TEODOR BACONSCHI ȘI FASCINAȚIA TRADIȚIEI

SUMARUL BLOGULUI 

INDICE DE NUME

   

A APĂRUT 

LA EDITURA 

LUMEA CREDINȚEI

  

   

Sumarul volumului:

Un soi de explicaţie în timp 

I. STUDII ȘI ARTICOLE 

• Mircea Eliade, dialectica sacrului şi creştinismul 

• Un document epigrafic de primă importanţă pentru istoria isihasmului 

• Un document patristic străromân: Epistola către africani a călugărilor sciţi 

• Istoriografia ecleziastică de la Eusebiu de Cezareea la Beda Venerabilul – autoritate şi repetiţie în transmiterea unui model 

• Originile, doctrina, răspîndirea şi influenţa maniheismului 

• Doctrina despre păcat în scrierile Părinţilor Apostolici

  

II. CRONICI ȘI RECENZII 

• Un filosof străromân de la Histria dobrogeană 

• Introduction à la littérature gnostique 

• Frica în Occident 

• Scrierile Sfîntului Vasile cel Mare 

• The Transfiguration of Christ in Scripture and Tradition 

• Scrierile lui Eusebiu de Cezareea 

• Le monde grec ancien et la Bible 

• Patristica Mirabilia 

• Christian Spirituality 

• Pomenirea voievodului martir Constantin Brâncoveanu

Prefața autorului:

Un soi de explicaţie în timp

Ideea de a publica în volum articolele pe care le-am scris înainte de 1989 poate părea frivolă. Ea mi-a fost însă sugerată de un prieten şi frate întru Hristos, Răzvan Bucuroiu, aşa că – formal şi cronologic – pot da „vina pe el”. Dincolo însă de aparenta vanitate auctorială a acestui tip de „restituire”, funcţionează instinctul sănătos al martorului istoric: am trăit comunismul, pînă la 27 de ani, iar textele relativ savante pe care veţi avea bunăvoinţa de a le descoperi în prezentul volum reprezintă, obiectiv, o reacţie şi o mărturisire. O reacţie care dovedeşte, a posteriori, că totalitarismul avea mijloace de represiune şi cenzură limitate. O mărturisire, în sensul că junele intelectual care eram pe atunci reuşea, printr-o asiduitate ambiţioasă şi doxologică, să demonstreze, prin chiar gîndurile sale, că Hristos e viu, în pofida persecutorilor Săi ideologici.  

Textele cuprinse în prezenta antologie au fost scrise în anii aceia cenuşii, reci, marcaţi de penurie şi teamă difuză, care au definit ceauşismul terminal. Tinereţea mă făcea să subevaluez riscurile (tocmai pentru că, de pildă, nu ştiam, pe atunci, că Securitatea mă urmărea deja prin intermediul unei reţele de trişti delatori). Eram un european care frecventează, prin studiile patristice, însăşi genunea ideatică a culturii noastre continentale (cu tot cu destinul ei global). Trăiam certitudinea că inteligenţa şi libertatea nu pot fi distruse de aparatul represiv şi de supraveghere generalizată, care transformase pe atunci toată societatea românească într-o vastă metaforă penitenciară. După absolvirea Facultăţii de Teologie din Bucureşti, am fost corector şi apoi redactor la Institutul Biblic al Patriarhiei Române. Ca redactor al publicaţiei-amiral „Biserica Ortodoxă Română”, am dus fiecare număr de revistă la Departamentul Cultelor: instituţia care acorda nihil obstat, bunul de tipar comunist. Acolo, dincolo de birou, dădeam peste un domn Vlasie, cu studii anterioare de Teologie şi Filosofie (marxistă), care era el însuşi sătul de comunism: cenzura devenise un act mecanic, făcut în silă, iar omul nostru, exasperat de lipsa alimentelor de bază, lucra deja de partea „duşmanului”. Vă puteţi imagina scena? Spuneam bancuri politice în chiar bîrlogul Lupului Comunist şi, suprem paradox, eram lăsat (adică de-a binelea invitat) să ştampilez manu propria dactilograma cu manuscrisele fiecărui nou număr al revistei: fără acea ştampilă, aplicată pe toate paginile, muncitorii din tipografia Institutului Biblic nu aveau voie să culeagă textul.  

Deşi securistul Vasile Buruleanu, fost diplomat şi om de relativă fineţe, era omniprezent pe „dealul Patriarhiei” (un soi de Vatican al României ortodoxe), aveam curajul de a coresponda cu savanţi patrologi occidentali, care-mi trimiteau, de parcă am fi fost într-o lume normală, cărţi apărute la marile edituri catolice şi protestante, pe care mă grăbeam să le recenzez. Mai era la mijloc o satisfacţie: cenzorii erau îndeobşte atît de obtuzi şi de prostovani încît scriitura mea, glazurată erudit, le era de fapt inaccesibilă. Pe asta se şi bazau, gîndindu-se că revistele bisericeşti sînt oricum pe circuit închis (la îndemîna clerului şi a profesorilor de la cele două „institute” teologice, dar nu şi a publicului larg). Foloseam termeni tehnici, scriam pedant, fantasmam pe tema sincronizării cu ştiinţa biblico-patristică occidentală, trăind prin procură ameţelile savante ale lumii libere. Simţeam că îmi fac un prenume (căci nume aveam deja, de la ilustrul şi regretatul meu părinte) şi anticipam, difuz, prăbuşirea mega-farsei istorice numite comunism. Ani crepusculari şi aurorali… 

Nu ştiu cîtă valoare concret-cuantificabilă au textele prezentei culegeri*. Ele demonstrează însă, alegoric, că inteligenţa libertăţii, asceza intelectuală a savanteriei pioase şi dorul de civilizaţie fac un menaj paradoxal cu prostia ţărănească şi lozincardă a unui regim care-şi epuizase, în anii ’80 ai veacului trecut, orice putere intrinsecă: simţeam cu toţii că marea farsă marxist-leninistă, adaptată folcloric la cultul naţionalist-voievodal al cizmarului din Scorniceşti, se apropie de binemeritatul ei colaps. Cum omul nu-şi cunoaşte viitorul, exerciţiile de măiestrie doctorală făcute pe atunci erau cecuri în alb atribuite unui viitor mai bun. Nu ştiam pe atunci că, peste cîţiva ani, voi trăi într-o cît de ezitantă democraţie, că ţara mea se va îngloba în Uniunea Europeană, că statul francez îmi va acorda o bursă de studii la Sorbona, sau că pronia mă va călăuzi pe drumurile diplomaţiei, răsfăţîndu-mă cu mari întreprinderi, de la demnitatea unor misiuni ambasadoriale pînă la maxima responsabilitate a unui Ministru de Externe. Pentru toate acestea nu-mi rămîne decît să-L laud pe Iisus Hristos, Dumnezeul întrupat Care a salvat omul defectat prin păcatul originar, a întemeiat civilizaţia eclezială a personalismului creştin şi le-a dat ucenicilor Săi (inclusiv a celor care, maturi sau vizionari, şi-au asumat ethosul autonom al modernităţii) vocaţia de a conduce lumea. 
Vouă, cititorilor acestei cărţulii, vă cer două lucruri: să fiţi îngăduitori cu stîngăciile preţioase ale debutantului şi să pricepeţi lecţia de fond a parabolei pe care v-o supun atenţiei lăuntrice – nimeni, din ordinea mundană, nu poate opri exerciţiul triumfal şi modest al spiritului liber. Poate că tirania va reveni, cîndva, sub alte forme. Însă ea nu va putea copleşi duhul genial al Evangheliei, care ne vesteşte, pînă la capătul istoriei, lumina hristică şi armonia coerentă a creaţiei restaurate prin Duhul Sfînt. Fie ca noi şi urmaşii noştri să rămînem vrednici de această predanie, dincolo de caruselul mutaţiilor tehnologice pe care le suportăm şi de ispitele sofisticate ale veacului 21. Cu noi este Dumnezeu! 

Teodor BACONSCHI

 

* Textele au fost grupate aici în două secțiuni, „I. Studii și articole” și „II. Cronici și recenzii”, iar în cadrul fiecărei secțiuni ele se succed în ordinea cronologică a apariției (sursa este indicată la sfîrșitul fiecărui text).