Marcel Petrișor, Cumplite încercări, Doamne! Din Casimca Jilavei în Zarca Aiudului, ediție îngrijită și prefață de Răzvan Codrescu, studiu introductiv și note de Lucian Vasile, interviu de Claudiu Târziu, postfață de Lucian D. Popescu, Editura Manuscris, Pitești, 2017 (530 pagini + documentar foto: „Marcel Petrișor – filmul unei vieți”)
NOTĂ ASUPRA EDIŢIEI A TREIA
Scrisă
– cu toate riscurile implicite – înainte de 1989 și concepută din capul locului
ca un roman bazat pe experienţa de fost deţinut politic a autorului, această
carte n-a putut fi însă tipărită decît după căderea regimului comunist. Prima
ei ediţie a apărut în trei volume, în perioada 1991-1997, la trei edituri
(Meridiane – Bucureşti, 1991; Timpul – Iași, 1994; Institutul European – Iași,
1997), în condiţii mai degrabă modeste. Cartea ocupînd un loc de seamă în literatura
închisorilor comuniste din România, iar tirajele tuturor celor trei volume ale
ediţiei întîi fiind demult epuizate, se impunea o nouă ediţie îmbunătăţită, pe
care și-a asumat-o în 2011 Editura Christiana (în cadrul colecţiei „Cruciaţii
secolului XX”, coordonată de Răzvan Codrescu), cu opţiunea pentru reunirea
celor trei volume anterioare într-un singur volum masiv, în interiorul căruia
cele trei părţi care-l alcătuiesc păstrează titlurile și subtitlurile fiecărui
volum iniţial*. Caracteristicile generale ale ediției din 2011 sînt respectate
și în cea de față. Dacă noul titlu general al cărţii – Cumplite încercări,
Doamne! – aparţine autorului, subtitlul – Din Casimca Jilavei în Zarca
Aiudului – este unul editorial, propus autorului și încuviinţat de acesta
ca atare.
În
varianta iniţială (atît manuscrisă, cît și tipărită), din motive de discreţie
sau prudenţă (explicabile contextual la data redactării), numele celor aflaţi
încă în viaţă fuseseră înlocuite de autor cu nume fictive (Marcel Petrişor – Mircea
Petre, Gheorghe Calciu – Gore Bolovan, Popa Ţanu – Popa Ranu,
Crăciun – Baciu etc.) sau fuseseră date doar cu iniţialele lor (Voicu
Andreescu – V.A., Papacioc – P. etc.). În ediţiile a doua și a
treia sînt restituite numele reale, ceea ce creşte considerabil interesul
documentar al cărţii.
Textul
a fost integral revăzut și substanţial adăugit de autor. S-au operat îndreptări
sau unificări de structură, ortografie și punctuaţie. În unificarea grafică a
unor nume proprii s-a ţinut seama, de regulă, de forma cea mai frecventă în
uzul curent sau, cînd a fost cazul, de forma folosită preferenţial de
purtătorii numelor respective sau de familiile lor (Alexandru Ghyka, bunăoară).
Notele
de subsol au fost actualizate și considerabil înmulțite în ediția a treia de
către tînărul cercetător Lucian Vasile. Volumul se deschide cu un studiu
introductiv (Lucian Vasile), ce caută să ofere cititorului o imagine de ansamblu
asupra Fortului 13 – Jilava. Prefaţa (Răzvan Codrescu) și postfaţa (Lucian D.
Popescu) includ date biografice sau istorice ce pot fi de folos cititorului
pentru cît mai buna înţelegere a unor situaţii, relaţii sau referinţe din text (a se vedea și Index-ul).
În Addenda ediției a treia am inclus un interviu recent acordat de autor
jurnalistului Claudiu Târziu (Formula As) și lista bibliografică a
volumelor – romane, povestiri, însemnări memorialistice, note de călătorie,
studii și eseuri – publicate de autor de-a lungul vremii (din 1971 pînă în 2016).
Autorul
și editorii aduc mulţumiri tuturor celor care, într-un fel sau altul, au
contribuit la realizarea acestei a treia ediţii a cărții, în special doamnei
Alexandra Popescu-Vizghina și domnului Lucian D. Popescu.
Răzvan Codrescu
ALTE VOLUME PUBLICATE
DE MARCEL PETRIŞOR**
Serile-n sat la Ocişor [povestiri], Ed. Albatros, Bucureşti, 1971.
Curente estetice contemporane, Ed. Univers, Bucureşti, 1972.
Grünewald [album], Ed. Meridiane, Bucureşti, 1972 (ed. a II-a:
1985).
La Rochefoucauld. Aventura orgoliului, Ed. Albatros (Col. „Contemporanul nostru”),
Bucureşti, 1973.
Măreasa [roman], Ed. Albatros, Bucureşti, 1975.
Călătorie spre Soare-Răsare, Ed. Cartea Românească, Bucureşti, 1976.
Crişan [roman], Ed. Albatros, Bucureşti, 1977.
Vitralii [eseuri], Ed. Eminescu, Bucureşti, 1978.
Temeri [roman], Ed. Eminescu, Bucureşti, 1985 (reed. 2016).
Căruţa cu scînduri [roman], Ed. Eminescu, Bucureşti, 1990.
Fortul 13. Convorbiri din detenţie, Ed. Meridiane, Bucureşti, 1991.
Secretul Fortului 13. Reeducări și execuţii, Ed. Timpul, Iași, 1995.
N.V. Gogol și paradoxurile literaturii moderne, Institutul European
(Col. „Eseuri de ieri și de azi”), Iași, 1996.
La capăt de drum, Institutul European, Iași, 1997.
Drumuri întortocheate. Jurnal de călătorie în
Asia, Europa și America de Nord,
Ed. Junimea, Iași, 2001.
Cei din Aciua [roman], Ed. Vremea XXI, Bucureşti, 2004.
Strigoii Ocişorului.
Povestiri, Ed. Vremea XXI, Bucureşti, 2005.
Trecute
vieţi de domni, de robi și de tovarăși, Ed. Vremea, Bucureşti, 2008.
Cumplite
încercări, Doamne! (Anii de mucenicie ai temnițelor comuniste), Ed. Christiana (Col. „Cruciații secolului
XX”), București, 2011.
Quelque part à
l'Est, Ed. Opera Magna,
Iași, 2011.
Pățanii vrute și nevrute,
Ed. Christiana, București, 2015.
* I. Fortul
13. Convorbiri din detenție; II. Secretul
Fortului 13. Reeducări și execuții; III. La capăt de drum. Învinși sau învingători?
** Această listă bibliografică – preluată din numărul
pe aprilie 2007 al revistei Rost,
dedicat lui Marcel Petrişor, și completată cu titlurile apărute ulterior (pînă
în 2016) – nu include traducerile, ediţiile îngrijite, prefeţele sau
contribuţiile la volume colective.
Marcel Petrișor pe vremea „cumplitelor încercări”
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu