CORNELIU
CODREANU, PATRIOT ROMÂN,
OSTAȘ AL
LUI DUMNEZEU ȘI MARTIR*
Corneliu
Codreanu (1899-1938) este cel mai fascinant reprezentant al mișcărilor fasciste
între cele două războaie mondiale. Cariera sa, fulgerătoare, este asemănătoare
unei epopei ce se termină tragic, la vîrsta de 39 de ani. Atît Corneliu
Codreanu, cît și J. A. Primo de Rivera sînt singurii fondatori de mișcări
naționaliste ce au fost asasinați de mîna inamicilor lor, fără să cunoască cel
de-Al Doilea Război Mondial și fără să-și vadă ideile accedînd la putere.
NAȘTEREA
UNUI NAȚIONALIST ROMÂN
Chiar dacă Codreanu a trăit cu
dorința de-a întruchipa la cel mai înalt nivel identitatea națională, el nu
este de pură origine românească. Cert, străbunii săi pe linie paternă sînt
români din Bucovina, purtînd numele de Zelea [1], pe cînd străbunii pe linia maternă sînt de origine bavareză,
numele de familie fiind Brunner [numele corect e Brauner]. Ion Zelea, „tatăl
Căpitanului”, fiu de țărani, este profesor de limba germană și-și adaugă numele
Codreanu în jurul anului 1920. Fiul său Corneliu se naște pe 13 septembrie
1899, la Huși, făcîndu-și studiile secundare la Liceul Militar de la Mănăstirea
Dealu, apoi urmînd Școala Militară din Bacău. Profund creștin, este puternic
marcat de tragica soartă a umanității, ilustrată atît de bine de calvarul și
supliciile lui Hristos. Impregnat fiind de disciplina militară, nu-i de mirare
faptul că și-a conceput partidul ca pe o armată. Vocația de militant
naționalist îi este inspirată de contrastul dintre mizeria cu care era
confruntat țăranul din Bucovina și relativa prosperitate a minorităților
evreiești sau germane, pe de o parte, și, pe de altă parte, atitudinea Rusiei
din 1917-1918, cînd regimentele rusești, influențate de bolșevici, se revoltă împotriva
oricărei forme de disciplină, prădînd și distrugînd satele din Bucovina.
Retrăgîndu-se sovieticii din conflagrația mondială, România a fost obligată să
capituleze în fața Germaniei [2].
Astfel, naționalismul lui Codreanu face corp comun cu antisemitismul și
anticomunismul. Animat de dorința de a se înrola, intră la Școala Militară de
Infanterie de la Botoșani.
TIMPUL
ACTIVISMULUI VEHEMENT
ȘI
FORMAREA DOCTRINALĂ
Codreanu își începe studiile
universitare la Facultatea de Drept din Iași, unde se instalase familia lui.
Aici îl întîlnește pe A. C. Cuza, profesor de economie, naționalist creștin
agrarian, de strictă obediență, ale cărui discursuri și scrieri îl ajută să-și
formeze propria gîndire politică. În anul 1919 aderă la Garda Conștiinței
Naționale, condusă de Constantin Pancu, ce se bucura de susținerea prestigiosului
mareșal Averescu [3]. Este epoca de
forță împotriva socialismului și începutul antisemitismului militant: conducînd
Uniunea Studenților Creștini, Codreanu cere o strictă limitare a numărului de
evrei [numerus clausus]. Violența sa
se soldează cu exmatricularea din universitate. Chiar dacă decizia de
exmatriculare este anulată în urma intervenției profesorului Cuza, Codreanu
pleacă să-și continue studiile la Berlin și Jena. Își face o parte din studii
și în Franța, unde descoperă lucrările lui Maurras și Gobineau. Maurras îi
formează simțul argumentației și al demonstrației, ce-l ajută la structurarea
gîndirii, iar Gobineau îl marcheasză prin rasismul său, teoria decadenței în
urma metisajului și concepția democrației comparate cu „cimitirul
civilizațiilor”. Acești doi autori întăresc ura lui pentru democrație, care
contribuie, în gîndirea sa, la cosmopolitismul ai cărui vector erau evreii fără
țară. Astfel, în gîndirea lui Codreanu, totul este strîns legat, lucrurile
neputînd fi separate, orice analiză s-ar face. Naționalismul refuză automat
cosmopolitismul și democrația, aflate în strînsă legătură, religia,
antisemitismul și rasismul fiind mutual îmbinate și avînd un sens real doar în
raportul dintre ele. În 1923 fondează, cu A. C. Cuza, Liga Apărării Naționale
Creștine. Înțelegerea între cei doi nu are o lungă durată. Cuza, în vîrstă de
56 de ani, nu este înclinat spre violență, preferînd rezolvarea problemelor pe cale
academică; Codreanu, tînăr cu avînturi pasionale, optează pentru lupta cu
adversarii. În sînul Ligii fondează Frățiile de Cruce, ale căror manifestații
sînt reprimate de poliție. În ziua de 24 octombrie 1924, Codreanu îl împușcă pe
Constantin Manciu, prefectul de poliție din Iași, în incinta tribunalului.
Arestat, este achitat, considerîndu-se că fusese în legitimă apărare și
motivîndu-se cu brutalitatea lui Manciu față de Codreanu, ceea ce pare
surprinzător [4]. Cuza se sperie de
caracterul violent al adjunctului său [5].
Codreanu este un om ca toți oamenii,
avînd o viață sentimentală. Fizicul său agreabil și puternica personalitate vor
fi determinat succesul la femei. La 4 iunie [1925] se căsătorește cu Elena
Ilinoiu, mai tînără cu trei ani, fiica unui funcționar de la Căile Ferate.
Foarte cunoscut și în fruntea unei mișcări compuse din oameni care-l adulau, la
nunta lui [la Focșani] au participat 10.000 de persoane. Cuplul nu va avea
copii, dar va adopta o fată, Cătălina.
LEGIUNEA
ARHANGHELUI MIHAIL:
IDEOLOGIE
ȘI ACȚIUNE
Despărțindu-se de Cuza, Codreanu,
împreună cu Ion Moţa şi un grup de tineri militanţi, fondează la Iaşi, în ziua
de 24 iulie 1927, Legiunea Arhanghelul Mihail. Emblema (astăzi logo-ul) noii formaţiuni reprezintă şase
bare negre încrucişate (trei verticale şi trei orizontale), ceea ce le permite
detractorilor comparația cu o cuşcă de fier, expresie pe care încearcă să o
utilizeze pentru a desemna sarcastic Legiunea. Codreanu transformă această
numire devalorizantă în alta, „Garda de Fier”, apelaţie utilizată pentru a
desemna Mişcarea.
Codreanu viza instaurarea unui regim
care să asigure unitatea politică şi morală a naţiunii, mulţumită acţiunilor
legionare, care jucau un rol educativ, de încadrare şi mobilizare. În acest
sens, Garda de Fier se aseamănă cu Partidul Naţional-Socialist german şi cu
Partidul Fascist italian. Militanţii Legiunii Arhanghelul Mihail se numesc
„legionari”, iar Codreanu este „Căpitanul” lor. Ei poartă o uniformă care
include cămaşa verde, sînt organizaţi ca o armată, defilează milităreşte şi
utilizează salutul roman. Codreanu înmulțește reuniunile, manifestaţiile şi
defilările. El apără identitatea naţiunii române, străduindu-se să elaboreze o
doctrină precisă, atît în discursuri și declarații, cît şi în cele două cărţi
ale sale: Garda de Fier. Pentru legionari
(1931) [Pentru legionari a apărut în
1936; Garda de Fier nu făcea parte
din titlu, ci este un adaos în unele traduceri occidentale], manual pentru uzul
oamenilor săi, și Învierea neamului (1936) [nu există o
carte a lui Codreanu cu acest titlu original; referința este probabil la Cărticica șefului de cuib, apărută însă
1933].
În concepţia lui Codreanu, poporul
român are o dublă origine, dacă şi romană, care i-a fasonat esenţa; apoi
creştinismul i-a dat direcţia moral-spirituală şi sensul idealului, ajungînd să
constituie identitatea sa. Tocmai această identitate este ameninţată, de la
începutul secolului XX, de elemente străine, neasimilabile, și care nu pot avea
decît o influență nefastă şi dizolvantă. Aceste elemente sînt evreii, popor
alogen total opus intereselor naţiunii. Evreii se străduiesc să degradeze o
lume care nu este patria lor; astfel apar ei, dacă nu ca fondatori, cel puţin
ca vectori, releuri şi auxiliari activi şi eficienți a tot ce rugineşte, corupe
şi descompune civilizaţia creştină: protestantismul, liberalismul,
franc-masoneria şi democraţia. În viziunea lui Codreanu, evreii nu sînt
singuri. Ungurii, rutenii şi nemții contribuie în acelaşi scop. Codreanu invită
poporul român la o regenerare integrală – etnică, etică, fizică şi spirituală.
O regenerare a cărei reuşită vizează atît națiunea în ansamblul ei, cît şi pe fiecare
individ în parte. Codreanu înţelege necesitatea creării „omului nou”.
Similitudinile îngăduie analogia cu fascismul şi naţional-socialismul.
Aderenţii la Legiune sînt supuşi
unui ritual selectiv, ei depun legămînt de fidelitate Căpitanului. Legiunea
este fidelă Bisericii Ortodoxe Române, iar în manifestările sale introduce
anumite rituri creştine. Codreanu îmbracă des şi cu mîndrie costumul naţional,
urmat fiind de legionari, care se deplasau la sate pentru a determina clasa
ţărănească să adere la ideile lor. Legionarii afişau spiritualitatea lor
mistică, fără concesii, acceptînd moartea în orice moment pentru cauza
naţională. Se regăseşte la ei acceptarea martirajului. În momente de înfruntări
cu adversarii lor, ei nu ezită să rişte pînă la sacrificiul suprem, moartea,
jertfindu-se de bună voie. Arestaţi, înfruntă cu eroism torturile şi condiţiile
inumane ale puşcăriilor. După Codreanu, legionarii împliniți devin pentru
întreg poporul român exemple curate spre transformarea fiecărui cetăţean în
contact cu ei. În sufletul fiecăruia va rezida un ideal naţional, spiritual, ce
nu se preocupă de materialism, ci este capabil de a se sacrifica pentru
Dumnezeu şi Patrie. Legionarii sînt creştini profunzi (mergînd pînă la
martiriu), adevăraţi eroi, cărora românii trebuie să li se asemene. Orice român
poate și trebuie să fie un erou potenţial.
SUCCESUL
ÎN RÎNDURILE PREOŢIMII,
ŢĂRĂNIMI
ŞI TINERILOR INTELECTUALI
Se putea crede că toate aceste
lucruri vor crea o stare de frică şi îi vor izola pe legionari. Acest lucru nu
se întâmplă însă, ci, dinpotrivă, Legiunea obţine un mare succes în toate
clasele societății: un mare număr de preoţi ortodocşi îi mărturisesc simpatie,
iar clasa țărănească priveşte Mişcarea cu speranţe, ceea ce explică de ce un
număr important de țărani preferă Legiunea Partidului Naţional Țărănesc al lui
Iuliu Maniu şi Ion Mihalache, precum şi Uniuni Agrare a lui Constantin Argetoianu.
Un număr însemnat de intelectuali de înalt nivel, profesori, avocaţi [6] şi chiar oameni de știință, aderă
la ideile legionare. Amintim intelectuali de renume ca Mircea Eliade, Emil
Cioran, Eugen Ionescu şi Vintilă Horia, ce în tinereţea lor au aderat cu
entuziasm la Garda de Fier [Eugen Ionescu nici vorbă să fi fost membru sau simpatizant
legionar]. Mircea Eliade, viitor mare istoric a religiilor, defineşte Garda de
Fier ca pe marea făuritoare a unei revoluţii creştine, ce tinde a crea o nouă
Românie și capabilă de a împăca România cu Dumnezeu. Emil Cioran publică două
cărți: Schimbarea la față României (1936),
carte în care îşi exprimă convingerile legionare, şi Lacrimi şi sfinţi (1937), eseu xenofob şi antisemit. Această
exaltare se explică şi prin curentul de naționalism ce animă întreaga țară, în
urma realipirii teritoriilor românești din fostul Imperiu Austro-Ungar, dar şi
a teritoriilor de sub dominaţia Rusiei sau Bulgariei (Transilvania, Basarabia,
Bucovina, Dobrogea [nu Dobrogea, ci Cadrilaterul]). Alt element decisiv este
stagnarea economică, criza din 1930 [de fapt 1929] şi consecinţele ei, precum
numărul mare de tineri șomeri intelectuali, dificultățile clasei mijlocii şi
antisemitismul cronic al naţiunilor din Europa Orientală. În România, ca şi în
celelalte țări, democraţia parlamentară este privită cu dispreţ, iar fascismul
ca reprezentînd cealaltă latură, plină de sens, ce pare a oferi o soluţie
problemelor de moment, satisfăcînd aspiraţiile naţionale şi sociale. Şef
carismatic, Codreanu este asistat de fidelii săi locotenenți: Gheorghe Clime
(1889-1939), inginer silvicol, Ion Moţa (1902-1937), tînăr jurist şi editor,
Radu Mironovici, Nicolae Totu, Corneliu Georgescu, iar printre alţii și Horia
Sima, fără a-l uita nici pe tatăl Căpitanului, Ion Zelea Codreanu, ce
împărtășește convingerile lui Corneliu.
GARDA DE
FIER ȘI PARTIDUL
NAȚIONAL-SOCIALIST
GERMAN
Foarte repede efectivul Legiunii se
mărește, iar partidul organizează din ce în ce mai multe mitinguri, defilări şi
conferinţe, acţiuni prozelitiste în rîndurile țărănimii şi ale preoțimii.
Legionarii atrag atenția, prin violenţa acţiunilor lor, împotriva adversarilor
şi a evreilor, ceea ce în opinia unei părți a populaţiei româneşti şi a
observatorilor străini duce la asemănarea Legiunii cu S.A. din Germania. Garda
de Fier se vede asimilată unui Partid Nazist Român, asimilare abuzivă. Cert, pe
plan doctrinar; ea este profund creștină, neputînd fi învinuită de tendinţe
neopăgîne sau nietzscheene. Codreanu (şi fruntașii legionarii) nu creează
propriile lor valori, ci aderă cu tot sufletul la morala creștină, devenind
astfel veritabili călugări-soldați ai lui Dumnezeu şi ai Civilizației Creștine.
Omul nou dorit atît de mult de Codreanu nu are nimic în comun cu Supraomul lui
Nietzsche şi nici cu nazistul teoretic. El se doreşte a fi apărătorul
românismului, al latinității, ceea ce-l opune germanismului nazist. Devine, în
sfîrşit, apărătorul intereselor geopolitice ale României, opuse intereselor
germane. Toate aceste caracteristici au drept consecință că Reich-ul hitlerist privește mișcarea cu
o anumită neîncredere și că Garda de Fier nu beneficiază de ajutor financiar
din partea hitleristă decît mult mai tîrziu, începînd din 1939, pentru motive
pur strategice.
Codreanu este ales deputat din
partea judeţului Neamț [7], în 1931,
şi a raionului Tutova, în 1932.
RĂZBOIUL
ÎMPOTRIVA STATULUI
Din păcate, Codreanu îi preocupă
serios pe conducătorii statului român. Între ei şi acesta se va derula un
război fără milă. La 10 decembrie 1933, Ion G. Duca, prim-ministru al României,
ordonă arestarea unui mare număr de candidaţi „legionari” la alegerile
legislative, determinat de frica intrării în Parlament a unui număr important
de reprezentanți ai Gărzii de Fier. În ziua de 29 a aceleiaşi luni, Duca este
asasinat, iar succesorul său, Gheorghe Tătărescu [8], dizolvă Garda de Fier şi ordonă arestarea lui Codreanu.
Acuzaţiile împotriva lui sînt foarte grele, dar la această dată (1934) Codreanu
este susţinut de alte partide, chiar dacă îi sînt adversare şi le combate. La
proces, înalte personalități ale clasei politice depun mărturie în favoarea
lui, ca martori de moralitate (continuînd în acelaşi timp să-i rămînă
adversari): Alexandru Vaida-Voevod, Constantin Argetoianu, Gheorghe I. Brătianu
[9]. Astfel, Codreanu este achitat.
Prestigiul său ia amploare în opinia publică. De altfel, acest prestigiu
depășește frontierele naţionale. Codreanu devine un personaj foarte cunoscut în
străinătate, iar dacă are adversari, admiratorii nu-i lipsesc nici ei, exemplu
viu fiind fraţii Jérôme şi Jean Tharaud, care îi consacră cartea – apărută după
moartea lui – Trimisul Arhanghelului (1939)
[totuși, cartea fraților Tharaud este mai degrabă critică decît apologetică].
În urma morţii lui Duca, distrugerea de magazine evreieşti şi localuri publice
șochează un număr de români [10],
creînd astfel o criză gravă în sînul Gărzii de Fier. De altfel, în sînul
partidului apare dezidența. Codreanu este contestat de anumiţi legionari, ce se
regrupează în jurul lui Mihail Stelescu, unul dintre locotenenţii săi devenit
rival [11]. Stelescu moare asasinat
la 16 iulie. Partidul își pierde din considerație și este divizat. O refondare
a lui se impune. Codreanu creează un partid asemănător celorlalte, atît în
structura sa, cât şi în felul de a acţiona, ce primeşte numele de „Totul pentru
Țară”, partid de alură mai clasică decît Garda de Fier. În acelaşi timp, caută
alianţe. La 25 noiembrie 1937, semnează cu Iuliu Maniu (de trei ori
prim-ministru între 1928-1932), şef al Partidului Național-Țărănesc, cu Uniunea
Agrară şi cu anumiţi liberali naţionaliști pactul de neagresiune electorală,
prin care se angajează să-l împiedice pe Carol II, inamicul lor comun, de-a
avea la dispoziţia sa o majoritate parlamentară în urma alegerilor legislative
din decembrie 1937. Aceste alegeri sînt un succes pentru Partidul Totul pentru
Țară, care, cu un procentaj de 15,5%, obține o intrare remarcabilă în Camera
Deputaţilor, devenind astfel a treia forță politică a țării, după Partidul
Naţional Liberal şi Partidul Naţional Țărănesc. Alegerea strategică de a se
opune regelui se arată a fi o eroare funestă. Blocat de Camera Deputaţilor, care-i
este ostilă, regele dizolvă Parlamentul, instaurînd dictatura sa (10 februarie
1938). Omul său de încredere. Armand Călinescu, este numit prim-ministru.
MARTIRAJUL
Armand Călinescu dizolvă partidul şi
ordonă arestarea lui Codreanu şi a 44 de camarazi. În urma unui proces pierdut
dinainte (nici Codreanu, nici avocaţii apărării nu puteau să se exprime liber),
este condamnat la 10 ani de detenţie pentru înaltă trădare. La 30 noiembrie,
împreună cu alţi 13 fideli camarazi, este executat într-o pădure de lîngă Jilava
[Tîncăbești]. Strangulaţi cu frînghii, sînt apoi ciuruiţi de gloanţe, iar
autoritățile afirmă că ar fi fost împuşcaţi în cursul unei tentative de
evadare.
RĂZBUNARE
ȘI REPRESALII
Cum Ion Moța a murit în Spania
luptînd în armata franchistă (ianuarie 1937), iar Gheorghe Clime în detenție,
succesorul lui Codreanu este Horia Sima. Tînăr profesor de filosofie, Horia
Sima (1907 [1906]-1993) nu are carisma Căpitanului. În plus, partidul, obligat
la clandestinitate, este privat de libertatea de acțiune. Lipsit de libertatea
de a face campanie pentru ideile sale, se refugiază în acțiunile teroriste,
vizînd mai ales răzbunarea șefului său și a camarazilor. La 21 septembrie, un
grup de nouă legionari, conduși de tînărul avocat Miti Dumitrescu, îl împușcă
pe prim-ministrul Armand Călinescu, care fusese la originea asasinării lui
Codreanu și a celorlalți 13 camarazi uciși o dată cu el. Un alt val de
represiuni lovește Garda de Fier. A doua zi după asasinarea lui Călinescu, Miti
Dumitrescu și camarazii lui sînt executați, după lungi și oribile torturi la
care au fost supuși. În aceeași zi, Gheorghe Clime, apropiat al lui Codreanu,
este la rîndul lui executat.
VARA 1940:
PERICOL NAȚIONAL
PROFITABIL
PENTRU GARDA DE FIER
Și totuși lucrurile se schimbă. Vara
lui 1940 este în mod aparte dramatică pentru România: la 26 iunie, în urma
amenințărilor U.R.S.S., Basarabia, anexată României în 1918, este retrocedată;
la 30 august, în urma presiunii germane, nordul Transilvaniei este cedat
Ungariei (arbitrajul Tratatului de la Viena), iar la 7 septembrie România se
vede nevoită să cedeze Bulgariei sudul Dobrogei [Cadrilaterul]. Văzîndu-se
înconjurat de țări ostile, Carol II se simte obligat a strînge rîndurile și a
crea o unitate națională în fața pericolului. Astfel, decide de a pune capăt
ofensivei sale împotriva Gărzii de Fier și chiar de a o asocia la guvernare. În
urma unei negocieri dificile, Horia Sima și alți doi camarazi intră în guvernul
Gigurtu, format la 4 iulie 1940. De altfel, rămîn doar patru zile, ceea ce
arată fragilitatea acordului.
GARDA DE
FIER SUB ANTONESCU:
DE LA COLABORARE
LA REBELIUNE
La 6 septembrie 1940, Garda de Fier
se aliază guvernului mareșalului Antonescu, iar Horia Sima devine
vice-prim-ministru. Încă de la început, Garda impune punctul său de vedere
mareșalului, determinîndu-l să instaureze Statul Național Legionar. Garda
începe reglarea conturilor cu inamicii săi. La 27 noiembrie îl asasinează pe
Nicolae Iorga, eminent istoric și fost prim-ministru [12]. Foarte repede relațiile dintre Antonescu și Garda de Fier se
degradează [13]. Antonescu rămîne un
moderat convins, aspirînd să salveze ceea ce se mai putea salva și optînd
pentru o alianță pragmatică cu Germania. Horia Sima și camarazii săi deplîng
lipsa de doctrină a mareșalului [14].
Pe de altă parte, naționaliști mîndri și curajoși, legionarii suportă cu
dificultate mutilarea țării și marea docilitate a lui Antonescu față de Hitler.
Astfel, ei încearcă o lovitură de stat, sortită însă eșecului (armata
rămînîndu-i fidelă lui Antonescu), în ianuarie 1941. Dispersată și
dezorganizată, Garda de Fier își încetează, practic, existența [15].
