Am fost, de cînd mă ştiu, un
admirator şi un promotor al bunei întîlniri dintre religios şi naţional,
apreciind faptul că ortodoxia răsăriteană a ştiut să evite universalismul
abstract al creştinismului apusean şi să se raporteze mai firesc la
diversitatea concretă a creaţiei, din care etno-identităţile fac şi ele parte,
ca întruchipări specifice ale umanului, cu care ne naştem şi cu care murim. Nu
există om anaţional, nici om care să se nască rus şi să moară neamţ. Naţionalitatea
este un dat obiectiv şi de neschimbat, care se cade respectat şi valorificat ca
atare. Există însă şi aici, ca în toate, o măsură sau o dreaptă cumpănire, pe
care, dacă o pierdem, riscăm să alunecăm, dacă nu chiar în păcat, în orice caz
în ridicol...
Ca să prefaci buna întîlnire între religios şi naţional într-o proastă întîlnire
(cum se întîmplă tot mai des în lumea modernă) nu trebuie să cazi neapărat în
vreo mare erezie, cum a fost, în secolul al XIX-lea, aşa-numitul filetism
(punerea naţionalului mai presus de religios sau chiar echivalarea lor, ca în
mentalitatea evreiască tradiţională), ferm condamnat de Biserică. Proasta întîlnire
poate să se manifeste şi în forme mai puţin grave, ba chiar tolerate şi
colportate de înşişi oamenii Bisericii, cum ar fi exhibiţionismul naţionalist
sau patriotard transplantat în ordinea religioasă.
Pelerin maian la Locurile Sfinte, n-am putut să nu mă întreb, de pildă, de
ce la Biserica „Pater Noster”, ridicată de catolici pe Muntele Măslinilor, în
locul unde Mîntuitorul i-a învăţat pe ucenici rugăciunea domnească (Tatăl nostru...) şi unde astăzi textul
acesteia este înscris pe mozaicuri în peste o sută de limbi, nimănui altcuiva
decît românului nu i-a mai trecut prin cap să-şi „semneze” versiunea rugăciunii
în limba sa (las la o parte înfiorătoarele greşeli de ortografie) cu...
drapelul naţional?! Nu vreau să mă pronunţ eu cît e de bine sau de rău, dar mă
întreb: de ce numai românul a înţeles
să supraliciteze aşa, din cele peste o sută de neamuri prezente acolo, care au
desigur şi ele drapele, însemne şi sentimente naţionale?!
Sau de ce numai grupul de pelerini români au ca element de identificare
steagul naţional (pe care-l poartă fiecare la gît sau în piept, iar ghidul îl
agită în aer, ca să se facă văzut şi auzit)?! Am observat grupuri de pelerini
de multe etnii (ruşi, greci, italieni, nemţi, indieni, japonezi, coreeni etc.):
majoritatea au discrete elemente comune de identificare (o eşarfă, o banderolă,
un ecuson ş. a.), dar nimeni însuşi drapelul naţional! Iarăşi nu vreau să mă
pronunţ eu cît e de bine sau de rău, dar constat că acest exhibiţionism gregar
le stîrneşte ilaritate (mascată în vicleană familiaritate) vînzătorilor arabi
de mărunţişuri (care-şi identifică „prada” şi încearcă s-o abordeze tupeist pe
limba ei: „Romanía, Romanía!”, cum n-am văzut s-o facă, să zicem, cu niscaiva
francezi, suedezi sau unguri), iar localnicilor evrei sau turiştilor
occidentali, cînd se întîmplă să ne dăm în petec într-un fel sau altul (şi se
cam întîmplă), le înlesneşte exclamaţia evazivă: „Romanians, of course!”.
O să mă întrebaţi, poate: dar ce ţi se pare dumitale că au, cu tricolor sau
fără, românii atît de altfel decît ceilalţi şi în ce fel şi-ar da ei în petec?
Iarăşi nu vreau să fac generalizări abrupte şi să trag concluzii definitive (sînt,
fără îndoială, români şi români), dar mă rezum la un singur exemplu (şi
mărturisesc că mie unuia mi-a crăpat obrazul de rușine): pe Muntele Măslinilor,
în lavra rusească a Eleonului, dintre toate limbile pămîntului, sînt agăţate
tăbliţe numai în limba română cu „Nu
rupeţi crengile de măslin!”. Nu în ruseşte, nu în greceşte, nu în englezeşte...
ci numai şi numai în româneşte! N-or fi românii chiar singurii atentatori la
integritatea mănăstirii (care are mult de furcă, în mod curent, cu arăbimea din
vecini, de pildă), dar e limpede că la rupt crengi de măslin nu ne întrece
nimeni (cel puţin pe muntele Înălţării Domnului)... Şi, cînd rupem crengi de
măslin sau scrijelim plante exotice („Mişu ♥ Lilica”), tricolorul ne dă de gol că noi sîntem...
Răzvan
CODRESCU
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu