ANII TREC, SMINTEALA RĂMÎNE...

SUMARUL BLOGULUI 

INDICE DE NUME 

  

   

„SFÎNTUL” STALIN* 

Cine ar putea face astăzi o evaluare exactă a pagubelor pricinuite Bisericii de către comunism? Zeci de mi­lioane de victime, crearea „omului nou”, mii de preoţi şi călugări împuşcaţi, mii de biserici închise ori distruse… La Moscova, Patriarhul Aleksei al II‑lea nici nu a apucat prea bine să deschidă gura în privinţa condamnării comunismului, că s‑a şi văzut nevoit să nuanţeze… Atitudinea şefului comuniştilor de la Sankt Petersburg, Serghei Malinkovici, a fost poate cea mai cinică dintre toate vocile care s‑au pronunţat împo­triva condamnării fiarei roşii. Ţinînd cont de popularitatea crescîndă a lui Stalin în Rusia, Malinkovici nu s‑a sfiit să ceară Bisericii Ortodoxe Ruse, ca un răspuns indirect la iniţiativa Patriarhului Aleksei, nici mai mult, nici mai puţin decît canonizarea călăului! În viziunea sa, Iosif Visarionovici Stalin este un „sfînt” cu nimic mai prejos decît Aleksandr Nevski. Ba chiar mai „performant”. În consecinţă, a lupta pentru canonizarea lui Stalin „înseamnă un me­rit deosebit”. Această „luptă” se va întinde, după părerea comuniştilor ruşi, pe parcursul cîtorva „cincinale”...

 

„Lenin a fost un ateu.  

Stalin are seminarul la bază…”

   

Pustia se întinde de la Vladivostok pînă dincoace de Nistru… Un singur exemplu: în urmă cu doar cîţiva ani, o dată cu revenirea comuniştilor la putere în Basarabia, în orăşelul Anenii Noi a reapărut o statuie a lui Lenin. De data aceasta, chiar în faţa unei biserici. Intelectualii din raion au fost de părere că statuia ar face parte din Planul de acţiuni Republica Moldova – UE. Pe bună dreptate, credincioşii s‑au revoltat: „Oameni buni, cu ce drept stă Lenin în faţa bisericii noastre? Că doar nu îl avem de ctitor la noi, la biserică. Jos cu Lenin!”. Autorităţile locale au rămas însă insensibile: „Lenin ne-a adus lumina. El este iubit de popor”... 

… Şi pînă în Piaţa Roşie tabloul este cam acelaşi… Cu mici nuanţări. Deşi se întenţionează de ani buni închiderea mausoleului „părintelui revoluţiei bol­­şevice” – unde este con­ser­­vată mumia acestuia – nu prea se reuşeşte mare lu­cru. Mai nou, autorităţile ruse susţin chiar organizarea unui referendum Lenin. Totul este  condiţionat însă de procen­taj: „Dacă 80% vor vota pentru ca mumia lui Le­nin să fie înhumată, vom lua o decizie” – Declaraţia aparţine unui înalt ofici­al de la Kremlin, fiind consemnată de Rossijskaya Gazeta. 

Comuniştii ruşi, ce e drept, sînt dispuşi astăzi să acepte că Lenin „a mai făcut şi greşeli”, că a fost ateu convins şi că a luptat împotriva Bisericii. Privitor la Stalin, ei sînt însă de o cu totul altă părere. „Dosarul” de canonizare, propus recent de „partid” Bisericii Ortodoxe Ruse, face referire, printre altele, chiar şi la anii de seminar ai marelui „conducător sovietic”. Prin urmare, Malinko­vici consideră că partidul său cere Bisericii un lucru îndreptăţit. „Cine poate spune că eu nu cunosc miezul problemei?… Canonizarea tovarăşului Stalin nu o putem face noi, comuniştii. Aceasta este o prerogativă a Bisericii”.

  

10.000 de „icoane” cu Stalin!

   

 Conştient de faptul că trebuie să aştepte „pînă ce Biserica îl va canoniza pe Stalin”, Serghei Malinkovici consideră totuşi că pînă ­atunci oamenii parti­du­lui nu trebuie să stea chiar cu mîinile în sîn. „În­tre timp, noi putem, de pil­dă, să răspîndim icoana to­va­ră­­şului Stalin printre aceia care cred de multă vreme că el este sfînt” – este de pă­rere şeful comuniştilor. Chiar şi deputatul Viktor Pe­rov, membru al Comitetului Central al Partidului Comunist din Rusia, deşi ateu, pare dornic de a se înhăma la răspîndirea cul­­tului „sfîntului” Stalin „prin­­tre oamenii simpli”. Dacă în privinţa „troparelor” cei doi au avut „foarte pu­­ţi­ne probleme”, „icoana iu­­bi­tului conducător” le‑a dat mult de furcă. Nici unul din­­­tre portretele dictatorului nu prezenta fie şi doar o mică trăsătură de sfinţenie. În cele din urmă, au trebuit să apeleze la iconografi spe­­­­cializaţi. „Cele 10.000 de icoane, înfăţişîndu‑l pe Io­sif Stalin, tipărite recent – deocamdată alb‑negru – res­­pec­tă întru totul canoanele pra­voslavnice” – declară, si­gur pe sine, Malinkovici. El speră că, în curînd, picto­rii angajaţi, la cererea orga­nizaţiei comuniştilor din Sankt‑Petersburg, vor realiza şi „icoane color” cu Stalin. Cel ce a trans­format Rusia „dintr‑o ţară înapoiată într‑un gigant industrial” ar trebui să aibă „icoane” pînă la sfîrşitul secolului al 21‑lea, după liderul comuniştilor ruşi, în toate bisericile ortodoxe din ţară.

  

Un răspuns din partea Bisericii 

  

 Deşi mulţi dintre ierarhii ruşi sînt de părere că liderul comuniştilor nu merită a fi luat în serios, ţinînd cont de ponderea partidului său pe eşichierul politic actual al Rusiei şi dat fiind faptul că Stalin se află pe unul dintre primele locuri în topul celor mai de seamă ruşi – top realizat de către Televiziunea de Stat de la Moscova –, s‑a simţit nevoia unei limpeziri a apelor, din partea Bisericii, în privinţa „sfinţeniei” lui Stalin. Astfel, secretarul Bi­ro­ului de Presă al Patriar­hiei Ruse, Vladimir Vighilean­ski, a caracterizat recent propunerea comuniştilor ca fiind o „hulă, un sacrilegiu”. Cei care îl consideră pe Stalin „un strîngător laolaltă al pă­mînturilor ruseşti, un pă­rinte al popoarelor, un pur­tător de biruinţă” nu s‑au lă­sat însă impresionaţi de răs­punsul primit din partea Patriarhiei Ruse, susţinînd că acesta „nu reflectă nicidecum po­zi­ţia clerului în totalitatea sa”. Un membru marcant al Comisiei Sinodale de Canonizare a Sfinţilor, din cadrul Patriarhiei Ruse, prot. Gheorghe Mitrofanov, profesor universitar la Academia Teo­­­lo­gică din Sankt Peters­burg, a încercat şi el să‑i lă­­murească pe comunişti: „Pro­punerea venită din partea comuniştilor, de canonizare a lui Stalin, poate fi privită din punct de vedere canonic ca o manifestare a ignoranţei lor, iar din punct de vedere istoric ca una plină de cinism. Stalin a căzut sub anatema Sinodului rus încă de pe data 22 ianuarie 1918, alături de alţi capi ai revoluţiei bolşevice. Între 1937‑1941 au fost împuşcaţi, sub conducerea lui, 110.700 oameni ai Bisericii (preoţi, diaconi, monahi şi alţi slujitori). La un moment dat, în ţară nu mai rămăseseră des­­chise nici măcar 300 de biserici ortodoxe. În timpul ultimului Război Mondial, autorităţile germane, de pildă, au redeschis peste 9000 de biserici în URSS. În aceeaşi perioadă, Stalin a permis deschiderea a doar 716 biserici”. Dacă am mai „adăuga” aici şi cele 15 milioane de victime de care este acuzat de către istorici „marele conducător sovietic”, am avea, cu siguranţă, o „icoană” perfectă a „sfîntului” Stalin.

   

Gheorghiță CIOCIOI

   

* Text apărut în urmă cu aproape un deceniu în revista Lumea credinţei (septembrie  2008) și inclus în volumul Școala de înviat morți. Pelerin prin Ortodoxia tîrzie (Ed. Lumea Credinței, București, 2013). Fotografiile (sursă și detalii aici) sînt mult mai recente (2015-2017). Dacă sub Patriarhul Aleksei Biserica a luat atitudine (însă nu și măsuri ferme) împotriva „sacrilegiului” promovat de nostalgicii comunismului, sub Patriarhul Kiril ea preferă „a se face că plouă”. Dar ce mai poate fi de mirare cîtă vreme Rusia se află de atît amar de ani (și sînt semne că se va mai afla încă mult de acum înainte) sub cîrma și la cheremul unui fost slugoi al comunismului, gata el însuși, oricînd și oriunde, să-i apere pe Lenin și pe Stalin de oprobriul posterității?