INTERMEZZO LIRIC: VALENTIN DAN, «MENUET»

SUMARUL BLOGULUI 
INDICE DE NUME

I 

marea întinsă pe îndoiala ferestrei 
muntele înălțat în colțul de sus al pereților 
nesfîrșita cîmpie a preșului 
și chiotul împărtășit pe care-l face cheia în ușă 

toate, ca un dor de ducă al cerului 


II
  
Spune-mi, nu-i aşa că nu e necăjită carnea ta? 
Umbra ta bătută-n cuie nu scînceşte, nu-i aşa? 

Şi mai spune-mi, nu-i aşa că totuşi îţi e dor de noi 
Şi că te-ai întoarce dacă am fi calea înapoi?
   
Am încărunţit, Hristoase, cenuşiu plouaţi de cer, 
Este frig la noi în oase şi la noi în primăveri. 
  
Ştii, ne-am sihăstrit în pietre seci şi te visăm frumos. 
Tu ne vezi? Lumina vede? Uite-ne aici, pe jos!
  
Vai, şi scara ta anume n-are treaptă de-nceput! 
Primul pas se scurge-n lume și de-aceea dedesubt. 

Întrebările-s străine, depărtările-s la fel, 
Gîndul stă căzut în sine întregindu-se în el.
  
Nu avem destul amarul dulcelui de bun-rămas. 
Văzul își aruncă zarul peste cel de-al doilea pas. 
  
Ziua farmecă și moare, seara tace-n așternut, 
Ne-ngropăm în fiecare ca-ntr-o carne de-mprumut. 

Parcă am călca pe ape tot plutind orizontal, 
Stîlpul tău aduce-aproape fumul proaspăt din furnal. 

Arzi în noi atîta viață. Ochii nopții ei sînt copți. 
Pentru care dimineață ai deschis atîtea nopți? 

Umbra-și întărește pumnii, carnea scapătă. Îți zic: 
Doamne, pe deasupra lumii dă tîrcoale un nimic!
  
Ne-adîncim în cer privirea ca-ntr-o candelă fitil. 
(Tu spuneai că mîntuirea e o joacă de copil?) 


III 
  
pentru ca să nu se mai poată uita decît fața din față, 
pentru ca să nu se mai poată vedea decît înainte, 
pentru ca să nu se mai poată muri decît de viață, 
pentru ca să nu se mai poată trăi decît în cuvinte, 
  
pentru acestea, părinte, 
mă dezvață 
de mine, 

cel care mă văd în urma vieții mele  
și mă recunosc în ea 
ca-ntr-o bătaie în ușă. 

Valentin DAN