O
IREDUCTIBILĂ ORIGINALITATE
Fascinant personaj acest Corneliu
Codreanu. Dintre toți liderii de tendință fascistă dintre cele două războaie
mondiale, Codreanu a fost cel mai eroic. De numeroase ori a plătit personal:
detențiile suportate, numeroasele procese în care a fost tîrît şi asasinatul
laș, ignobil şi dureros. Corneliu Codreanu s-a născut pentru a trăi, a suferi
şi a muri pentru convingerile sale, pentru Dumnezeu şi pentru gloria naţiunii
române. Surprinzătoare mişcare a sa Garda de Fier. Disciplina, organizarea
paramilitară, uniforma membrilor săi, înseși denumirile de Legiune şi Gardă de
Fier, înfruntările violente cu inamicii, voinţa sa de a făuri un „om nou”
eroic, vehemența discursurilor lui Codreanu, toate evocă irezistibil Partidul
Naţional-Socialist şi S.A. Ne permitem
totuşi să o repetăm: nu este decît o aparență înşelătoare. Reamintim că Garda
de Fier este o mişcare creştină, iar religia tronează în concepţia sa de
patrie, de popor român, de civilizaţie europeană, ba chiar de om,
caracteristici ce-o opun național-socialismului, marcat cel puţin într-o măsură
de păgînismul nietzscheean. Codreanu a trăit ca profet, luptător al sufletului,
călugăr-soldat, terminîndu-și viaţa ca martir, destin acceptat totalmente şi pe
care l-a trăit ca pe o vocaţie încă din tinereţea sa. Aceeaşi trăire au avut-o
şi un număr important dintre oamenii lui. Relaţiile sale cu Biserica Ortodoxă
Română au fost întotdeauna excelente. Din acest punct de vedere, diferă total
de Hitler, de Röhm sau de Goebbels, fără a-i mai aminti pe Goering, Himmler,
Bormann sau Kerrl, toţi adepți ai unei imagini a lumii mai puţin creştine,
relaţiile lor cu Biserica (protestantă sau catolică) fiind pline de
ambiguitate, încordate sau chiar conflictuale.
Este Garda de Fier într-o mai mare
analogie cu fascismul italian? Nu, bineînțeles. Fascismul nu a pus niciodată
religia în centrul ideologiei sale, iar viziunea sa despre om şi societate nu
este în primul rînd creştină. În fascism, catolicismul este un ingredient
important al civilizaţiei, dar nici singurul şi nici cel mai important.
Fascismul găseşte alte referinţe istorice, în Roma antică sau în Italia
Renaşterii, în cultul forţei şi al eroismului păgîn. În plus, fascismul se
reclamă revoluţionar şi socialist (cu eclipse şi evoluţii certe), ceea ce nu a
fost niciodată cazul lui Codreanu şi al mişcării sale. Codreanu nu a avut
niciodată o concepţie precisă şi personală de ordin social. Cert, el vedea în
clasa ţărănească substratul poporului român, al națiunii române. Pentru
Codreanu, clasa socială nu era primordial a se impune teoriei politice. În
opinia sa, sufletul este prioritatea absolută în ce privește individul, primînd
asupra condiţiei sociale; acesta nu impune determinismul implacabil şi nu
decide forma sa de gândire, ideile, sentimentele sau comportamentul său. Încă o
dată, Codreanu este spiritualist şi străin de viziunea materialistă a omului, a
societăţii şi a istoriei. Socialul, în sensul în care îl concepem astăzi, îi
era atît de străin încît, contrar celorlalţi reprezentanţi ai dreptei naţionale
europene, nu-şi imaginează o a treia cale între capitalismul liberal şi
socialism, capabilă de a aduce o soluţie compatibilă cu eficacitatea economică
şi cu exigența măreției țării. Astfel, se distinge chiar dintre cei ce cred că
viziunea religioasă al omului ocupă un loc central, la fel ca în statul creştin
corporativ al lui Dollfuss, Falanga lui J. A. Primo de Rivera,
național-catolicismul spaniol urmat de franchism şi l'Estado novo salazarian sau regalismul lui de Degrelle. Este
adevărat că, deși creştini convinşi, Salazar, Primo de Rivera, Franco, Degrelle
nu erau mistici (Dollfuss fiind doar într-o oarecare măsură), ca şeful Legiunii
Arhanghelul Mihail. În concepţia sa ideală despre România, Codreanu o vedea ca
pe o mare armată, cu combatanţi uniţi prin forţa sufletească, apărîndu-se şi
apărînd patria indisolubil unită (el ignora noţiunea însăși de laicitate).
Legiunea trebuia să fie elita acestei armate-națiune române. În definitiv,
Codreanu a fost un cruciat rătăcit în secolul XX.
Paul-André
DELORME
(traducere
românească de
Nicolae OPRESCU)
* Articol apărut în revista pariziană Rivarol,
nr. 3311, 27 decembrie 2017, pp. 14-15. Îi rămînem recunoscători d-lui Nicolae
Oprescu pentru strădania de a traduce textul în românește, cu o admirabilă
promptitudine, precum și d-lui Radu Greuceanu, care ni l-a semnalat inițial.
Notele sînt ale autorului francez, dar celelalte paranteze drepte (din text și
din note) ne aparțin. Sigur că rămîn și informații sau interpretări discutabile,
dar traducerea a respectat punctul de vedere al autorului. Traducerea a fost
trimisă și redacției revistei Permanențe,
care se cuvine salutată la împlinirea a 20 de ani de apariție. (R. C.)
[1] Ocuparea Bucovinei de către Polonia
condiţionează familia Codreanu să-şi schimbe numele în „Zelinschi”, revenind la
patronimul iniţial de Zelea după realipirea Bucovinei la România, în anul 1918.
[2] Capitulare ce duce la tratative:
„Tratatul de la Bucureşti”, din mai 1918.
[3] Fost şef al statului major general,
erou al Războiului Balcanic şi al Primului Război Mondial, Mareşalul Alexandru
Averescu (1859-1938) a fost de trei ori preşedintele Consiliului de Coroană
(ianuarie-februarie 1918, martie 1920 – decembrie 1921 şi martie 1926 –
iunie1927), fondator al partidului naţionalist şi conservator numit Partidul
Popular (1922). A exercitat o certă influență morală şi politică asupra lui Ion
Antonescu şi Corneliu Codreanu.
[4] În realitate, există posibilitatea
ca tînărul Codreanu să fi beneficiat de simpatia juriului de la Iaşi față de
ideile sale, ca şi de antipatia generală față de prefectura şi poliţia locală,
taxate de violență
şi corupţie.
[5] Motiv de ordin privat, dar lipsit
de orice fel de probe care să explice despărţirea lui Codreanu de Cuza: se pare
că fiul lui Cuza ar fi lăsat-o gravidă pe sora lui Codreanu, refuzînd s-o ia de
soţie.
[6] La fel ca și Codreanu.
[7] Echivalent românesc al
departamentului nostru.
[8] După un interimat Angelescu (29
decembrie 1933 – 3 ianuarie 1934).
[9] Alexandru Vaida-Voevod (1872-1950),
naţional-ţărănist, a fost de mai multe ori ministru şi de trei ori
prim-ministru (decembrie 1919 – martie 1920, iunie-octombrie 1932 şi
ianuarie-noiembrie 1933). Constantin Argetoianu (1871-1955), liderul partidului
Uniunea Agrară, exercită în egală măsură diferite funcţii ministeriale, fiind
prim-ministru din septembrie pînă în noiembrie 1939. Gheorghe I. Brătianu
(1898-1953), descendent a unei mari familii de conducători politici români, era
o personalitate a Partidului Naţional Liberal.
[10] Eminenţi intelectuali recunoscuţi
iau atitudine împotriva Legiunii, ca Nicolae Iorga (în egală măsură om
politic), Tudor Arghezi şi Mihail Sadoveanu.
[11] Încurajat de Carol II şi de anumiţi
miniştri, dornici de a distruge Garda de Fier, fondează propria sa mişcare,
Cruciada Românismului.
[12] În total, Garda de Fier a asasinat
trei prim-miniştri: Ion Duca (29 decembrie 1933), Armand Călinescu (21
septembrie 1939) şi Nicolae Iorga (27 noiembrie1940).
[13] Carol II abdică la 6 septembrie,
plecînd în exil.
[14] Şi totuşi în cursul anului 1930
Antonescu şi Codreanu au întreţinut relaţii cordiale.
[15] Horia Sima se refugiază succesiv în
Germania, Italia, Argentina, apoi în Spania, unde decedează în 1993 [de fapt a
decedat în Germania, dar a fost înmormîntat în Spania, unde locuia curent].
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu