Nu mai e o surpriză pentru nimeni că noua putere pesedistă
– care nu mai prididește să-și invoce „legitimitatea” conferită „democratic” – se manifestă ca o afacere
personală a ciocoiului de Teleorman Liviu Dragnea. Penal el însuși, grija sa de
căpătîi, la începutul guvernării personale prin interpuși, este soarta
penalilor din România. Filosofia liderului PSD e cît se poate de simplă (la
mintea penalului, s-ar zice): nu-i nici o problemă să fii penal în România;
problema este ca, penal fiind, să stai la închisoare; sau, penal fiind și
totuși liber, să nu fii lăsat să ajungi premier. Așa un tratament al bieților
penali nu se mai poate tolera și trebuie ameliorat! E vremea ca penalul să fie
liber și în fruntea bucatelor. Iar cine nu înțelege acest imperativ teleormănean
este dușmanul personal al lui Liviu Dragnea, al PSD-ului și al întregului popor
(care n-o mai fi el muncitor, ca altădată, dar e votangiu de nădejde și n-are
nimic mai sfînt decît cultul hoției, care a devenit demult mîndrie identitară).
Paradoxul este că proști, dar mulții înțeleg foarte bine despre ce-i vorba; cei care nu
înțeleg sînt mai ales intelectualii (înhăitați cu Klaus Iohannis, Werner-ul
de la Cotroceni, și cu toți impotenții penalității din partidele decorative,
care tocmai de aceea n-au reușit – și nu vor reuși niciodată – să acceadă cu
adevărat la putere). Da, neamțul pune de-o nouă mineriadă, dar făcută cu
intelectuali (adevărații destabilizatori ai țării, de la Piața Universității și
pînă azi, cum a spus-o și a tot repetat-o și tovarășul Iliescu, președintele
nostru de onoare, hingherit acum de niște bestii justițiare scăpate de sub
control)! Dar le-arătăm noi lor, că la noi e pîinea și cuțitul! Poporul ni le-a dat!
Cum cruciatul penalității este proaspăt întors din
America, autorul textului de mai jos – preluat de pe Platforma ROST – propune o
analogie care se impunea de la sine... (R.
C.)
Liviu Dragnea văzut de Academia Cațavencu
Domnul Liviu Dragnea
și subminarea statului de drept
Coincidența a făcut ca la distanță
de doar o zi, sîmbătă 21 ianuarie, respectiv duminică 22 ianuarie, să se
desfășoare demonstrații masive de protest atît în Washington, capitala SUA, cît
și în București, capitala României. Ambele demonstrații au fost relativ
pașnice, fără incidente deosebite. Protestatarii de la ambele demonstrații
și-au vărsat năduful și și-au făcut cunoscute punctele de vedere față de
problemele pe care le consideră importante. La ambele demonstrații au
participat lideri ai partidelor de opoziție. Cam acestea ar fi similaritățile
dintre cele două demonstrații de protest.
Deosebirile țin de modul în care
deținătorii puterii din cele două țări au înțeles să trateze protestele. Pînă
acum n-am citit sau auzit ca liderii partidului de guvernămînt din SUA să acuze
protestatarii că acțiunea lor este de fapt începutul unei lovituri de stat sau
că vor să submineze puterea nou instalată la Washington, deși unii vorbitori au
avut discursuri incendiare. Să amintim că Madonna, în discursul ținut în fața
manifestanților de la Washington, a spus că s-a gîndit extrem de serios să
arunce în aer Casa Albă, reședința președintelui american! Nici mulțimea nu s-a
dat înapoi de la scandări similare, cerînd suspendarea președintelui Donald
Trump.
În același timp, liderii PSD,
partidul de guvernământ de la noi, acuză protestatarii că vor să dea o lovitură
de stat. Președintele PSD, domnul Liviu Dragnea, a declarat textual, nici mai
mult nici mai puțin, că „Iohannis s-a
instalat în fruntea unei noi mineriade” și că protestele sînt, de fapt, „începutul unei lovituri de stat”.
Același lucru l-au susținut și cele două televiziuni de casă ale PSD, Antena 3
și România TV.
„M-am întors de la instalarea
președintelui Americii și l-am găsit pe președintele României în fruntea
unei noi mineriade, o manifestație neautorizată, împotriva guvernului
României, împotriva ordinii constituționale și împotriva votului popular din 11
decembrie, sabotînd legalitatea care stă la baza statului de drept.
Președintele țării s-a situat azi în
afara legii, vizînd avantaje politice personale și cerînd aberații
constituționale: retragerea unor ordonanțe, mai ales a unora care nu au fost
date.
E un început de lovitură de stat. De fapt, președintele Iohannis vrea, așa cum a vrut și
fostul președinte Băsescu, să pună în cătușe puterea legitimată prin votul
democratic. Vrea ca în continuare România să fie condusă de instituții fără
legitimitate democratică, prin teroare, iar românii să rămână prizonierii unor
puteri nealese.
Am spus în campanie că vreau ca
românii să trăiască liberi în țara lor, fără teama că sînt ascultați, urmăriți,
hăituiți, șantajați și nedreptățiți. Nu-mi iau cuvintele înapoi. Susțin
acțiunile împotriva corupției, dar împotriva adevăratei corupții.
Astă-seară am solicitat Ministrului
de Interne să retragă jandarmii din fața sediului PSD, fiindcă eu consider că
PSD n-are motive să fie apărat. PSD e apărat de ideile lui politice, de
programul de guvernare și de suportul popular.
Îi asigur pe români că nu-i voi mai
permite președintelui Iohannis să răstoarne ordinea constituțională, să uzurpe
calități oficiale intrând abuziv în ședințele de guvern sau să incite la
dezordine socială și violență.
Vreau ca programul de guvernare să
fie pus în practică în totalitate. Dincolo de jocul politic egoist al
președintelui Iohannis, viața românilor are nevoie de bunăstare și siguranță”
(Liviu Dragnea, Facebook).
Nu știu pe ce lume trăiește domnul
Dragnea, dar mie mi s-au părut foarte clare motivele pentru care lumea a ieșit
ieri în stradă și aceste motive nu au nimic de a face cu răsturnarea domniei
sale de la putere. Lumea a ieșit în stradă să protesteze împotriva tentativei
de subminare a puterii statului de drept pusă la cale chiar de domnia sa și
acoliții domniei sale. Cum altcumva se poate numi tentativa de eliberare pe
șest a profitorilor, devalizatorilor sau jefuitorilor statului pe care domnul
Dragnea se face că-l susține? Ce semnal s-ar transmite dacă toți aceștia vor fi
eliberați sau faptele lor vor fi dezincriminate? Jefuitori, hoți, profitori
din toată lumea, veniți în România cât încă mai e ceva de furat! Nu riscați
aproape nimic! Veniți și vă înfruptați, că statul român oricum nu are ce vă
face! Am avut noi grijă de asta!
Pe lîngă asta, nu pot să nu remarc
în comunicatul publicat pe Facebook de domnul Dragnea folosirea exclusivă în
adresare a persoanei întîi singular. Domnul Dragnea l-a găsit pe domnul
Iohannis, domnul Dragnea a spus în campanie că vrea ca românii să
trăiască liberi, domnul Dragnea nu-și ia cuvintele înapoi, domnul
Dragnea susține lupta împotriva corupției, domnul Dragnea a solicitat
Ministrului de Interne, domnul Dragnea îi asigură pe români, domnul
Dragnea nu-i va permite președintelui Iohannis, domnul Dragnea vrea
ca programul de guvernare să fie pus în aplicare...
Nici măcar o dată nu a folosit
domnul Dragnea o formulare de genul „noi, PSD”, sau „guvernul nostru”, sau
măcar ceva de genul „în numele Partidului Social Democrat”. Nu știu dacă domnul
Dragnea realizează că stilul său de adresare se potrivește perfect cu stilul de
adresare al unei persoane cu înclinații dictatoriale, al unei persoane de care
domnul Dragnea, cel putin declarativ, vrea să ferească România.
Eu zic că n-ar strica să se uite în
primul rînd în oglindă.
Tudor MARINCU
Dar noi oare presedinte nu (mai) avem??
RăspundețiȘtergereDl Basescu, cu toate pacatele lui si cu toata alura aia de marinar beat, macar mai dadea o replica din cand in can PSD-ului. Buna, proasta, macar aveam senzatia ca exista un presedinte. Eu cred ca Iohannis nu isi termina mandatul, pt ca daca se hotarasc sa il suspende, asta e, e urat de stanga si prea putin iubit de dreapta...
Ce vreti sa faca bietul Iohannis mai mult decît face în contextul de față? Putem cădea de acord că poate n-a nimerit tonul cel mai potrivit și n-a găsit procedurile cele mai abile, dar în principiu și-a făcut datoria.
RăspundețiȘtergereEu cred ca presedintele s-a purtat mai mult decat onorabil in aceste imprejurari, indiferent daca a facut-o din responsabilitate si demnitate sau din orgoliu si interes.
RăspundețiȘtergere