
penalizaţi şi noi pentru delict de opinie): CNCD s-a transformat într-o instituţie
neconstituţională, lipsită de sens, una care îşi găseşte plăcerea în
monitorizarea gîndirii şi exprimării cetăţenilor ţării, cu scopul de a-i amenda dacă „calcă cu stîngul”, adică dacă fac afirmaţii care lezează anumite
grupuri minoritare din România. CNCD e copia în România a unei alte
instituţii europene discreditate şi antidemocratice, de care foarte puţini ştiu ori au auzit: The Fundamental Rights Agency („Agenţia Drepturilor Fundamentale”), cu sediul la Viena. Despre asta, însă, vom scrie cu
o altă ocazie.
Paralelele dintre Securitate şi CNCD sînt multe şi izbitoare.
Securitatea era o creație a statului totalitar desemnată să afle cum gîndesc şi ce gînduri
exprimă cetăţenii, pentru a
proteja statul comunist de oamenii care gîndeau contrar ideologiei oficiale, adică gîndeau
şi se exprimau liber. CNCD e o creație identică, una a statului secular, care e şi el
la fel de intolerant şi totalitar ca şi statul comunist. Statul secular, la fel
ca statul totalitar, nu vrea competiţie. Nu vrea opoziţie, ci cetăţeni obedienţi, care absorb ideologia seculară şi se identifică întru totul cu
ideologia şi idealurile mereu în schimbare ale statului secular. Cetăţenii care
gîndesc ori se exprimă tradiţional sînt ţinta primordială a intolerantului stat secular.
Creaţia lui, CNCD, e intolerantă asemenea Securităţii. Monitorizează ce gîndesc,
scriu ori zic cetăţenii ţării şi hotărăște dacă ei gîndesc ori se exprimă contrar
ideologiei dominantea zilei. Scopul e însă acelaşi: să-i pedepsească pe cei care gîndesc ori se exprimă diferit şi, în
felul acesta, să protejeze, chipurile, statul secular. După cum se vede, e o unealtă fidelă
a statului secular. Nu doar în România, ci în fiecare ţară europeană. Promovează „valorile
europene”, care în mare
măsură contravin valorilor tradiţionale. Este fundamentată pe mentalitatea
capricioasă şi intolerantă la modă în zilele noastre, care a fost bine descrisă şi analizată în mai multe
cărţi care au apărut în Occident de cîțiva ani încoace.
CNCD – Inchiziţia statului secular
Dacă Securitatea a fost Inchiziţia statului comunist,
CNCD e Inchiziţia statului secular intolerant al zilelor noastre. Statul e
gelos. Nu vrea cetăţeni care gîndesc ori se exprimă contrar ideologiei oficiale, care în zilele noastre
e secularismul. Existenţa într-o democraţie a instituţiilor de tip CNCD e o
ruşine, o contradicţie pentru o democraţie, o instituţie neconstituţională,
antidemocratică, incompatibilă
cu statul de drept. Nu sînt defel, aşa cum se cred şi se autodefinesc ele, un
pilon al democraţiei. Spre deosebire de Europa, în Statele Unite nu există
instituții de tip CNCD.
Jurisprudenţa Curţii Supreme a Statelor Unite e foarte directă şi clară în sensul
acesta, protejînd pînă în pînzele
albe dreptul cetăţenilor de a gîndi şi de a se exprima liber, chiar dacă, exercitîndu-și aceste
drepturi, ei ofensează
statul ori pe alţi cetăţeni. La urma urmelor, aceasta e libertatea de expresie. Singura limită e bunul
simţ şi calomnia, care se
pedepseşte serios.
Doctrina Tribunalului Suprem de view point discrimination interzice
statului să-și penalizeze cetăţenii
pentru punctele de vedere pe care le exprimă. E bine ştiut, de fapt, că
judecătorii Tribunalului Suprem din SUA critică pe alocuri şi din cînd în cînd
jurisprudenţa şi judecătorii Curţii Europene a Drepturilor Omului pentru că
subminează libertatea de exprimare. Canada e mult mai aproape de Europa în
războiul împotriva libertăţii de expresie decît Statele Unite. Recent,
Administraţia premierului
Trudeau a anunţat că va exclude din programele finanţate de stat pentru crearea
de locuri de muncă de vară instituţiile şi organizaţiile care sînt împotriva avortului, homosexualității ori căsătoriilor homosexuale –
printre altele. E de necrezut. E un exemplu clasic de view point discrimination, adică discriminare oficială din partea
statului împotriva cetăţenilor care nu împărtăşesc ideologia impusă de establishment (detalii aici).
Cărţi recent publicate
Ceea ce vedem în România lui ianuarie 2018 nu a
apărut peste noapte. E rezultatul unor tendinţe anti-libertate de exprimare
care s-au manifestat şi continuă să se manifeste în lumea euro-atlantică de cîteva decenii. Aceste manifestări au cunoscut o
explozie nemaipomenită după începutul noului mileniu. Campusurile britanice, americane şi europene
au devenit totalitare, iar instituţiile de tip CNCD dau apă la moară şi se
aliniază împotriva societăţii civile. În loc de a crea minţi robuste,
campusurile universitare creează minţi de gelatină. În loc de a forma adulţi care
ştiu cum să polemizeze unii cu alţii
în mod civilizat, au creat o generaţie de tineri care ţipă că sînt ofensaţi,
iar din ţipetele acestea cîştigă cei mai vociferanți, nu cei mai calculaţi. Nu e deci de mirare că atît în
Europa, cît şi în
Statele Unite se observă astăzi un dialog necivilizat, dar în care statul secular ia partea unei părţi
împotriva celeilalte – şi, de obicei, a celei
iraţionale. Gelatinizarea gîndirii societăţii seculare a fost şi încă este un
subiect despre care se scrie şi publică mult. Examinăm, în treacăt, trei cărţi recente care ne-au venit
aproape instantaneu în minte citind despre agresiunea CNCD-ului împotriva
doctorului Leon Dănăilă. Concluzia
finală este că CNCD reprezintă un cal troian care promovează în România aceleaşi
atitudini intolerante şi anti-libertate de expresie care sînt promovate în
Occident.
I Find that
Offensive!
(„Mă ofensezi!”)
Acesta e titlul unei cărţulii de 179 de pagini
publicate de Claire Fox în Marea Britanie, în 2016. E
chiar o cărţulie, pentru că
poate fi uşor pusă într-un buzunar. În 2000, Fox a fondat The
Institute of Ideas („Institutul ideilor”), al cărui activităţi principale sînt prelegerile şi
conferinţele în campusurile universitare despre libertatea de exprimare şi
pericolele intoleranţei faţă de ideile neconformiste. Europenii, zice Fox, dar
mai ales generaţia tînără universitară, sînt ofensaţi şi nu vor să audă idei ori
discursuri care îi ofensează.
Care sînt cauzele principale ale lipsei de interes în
protejarea şi promovarea libertății de exprimare? Fox analizează cîteva dintre ele. În
primul rînd e lipsa de interes a societăţii în promovarea unui dialog social
robust, pe care ea îl numeşte the decline
of a liberal commitment to free speech, adică „declinul interesului liberalismului față de libertatea cuvîntului”.
O altă cauză e eliminarea de către părinţii generaţiei tinere de azi a raţiunii
din dialogul social, pe care ea îl numeşte the
retreat from reason by the older generation, adică „retragerea generaţiei mai în vîrstă de la raţiune”.
Un alt motiv sînt campaniile agresive, numeroase şi interminabile împotriva „hărţuielilor de
tot felul”, cunoscute în Occident că anti-bullying
campaigns. Ele, zice Fox, sînt exagerate, nu îşi au locul şi au avut un
efect negativ asupra copiilor şi tinerilor. Tot ce ni se spune, o privire care
ni se aruncă, un comentariu în fugă, sînt privite în ansamblu ca forme de agresare şi ne fac să ne simţim
ofensaţi. Rezultatul este o generaţie care nu preţuieşte dialogul ori schimbul
de idei.
What’s Happened
to the University?
(„Ce s-a întîmplat cu Universitatea?”)
O discuţie a subiectului infantilizării minţii şi a
intoleranţei cu propteala statului nu poate fi completă fără a aminti şi cartea
publicată anul trecut de britanicul Frank
Furedi, What’s Happened to
the University? A Sociological Exploration of its Infantilisation („Ce s-a întîmplat cu Universitatea? O explorare sociologică a
infantilizării ei”). Profesor de sociologie la
Universitatea din Kent, Furedi e îngrijorat de mai multe lucruri. O primă
îngrijorare pe care o explorează, luînd ca exemplu ce se întîmplă în
campusurile universitare americane şi britanice, e că although academic freedom and free speech are still affirmed în theory,
în practice it appears to have lost its vitality and relevance to the lives of
many of those who inhabit the university („cu toate că libertatea academică şi de exprimare sînt
accentuate în teorie, în practică se pare că şi-au pierdut vitalitatea şi
relevanţa pentru mulţi
dintre cei care sînt în universitate”.) Libertatea cuvîntului sau libertatea de
exprimare este mai precară în universităţi
decît în societatea civilă în general. Profesorii sînt atenţionaţi să fie cu
băgare de seamă cum îşi expun cursurile şi ideile, ca să nu ofenseze pe studenţi.
Un caz notoriu, dar şi tragic a fost cel al unui profesor care a eliminat dintr-un curs de istorie al Europei capitolul despre
cruciadele secolelor XII-XIII, pentru a nu-i
ofensa pe musulmani. Profesorii se autocenzurează şi internalizează cenzura, ceea
ce nu poate fi un lucru bun. Nu duce la progres academic şi nu foloseşte
studenţilor. Studenţii, din păcate, sînt mai mult
interesaţi să impună limite
libertăţii cuvîntului, pentru a nu ofensa, decît să apere libertatea cuvîntului. „Dacă o pierdem?”, întreabă Furedi în mod retoric. Studenţii nu par a fi preocupaţi de asta, fiind
influenţaţi mai mult de Marx decît de filosofii veacului XVIII, care accentuau libertatea de expresie. Prioritatea
pentru ei e „dreptatea
socială”, iar dacă
sacrificarea libertăţii cuvîntului e necesară pentru dobîndirea acestui
deziderat, atunci aşa să fie, zic
ei. Totul a început în anii 1960, zice Furedi, cu generaţia de studenţi care, în loc să
creeze (ori să fie creativi), au demolat. Ei au respins autoritatea şi înţelepciunea: The radicals of
the 1960s were rule breakers rather than rule creators, and they refused to
recognize the right of university administrators to exercise any authority over
their behavior („Radicalii anilor 1960 au fost încălcători de reguli în loc de făuritori de reguli, refuzînd
să recunoască dreptul administraţiei universitare de a exercita vreo autoritate
asupra comportamentului lor”).
Paul Coleman: Censored
(„Cenzurat”)
Statul secular ca factor al subminării libertăţii cuvîntului
e obiectivul cărţii publicate în 2016 de Paul Coleman, Censored,
How European „Hate
Speech” Laws are Threatening Freedom of Speech („Cenzurat – Legile «incitării la ură» ameninţă libertatea cuvîntului”). Avocat specializat în drepturile omului, britanicul
Coleman lucrează la firma creştină de avocaţi americani Alliance Defending Freedom. Prima versiune a cărţii a fost
publicată în 2012 şi a fost revizuită şi actualizată în 2016. Cartea e valoroasă şi instructivă din mai multe
puncte de vedere. Printre altele, discută originile
legilor contemporane împotriva „incitării la ură” şi cum nişte intenţii iniţial bune au fost
transformate în limite iraţionale ale libertăţii cuvîntului.
În 1948, ONU a adoptat o serie de rezoluţii care au
condamnat propaganda nazistă şi rasimul naziştilor, solicitînd comunităţii
internaţionale să interzică prin lege propaganda nazistă care a dus la războiul
mondial. Cu timpul, alte grupuri,
pe lîngă cele rasiale, au început să se folosescă de aceleaşi legi pentru a nu fi ofensate nici ele.
Aşa am ajuns la anii ‘90 şi la prima decadă a noului mileniu, cînd „homofobia”, „islamofobia”, „xenofobia” şi altele ca acestea au
devenit tinta legilor care interzic `incitarea la ur[”. Afirmaţii care pot fi lejer şi subiectiv interpretate
ca incitare la ură sînt penalizate de către instituţiile statului
secular.
Aşa am ajuns și la cazul d-lui Leon Dănăilă, din ianuarie anul acesta. În România, tratatele
internaţionale care interzic „incitarea la ură” au fost legiferate în Articolul 369
din Codul Penal. Ele prevăd pedepse cu închisoarea de pînă la 3 (trei) ani ori
amenzi. Articolul acesta nu face cinste României. Instituţia principală care e
însărcinată cu monitorizarea discursurilor care „incita la ură” e CNCD-ul. Ea trebuie abolită, la fel ca Articolul 369 din Codul Penal, iar dacă
nu, Parlamentul ar trebui să limiteze în mod drastic competența şi
autoritatea de a penaliza a CNCD-ului. Cea mai importantă armă pe care cetățenii o au
împotriva statului şi ordinii seculare e libertatea cuvîntului. E cea mai
preţioasă dintre libertăţi. E o ruşine
pentru România să finanţeze din taxele noastre o instituţie care ne
monitorizează comentariile, conversaţiile publice, materialele de pe Facebook, ba chiar mass-media, ca să vîneze
persoanele neconformiste şi să le penalizeze. Lucrul acesta e un pas decisiv
spre tiranie.
Încheiem citind cuvintele finale ale cărţii lui
Coleman. Cu aproape o jumătate de secol în urmă, delegatul Colombiei la ONU afirma că to penalize ideas, whatever
their nature, îs to pave the way for tyrrany („penalizarea
ideilor, oricare ar fi ele, netezeşte calea spre tiranie”). Sîntem de acord.
Dincolo de Ocean încă e libertate
Americanii, stranii cum îi percepem din Europa
noastră post-modernă, se abţin, după cum ştim, de la ratificarea multor tratate internaţionale. Ne întrebăm de ce? Ba
mai zicem şi că sînt stranii. Nu tocmai. Dacă tratatele internaţionale
contravin Constituţiei americane, ele nu sînt ratificate. Noţiunea de incitare
la ură nu a intrat în jurisprudenţa americană, pentru că e în conflict cu Declaraţia Drepturilor (Bill of Rights). Primul drept enunţat e
cel al libertăţii cuvîntului şi a religiei. Statului nu i se permite să adopte
legi care să le restrîngă. De fapt, periodic, unii preşedinţi ai SUA emit proclamaţii care le reamintesc
americanilor importanța libertăţii cuvîntului şi a religiei. Preşedintele Trump a făcut-o
acum cîteva zile, pe 16
ianuarie. Textul Proclamaţiei poate fi citit în întregime aici.
Noi redăm doar cîteva fraze care afirmă categoric că Administraţia
curentă nu-i va constrînge pe creştini să-şi
sacrifice convingerile religioase pentru scopuri seculare: Our Constitution and laws
guarantee Americans the right not just to believe aş they see fit, but to
freely exercise their religion. Unfortunately, not all have recognized
the importance of religious freedom, whether by threatening tax consequences
for particular forms of religious speech, or forcing people to comply with laws
that violate their core religious beliefs without sufficient
justification. These incursions, little by little, can destroy the
fundamental freedom underlying our democracy („Constituţia şi
legile noastre garantează americanilor dreptul nu doar de a judeca așa cum cred ei de
cuviinţă, dar şi să-şi exercite în mod liber religia. Din nefericire, nu toţi
au înţeles importanţa libertăţii religioase, fie prin constrîngeri fiscale şi
ameninţări la adresa expresiei religioase, fie prin constrîngerea cetăţenilor
să se conformeze unor legi care le încălc fără justificare ă convingerile religioase. Aceste incursiuni, încetul cu încetul, pot
distruge libertatea fundamentală pe care se sprijină democraţia noastră”). Oare cînd
Parlamentul României ori preşedintele țării vor enunţa o astfel de proclamaţie? Încă o aşteptăm!
ALIANȚA FAMILIILOR DIN ROMÂNIA
Str. Zmeica nr. 12, sector 4, București
Tel. 0741.103.025; Fax 0318.153.082
office@alianta-familiilor.ro
Dr. Leon Dănăilă, victimă a noii Inchiziții
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu