Vom auzi şi
citi multe despre secularism şi „valorile seculare” anul acesta. 2018 e un an simbolic pentru secularism
în mai multe privinţe. În mai se împlinesc 200 de ani de la naşterea lui
Karl Marx, propovăduitorul urii de clasă, şi 50 de ani de la revoltă
studenţilor parizieni împotriva ordinii sociale. Se va scrie mult pe marginea
acestor subiecte, pentru că, la urma urmelor, ele au de-a face cu lumea occidentală, şi tot ce a marcat
Occidentul se discută – vrem ori nu vrem, ne interesează ori nu, e relevant ori nu –
în toată lumea. August 2018, însă, va marca şi 50 de ani de la invazia
Cehoslovaciei de către Uniunea Sovietică. Rămîne de văzut dacă imperialismul
sovietic va primi aceeași atenţie în mass-media din Occident, dar e
îndoielnic.
200 de ani de la naşterea lui Karl Marx
Cert e că anul 2018 va vedea o mulţime de comentarii,
cărţi, conferinţe şi simpozioane despre marxism, secularism şi contribuţia
marxismului la secularizarea Europei. Efectele secularismului le vedem şi le resimţim peste
tot. Le putem eticheta, însă, cu un singur cuvînt: „dezordine”, „haos”, „dezorientare” ori alte cuvinte similare. Valoric, secularismul a
falimentat. În anii ‘60 marxiştii au abandonat proletariatul, devenind
convinşi că proletarii secolului XX nu erau pregătiţi pentru o revoluţie împotriva
capitalismului ori a democraţiei tradiţionale, şi diferiţi de proletarii anului
1848, cînd Marx şi-a
publicat Das Kapital,
imensul compendiu în care şi-a expus gîndurile şi obiectivele. În schimb, marxiştii
au îmbrăţişat o altă revoluţie, în faşă în anii ‘60, cea seculară, anti-creștină şi preponderent sexuală. După 50 de ani de revoluţie sexuală şi
secularism ne aflăm unde ştim cu toţii. De atunci am încercat să trăim fără
Dumnezeu, o jumătate de secol de autodistrugere şi dezordine seculară,
caracterizată printr-o cultură nihilistă, anarhistă, anti-viață, anti-creștină, anti-familie,
anti-căsătorie, o cultură a morţii,
hedonistă, contraceptivă şi programatic
anti-natalistă. Hedonismul şi
haosul social au existat şi în trecut. Dar ce diferenţiază hedonismul şi haosul
social al începutului de Mileniu III de hedonismul din trecut este că dacă în
trecut o generaţie hedonistă a fost urmată de una care urmărea virtutea şi
firescul, în Occidentul zilelor noastre se produce o succesiune de generaţii
hedoniste care nu mai sînt succedate de generaţii care urmăresc virtutea normativă. Cu alte cuvinte, astăzi o generaţie hedonistă produce o
altă generaţie hedonistă, fără a se produce rectificările naturale care tind să
aducă societatea înapoi la normalitate. Un ultim exemplu e Germania, unde recent sindicatele au
anunţat greve dacă săptămîna de muncă nu va fi redusă la 28 de ore. După cum se
vede, munca nu mai este o virtute, iar absenţa muncii reprezintă un indiciu al hedonismului.
Putem chiar spune că am început Mileniul III cu o generaţie care percepe viaţa
trăită în conformitate cu natura umană ca pe o povară, o formă de exploatare de
care generaţia contemporană vrea să se debaraseze şi de care trebuie să fie
emancipată.
Care a fost răspunsul creştinilor la expansiunea fără
precedent a hedonismului, secularismului şi dezordinii seculare? Din
nefericire, decenii la rînd nu a existat o ripostă. Au început să reacţioneze
doar pe la începutul
Mileniului III. Anul 2017 a fost un an remarcabil în sensul acesta şi nădăjduim
că anul 2018 va fi la fel. Atît în America, cît şi în Europa, creştinii au reacţionat cu
declaraţii şi proclamaţii remarcabile, care merită să fie cunoscute mai îndeaproape şi discutate şi comentate
pe larg.
Declaraţia de la Nashville
Prima declaraţie împotriva dezordinii seculare a fost
lansată de evanghelicii Statelor Unite în august 2017, cînd peste 150 de lideri evanghelici au semnat o
declaraţie comună numită The Nashville Declaration („Declaraţia de
la Nashville”). Ea are 14
paragrafe şi poartă numele oraşului Nashville din Tennessee, unde a fost
adoptată. Fiecare paragraf enunţa un adevăr biblic privind sexualitatea
creştină. Articolul 1 enunţa definiţia biblică a căsătoriei între bărbat şi femeie şi denunţa, în termeni
direcţi şi categorici, căsătoriile homosexuale, poligamia şi noţiunea de
căsătorie ca un simplu contract de convieţuire. Articolul 2 respinge relaţiile
sexuale în afara căsătoriei şi accentuează castitatea pentru cei necăsătoriţi, ca şi monogamia şi
fidelitatea în căsătorie pentru cei căsătoriţi. Articolul 3 denunţă
transgenderismul şi proclamă existenţa a doar două sexe, bărbat şi femeie, creaţi de Dumnezeu după
chipul şi asemănarea Lui. Articolul 4 afirmă că Dumnezeu l-a creat pe bărbat
diferit de femeie şi pe femeie diferită de bărbat, fiecare cu atribuţiile sale, stabilite de
Dumnezeu ca un dat biologic. Articolul 8 denunţă homosexualitatea, respinge noţiunea că atracţia
sexuală între persoane de acelaşi sex este naturală, ori întipărită în genomul fiinţei umane de Dumnezeu, şi încurajează persoanele
care se simt atrase sexual de persoane de acelaşi sex să practice castitatea şi
abstinența. Articolul 10
declară practicile
homosexuale un păcat şi critică bisericile, confesiunile şi congregaţiile care
acceptă homosexualitatea ori o justifică pe baze biblice. Articolul 13 dezaprobă
transgenderismul şi sugerează persoanelor transgender
să-şi accepte sexul biologic ca pe un dat din partea lui Dumnezeu. Declaraţia de la Nashville poate fi
citită aici.
Declaraţia de la Paris
Calea creştină ca alternativă a dezordinii seculare a
fost propusă şi de Declaraţia de
la Paris, emisă în octombrie 2017 de un grup de eminenţi filosofi
creştini din Franţa, Cehia, Ungaria, Polonia, Marea Britanie, Germania, Olanda
şi Belgia. Ea are 36 de articole şi explică în mod riguros şi lucid
necesitatea reîntoarcerii Europei la rădăcinile ei creştine şi tradiţionale, pentru a evita
iminentul colaps secular. Declaraţia afirmă că Europa e „casa noastră comună”, dar că secularismul o ispitește cu o identitate falsă, care ne ameninţă pe toţi. Europa falsă a secularismului e utopică şi tiranică. „Propovăduitorii
Europei false”, zic autorii, „sînt fermecaţi
de superstiţiile unui progres inevitabil” şi de convingerea că „Istoria e de partea lor”. Dar se înşeală et înșiși şi îi amăgesc şi pe alţii.
Autorii afirmă că e de datoria lor şi a tuturor europenilor care
împărtăşesc valori tradiţionale să „apere adevărata Europă” de cei care au „repudiat rădăcinile creştine ale Europei” (Articolul 3) „Ne apropiem de
capătul drumului”, adaugă Declaraţia.
Europa are nevoie de „participarea activă” a europenilor la viaţa ei politică şi civică. Autorii sînt în dezacord cu noţiunea de „Statele Unite ale Europei” şi propun o Europă formată dintr-o „comunitate de
naţiuni”, cu frontiere
comune, dar cu civilizaţii, tradiţii şi limbi diferite (Articolul 7). Declaraţia
critică structurile supra-statale europene, pentru că acestea tind spre anihilarea statului naţional şi a
suveranităţii naţionale. Mai mult ca orice, „adevărata Europa a fost marcată de creştinism” (The true Europe has been marked by
Christianity – Articolul 9). Creştinismul şi moştenirea creştină comună tuturor
europenilor e singura ideologie ori credinţa capabilă de a uni Europa
(Articolul 9). Articolul 10
aminteşte că doctrinele egalităţii şi drepturilor omului au origini creştine (Christianitiy revolutionized the
relationship between men and women, valuing love and mutual fidelity in an
unprecedented way).
Declaraţia de la Paris dezaprobă revoluţia sexuală, hedonismul european şi ceea ce ea
numeşte „Generaţia lui
'68”. „Europa falsă” a zilelor
noastre vinde emanciparea de orice constrîngere, libertatea sexuală, de
exprimare, şi libertatea de „a fi tu însuţi”. „Generaţia lui '68 vede în aceste libertăţi nişte
victorii ideologice asupra unui regim cultural trecut apăsător” (Articolul 14). Declaraţia îi atenţionează pe tineri că
aceste libertăţi sînt efemere şi dizolvante (Articolul 15). Articolul 15 atacă frontal Generaţia '68, acuzînd-o de destructivism
iresponsabil. „Este datoria
noastră să spunem adevărul: Generaţia
'68 a distrus,
dar nu a clădit”. Declaraţia critică pornografia şi restrîngerea libertăţii religioase
şi de conştiinţă. Denunţă multiculturalismul, globalizarea şi deficitul
democratic al Uniunii Europene (Articolul 19). Instituţiile europene sînt numite „o tiranie reală
cu care ne confruntăm zilnic” (Articolul 19). Intelectualii Europei au devenit distrugători ai
civilizaţiei europene în loc de a transmite generaţiilor tinere „înţelepciunea
generaţiilor trecute” (Articolul 21). Autorii observă că repudierea culturală a trecutului e la modă şi
persistentă în
universităţile Europei.
Articolul 23 discută „iarna demografică” a Europei. Materialismul, cultura morţii,
hedonismul, avortul şi autonomia personală sînt identificate ca fiind
cauzele principale ale declinului demografic.
Declaraţia, însă, nu doar comentează şi critică
haosul secular al Europei, dar propune şi remedii. E nevoie de o nouă clasă
politică, formată din
persoane care preţuiesc valorile tradiţionale şi creştine (Articolul 26). Politica
multiculturalismului necesită să fie eliminată (Articolul 27). Egalitatea
radicală, transformată de elita europeană în idolatrie, trebuie respinsă (Articolul
29). Drepturile
parentale trebuie preţuite şi respectate (Articolul 29). Liderilor europeni li se cere să „călăuzească
cetăţenii spre o viaţă virtuoasă” (Europe needs
to renew a consensus about moral culture so that the populace can be guided toward a virtuous
life – Articolul 30). Căsătoria naturală trebuie să devină norma socială de convieţuire
între oameni (Marriage is the
foundation of civil society and the basis for harmony between men and women). Chiar mai mult, autorii afirma că „rolul nostru
cel mai important în societate ca fiinţe umane este să fim mame şi tați” (Articolul 33). „Căsătoria şi copiii sînt aspecte componente ale oricărei
viziuni pentru dezvoltarea umanităţii”. E nevoie de o cultură care să aducă pe lume şi să
crească copii. Fără ei societatea nu are nici un viitor (A
society that fails to welcome children has no future – Articolul 33). Declaraţia de la Paris poate fi
citită aici.
Declaraţia evanghelicilor şi catolicilor
În decembrie, un grup de evanghelici şi catolici
americani au lansat o Declaraţie similară, The Christian Way – A Statement by
Evangelicals and Catholics Together („Calea Creştină – o declaraţie comună a evanghelicilor şi catolicilor”). Ea poate fi
citită aici. În anii ‘90 un influent intelectual şi vizionar catolic american, Thomas
Neuhaus, a format un grup de intelectuali evanghelici, catolici şi ortodocşi, cu scopul de a
face auzită în spaţiul public vocea creştină privind valorile. Neuhaus a murit
cu ani în urmă, dar grupul pe care el l-a format a supravieţuit. În prezent e
format din 22 de intelectuali evanghelici şi catolici americani ce publică periodic
declaraţii care promovează valorile creştine în spaţiul public.
Declaraţia „Calea Creştină” e deosebit de convingătoare. Nu e structurată pe paragrafe, ci pe
subiecte, din care le menţionăm pe cele mai importante şi relevante. Declaraţia
susţine că creştinismul nu trebuie privit ca o religie, ci ca o „cale a vieţii” (way of life).
A fi creştin înseamnă a fi cetăţean al statului secular, dar şi al Împărăţiei lui Dumnezeu. Creştinii au
obligaţia să atenţioneze autorităţile cînd încalcă legile lui Dumnezeu.
Societatea seculară practică „păcate sociale”, cum ar fi imoralitatea sexuală, avortul, pornografia,
traficul de fiinţe umane. „Păcatele sociale” nu ne-au eliberat, ci ne ţin in chains, enslaves and imprisons („ne ţin în lanţuri, ne fac sclavi, ne ţin încătuşaţi”). Declaraţia
critică globalizarea şi o asemuieşte „Babilonului” din Apocalipsă,
un sistem de guvernare globală sub autoritatea şi puterea păcatului (a city ruled by sin's power). Statul
asistențial ne
transformă în sclavi ai
statului şi hedonismului, cu promisiuni de siguranţă şi fericire (another wordly power that seeks to enslave us with promises
of security and happiness).
Creştinii zilelor noastre sînt chemaţi să asculte mai
mult de Dumnezeu decît de statul secular. Creştinismul, indică Declaraţia, nu
e o „tradiţie
maleabilă”, care se
transformă şi se acomodează cu fiecare curent
cultural ori ideologie seculară. Creştinii sînt chemaţi să asculte de Dumnezeu
mai mult decît de lume (The Christian way
prizes obedience to God, not relevance to the world). Creştinismul e încrezător în învăţăturile lui
Hristos şi declară, chiar dacă deranjează alte religii, că „există doar o singură cale spre Dumnezeu, calea prin Hristos”. Creştinismul e singura religie adevărată (Christianity remains confident in the truth on
which it is founded) Creştinii sînt
chemaţi să adopte şi să afirme această convingere, chiar dacă sînt numiţi înguşti la minte ori
înapoiaţi. Statul şi autoritatea seculară nu sînt mesia şi nici nu pot fi
mesia. Singurul care ne poate izbăvi de puterea morţii e Hristos, Cel Care ne dă
adevărata libertate, numită în Declaraţie freedom
from the power of sin and death („eliberare de sub puterea păcatului şi a morţii”).
Creştinii sînt chemaţi să se implice în viaţa publică
a cetăţii, nu pentru a promova doar interesele lor, ci pentru a asigura binele comun (for the sake of the common good).
Misiunea principală a creştinismului este „să ducă vestea cea bună a lui Iisus Hristos la cei
pierduţi şi căzuți sub puterea
păcatului şi a morţii”. Loialitatea creştinilor e în primul rînd faţă de Dumnezeu, loialitatea
faţă de statul secular fiind secundară (We are meant to serve
God first and foremost, not men) Dinamismul creştinismului derivă din
integritatea şi moralitatea creştinilor. În ce priveşte „incluziunea” ca „valoare seculară”, Declaraţia „Calea Creştină” o respinge: creştinismul e o religie care separă moralul de
imoral, întunericul de lumină, şi le-a separat de la început. Creştinismul
contemporan e încurajat să rămînă o religie care separă (Christians
are called to be peacemakers. But the rebellion of sin turns against God's
peace into a sign of contradition. This means that until the end of this age,
Christianity will be divisive). Creştinilor nu li se permite să fie doar
spectatori ai istoriei, ci agenţi care să o transforme în conformitate cu valorile creştine. Dacă ateii şi
alţii care se află în dezacord cu creştinii sînt deranjaţi de mesajul creştin ori de Evanghelie, zice
Declaraţia, asta e irelevant. Creştinii sînt chemaţi să ofenseze cu adevărurile
biblice, nu să îşi
ajusteze doctrinele în conformitate cu „consensul moral al zilei”. Chemarea lor este să „proclame adevărurile biblice” chiar dacă ele îi ofensează pe cei care propovăduiesc păcatul şi nu sînt
interesaţi de calea mîntuirii şi a pocăinței.
Cît despre prozelitism, Declaraţia „Calea Creştină” e la fel de
directă: creştinii adevăraţi vor continua să facă prozelitism şi să afirme că există o singură cale pentru
a ieşi din haosul social cu care ne confruntăm – Calea Creştină. Doctrina aceasta se aplică şi la nivel internaţional. Secularismul îi acuză pe creştini de imperialism cultural pentru că
propovăduiesc Evanghelia în toată lumea. Declaraţia răspunde că adevăraţii creştini vor continua să propovăduiască Evanghelia pretutindeni (Christianity as a way of life both authored by and ordered by God). Europa e încurajată să-i primească cu braţele deschise pe propovăduitorii
Evangheliei din Africa şi Asia.
ALIANȚA FAMILIILOR DIN ROMÂNIA
Str. Zmeica nr. 12, sector 4, București
Tel. 0741.103.025; Fax 0318.153.082
office@alianta-familiilor.ro
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu