AFR DESPRE TRANSUMANISM

SUMARUL BLOGULUI 

INDICE DE NUME

  

  

DESPRE TRANSUMANISM  

SAU DORINȚA DE A NU MAI FI OM

  

Subiectul de astăzi e puţin cam sec, dar important. Poate fi descris pe scurt ca dorinţa omului de a nu mai fi om. De cîteva decenii încoace se simte o tentaţie parcă imposibil de oprit care-l amăgeşte pe omul postmodern – dorinţa lui spre dezumanizare. Începînd cu mai bine de o sută de ani în urmă, dar mai ales din anii ‘60 ai veacului trecut încoace, încrederea omului în ştiinţă, tehnologie şi inteligenţa artificială l-a ispitit să deschidă cutia Pandorei şi mai larg, spre o dimensiune pînă acum cunoscută doar în mitologie – aceea a fiinţei post-umane, o fiinţă de tip hibrid, în parte homo sapiens şi în parte robot. Homo sapiens vrea, cere şi aspiră spre dezumanizare, în mod conştient, programatic şi persistent. Ideologia şi preocuparea intelectuală care animă acest obiectiv e transumanismul.   

Subiectul transumanismului e dificil din mai multe puncte de vedere. În primul rînd, aşa cum afirmam mai sus, e un subiect cam sec, deşi de un vast interes. El poate fi explicat mai mult din perspectiva tehnologiei şi a bioeticii, care, la rîndul lor, pentru a fi înţelese cu cît mai multă acuratețe, necesită o expertiză aparte. Limbajul transumanismului e și el dificil de înţeles, iar vocabularul lui, în majoritatea lui covîrşitoare de origine anglo-saxonă, e dificil de aplicat în limba romană, pe înţelesul oamenilor de rînd. Subiectul însă e extrem de important, pentru că transumanismul impune autoextincția fiinţei umane în favoarea unei fiinţe neumane ori transumane. Argumentul principal din spatele transumanismului nu e greu de înţeles: transumanismul e o continuare a procesului evoluţiei fiinţei umane. Dacă pînă acum, aşa după cum spun evoluţioniştii, evoluţia fiinţei umane a fost determinată de factori naturali şi biologici, în primul rînd de „selecţia naturală”, homo sapiens a dobîndit capacitatea de a-şi croi şi determina propria evoluţie, dar nu prin metode naturale ori biologice, ci prin tehnologie. De acum înainte, afirmă transumaniștii, nu factorii naturali, ci tehnologia determină evoluţia fiinţei umane. Dacă crezi în evoluţie, de ce să nu crezi în continuarea acestui proces? Evoluţionismul a deschis orizonturile omului spre transumanism, spre dezumanizare. Transumaniștii văd fiinţa umană că pe una imperfectă şi finită. Evoluţia naturală nu l-a făcut perfect pe om şi nici nu a completat procesul de evoluţie. Mai e de lucru pentru a transforma fiinţă umană într-o fiinţă desăvîrşită. În veacul postmodern în care ne este dat să trăim, omul se poate perfecţiona pe sine însuşi cu ajutorul tehnologiei. Nu e vorba doar de ridicarea performanţei fiinţei umane, ci de transformarea ei radicală, dintr-o fiinţă compusă din carne, sînge şi oase într-una făcută din cabluri, metale şi materiale plastice... 

  

Transumanismul şi lumea postmodernă

   

Între noi sînt tot mai multe specimene de homo sapiens nemulţumite să fie limitate doar la nivelul de a fi sapiens. Doresc ceva mai mult. Credinţa lor e în tehnologie, sînt fascinaţi de ea şi îşi pun speranţă şi viitorul în ea. Aceşti oameni sînt utopicii tehnologi. Ne promit transformarea oamenilor din fiinţe muritoare în fiinţe nemuritoare. Vocea lor devine tot mai puternică şi se aude peste tot. Pentru aceştia tehnologia simbolizează credinţa lumii postmoderne, dar şi a lumii postumane – credinţa în tehnologie. Aşa după cum majoritatea vastă dintre noi avem credinţa în Dumnezeu, utopicii tehnologi cred în tehnologie. Tehnologia îi mîntuie, îi eliberează de limitele impuse nouă de natură şi, asemena lui Prometeu, caută să fure de la Dumnezeu abilitatea de a transforma, de a trece din starea de fiinţe create aceea de fiinţe ori entităţi care creează ele pe alţii. Este o credinţă care ispiteşte şi e periculoasă.  

E bine ştiut că tehnologia influenţează cultura contemporană în moduri mai mult sau mai puţin subtile. Le simţim, cu toate că nu ni le putem explica prea bine. De fapt, am putea spune că tehnologia nu doar defineşte cultura,  dar este şi pe punctul de a forma o civilizaţia nouă – o civilizaţie tehnologică. Din perspectiva tehnologiei, lumea contemporană e pe punctul de a se lansa într-un viitor necunoscut. Unul determinat nu de raţiune, ci de tehnolgie. Am trecut deja din societatea industrială în societatea digitală. Este o tranziţie care a avut loc ca urmare a evoluţiei culturii în una în care fiinţele umane doresc să stăpînească mediul, dar şi natura umană. Ce e unic şi periculos, însă, în această tranziţie este că ne confruntăm cu posibilitatea de a pierde controlul asupra procesului de transformare şi a tranziţiei din fiinţe umane în fiinţe transumane. Tehnologia e peste tot. Fără ea nu am mai putea funcţiona ca indivizi, societate ori societate globală. Tehnologia a transformat cultura noastră într-una populată de ceea ce oamenii de ştiinţă numesc transapiens, adică fiinţele „transapiente”. Dezvoltarea tehnologiei nu mai poate fi oprită şi, pentru a fi stăpînită, zic transumaniștii, e nevoie de o specie nouă, numită „transapientă” ori „postumană”. Gînditorii pasionaţi de subiect atenţionează că sinteza între tehnologia postmodernă şi homo sapiens poate produce fie o civilizaţie nouă, fie sfîrşitul civilizației. 

  

Gîndirea transumanistă

  

Ameninţarea principală, însă, nu vine din partea tehnologiei în sine, ci din partea unei mişcări intelectuale nihiliste şi anarhiste tot mai influente, care ispiteşte minţile oamenilor să accepte un viitor presupus mai bun, acela post-uman. De fapt, sondajele de opinie indică, simultan, o descreştere constantă a îngrijorării oamenilor că fiinţa umană ar putea scăpa tehnologia de sub control, ca şi o creştere a încrederii lor în tehnologie şi ştiinţă. Procentul celor care sînt de acord cu clonarea umană, de exemplu, e în creştere. Într-o mare măsură, explozia tentaţiei spre o lume post-umană a fost generată şi de mişcarea ecologistă, oamenii fiind convinşi că puritatea mediului poate fi restabilită doar prin anihilarea fiinţei umane. Spre deosebire de homo sapiens, fiinţele post-umane nu produc bioxid de carbon, nici nu depind, pentru viaţă, de natură ori mediu.   

Subiectul transumanismului e vast. Amintim, spre surprinderea multora dintre noi, existenţa chiar şi a unei teologii, a unei interpretări a Scripturii care susţine procesul transumanist. Celor interesaţi de subiect le sugerăm lucrarea From Human to Posthuman: Christian Theology and Technology in a Postmodern World („De la uman la postuman: teologia creştină şi tehnologia în lumea postmodernă"), publicată de Brent Waters, profesor de teologie din SUA, în 2006. Conform acestor interpretări ale Scripturii, omul, ca fiinţă creată de Dumnezeu, a devenit, prin intermediul tehnologiei şi al raţiunii, co-creator cu Dumnezeu. Waters nici pe departe nu susţine aceste teorii, ci, dimpotrivă, le expune şi explică de ce sînt greşite. Punctul de reţinut este că tehnologia afectează şi interpretarea Scripturii, ducînd la grave erezii. Transumanii gîndesc că sîntem fiinţe care facem parte dintr-o lume creată, dar procesul de creare nu e complet, iar noi, oamenii, am devenit creatori de noi înşine.  

Waters atrage atenţia că nu mai există delimitări clare între natural şi artificial, doar informaţii şi date care pot fi interpretate şi procesate într-o sumedenie de feluri. Credinţa noii specii de homo sapiens este că tehnologia poate depăşi orice barieră naturală impusă nouă de fire ori de Dumnezeu cînd am fost creaţi. Omul „tehnosapiens” este un deconstructivist – o fiinţă care descompune ceea ce Dumnezeu a creat şi reconstruieşte realitatea după imaginaţia şi raţiunea lui. În combinaţie cu cibernatica, transformarea omului în fiinţa postumană poate fi o realitate uşor de atins.

  

Transumanismul şi autonomia personală

   

Calea spre transumanism a fost trasată de gîndirea post-modernă. Aceasta îl face pe om să aspire să fie ceva ce încă nu a mai fost. Poate raţiunea să spună „nu” acestei tendinţe atîta timp cît gîndirea postmodernistă spune „da”? Dacă pînă acum istoria lui homo sapiens a fost interpretată ca o traiectorie a progresului, începînd cu era postmodernă se vorbeşte despre o traiectorie a procesului de schimbare şi transformare. Omul direcţionează evoluţia fiinţei umane prin tehnologie şi ştiinţă, care au devenit forţele dominante şi determinante în formarea culturii. Pe lîngă ele, o influenţă deosebită o are şi mentalitatea contemporană a autonomiei fiinţei umane, obişnuite cu sloganul „Fac ce vreau cu viaţa mea ori trupul meu”! Un exemplu în sensul acesta sînt acei designer babies, adică copiii nenăscuţi ale căror calităţi fizice şi intelectuale sînt desemnate pe perioada gestaţiei prin intermediul tehnologiei de către oameni de ştiinţă bine plătiţi. Mulţi dintre noi călătorim prin Occident ori Statele Unite şi observăm reclame uriaşe pe marginea autostrăzilor, fără însă a le înţelege sensul. Ele ispitesc cuplurile cu portrete de copii perfecţi şi cu promisiuni de tipul children crafted for life, ori crafted with care, adică „copii sculptaţi (ori fasonaţi) cu grijă pentru viaţă”. Nu există legi împotriva acestor manifestări îngrijorătoare ale puterii ştiinţei. Tot mai mulţi părinți îşi arogă dreptul de a-şi crea şi proiecta propriii copii în laborator, cu ajutorul tehnologiei, şi a determina calităţile viitorilor lor copii, inclusiv nivelul de inteligenţă, dimensiunile şi caracteristicile! O pot face pentru că tehnologia reproductivă şi genetică le este pusă la dispoziţie, iar legile le permit să o facă. Acesta, însă, e doar începutul, principiul autonomiei mergînd doar într-o singură direcţie, spre orizonturi şi mai radicale şi periculoase – şi fără drum înapoi. La urma urmelor, dacă raţiunea nu mai poate stopa autonomia fiinţei umane, cine o poate?  

Subiectul autonomiei individuale şi al impactul ei asupra gîndirii transumaniste a fost discutat în cartea publicată în 1999 de Katherine Hayle, How We Became Posthuman („Cum am devenit post-umani”). Ea explică apariţia şi evoluţia, concomitent, a ciberneticii, de partea ştiinţei şi a tehnologiei, şi a noţiunii de autonomie personală, de partea omului. Procesul de fuzionare a acestor două dimensiuni a început după Al Doilea Război Mondial, obiectivul ultimei faze fiind exercitarea de către om, prin intermediul tehnologiei, a controlului maxim al viitorului evoluţiei fiinţei umane. Gînditorii acestor decenii creionau un viitor în care toate liniile de demarcare între viaţa artificială şi cea biologică, între fiinţele umane şi fiinţele artificiale (roboţi) vor fi eliminate. Ne îndreptăm oare spre un astfel de viitor? Cine dintre noi îl va apuca?

  

ALIANȚA FAMILIILOR DIN ROMÂNIA 

Str. Zmeica nr. 12, sector 4, București 

Tel. 0741.103.025; Fax 0318.153.082 

www.alianta-familiilor.ro 

office@alianta-familiilor.ro