Talantul unui om leneș
Dacă ar fi să ne
conformăm fișei postului, omul cu un singur talant nu e de acuzat. El își
îndeplinește corect sarcina. Un talant a primit în grijă, un talant întoarce
stăpînului. Omul nostru se duce și îl îngroapă în pămînt, nu riscă să-l
înmulțească, el fuge din start de responsabilitate și de eventualele consecințe
ale păstrării talantului în propria vistierie sau casă. În plus, pare să nu
aibă nici o pasiune față de sarcina dată. Nu simte nimic pentru slujba sa ori
pentru munca depusă, nu-și personalizează îndemînarea și talentul în
gestionarea talantului.
„Apropiindu-se
apoi și cel care primise un talant, a zis: Doamne, te-am știut că ești om
aspru, care seceri unde n-ai semănat și aduni de unde n-ai răspîndit și, temîndu-mă,
m-am dus de am ascuns talantul tău în pămînt; iată, ai ce este al tău. Și
răspunzînd stăpînul său, i-a zis: Slugă vicleană și leneșă, știai că secer unde
n-am semănat și adun de unde n-am răspîndit?” (Matei 25, 24-26).
Lenea este
simțită ca o stare inofensivă și inactivă. Credem că, sub pătura lenei, omul nu
poate să-și facă și nici să facă rău. Omul leneș pare să aibă o cumințenie
imună la păcate și virtuți. Cine nu muncește, nu greșește, ar spune o vorbă vrednică.
Credem că doar
stările de somn și oboseală sînt printre cauzele consacrate ale lenei. Se spune
că omul leneș nu se poate scula de dimineață. El nu poate deranja decît prin
intensitatea sforăitului.
În pilda
talanților, omul care primește un singur talant pare să nu aibă spirit
antreprenorial, în rest pare un om serios. El este un om cuminte, prudent, în
aparență nu riscă nimic de frica stăpînului.
„Apropiindu-se
apoi și cel care primise un talant…”
Dar, omul
cuminte și prudent nu așteaptă să i se ceară explicații. Se apropie de stăpîn,
inofensivul devine ofensiv, pune anestezie în vîrful săgeții. Vine cu tupeu,
acuzîndu-l pe stăpîn, cu o oarecare uzanță de curtoazie.
„Doamne,
te-am știut că ești om aspru, care seceri unde n-ai semănat și aduni de unde
n-ai răspîndit și, temîndu-mă…”
Omul cu un
singur talant demonstrează, abuzînd de etică, faptul că îi era teamă nu doar de
exigența, ci și de incorectitudinea sau legalitatea îndoielnică a faptelor stăpînului.
Omul cu un singur talant se ferește de complicații, stă în banca lui. Deși îl
cunoaște pe stăpîn la fel de mult ca și ceilalți, evidențiază doar partea cea
rea a acestuia.
Dar și stăpînul
îl cunoaște destul de bine, din acest motiv îi încredințează un singur talant.
Dacă ar fi să ne conformăm fișei postului, omul cu un singur talant nu e de
acuzat. El își îndeplinește corect sarcina. Un talant a primit în grijă, un
talant întoarce stăpînului.
„… m-am dus de am ascuns talantul
tău în pămînt…”
Omul nostru se
duce și îl îngroapă în pămînt, nu riscă să-l înmulțească, el fuge din start de
responsabilitate și de eventuale consecințe ale păstrării talantului în propria
vistierie sau casă. În plus, pare să nu aibă nici o pasiune față de sarcina
dată. Nu simte nimic pentru slujba sa ori pentru munca depusă, nu-și
personalizează îndemînarea și talentul în gestionarea talantului.
„Îndată plecînd
cel ce primise cinci talanți, a lucrat cu ei și a cîștigat alți cinci talanți.
De asemenea, și cel cu doi a cîștigat încă doi” (Matei 25, 16-17).
Ceilalți doi
oameni au muncit în această perioadă, ba, mai mult, s-au apucat „îndată” de
înmulțirea lor. Omul harnic ia timpul de coarne și îl folosește, omul leneș
„s-a dus” pierde vară pînă-n seară, să-și îngroape singurul talant. Cît timp
pierdem căutînd așternutul somnului cel de moarte, cîte talente de înălțare
irosim meditînd la monumentalul loc de îngropare?!
„Iar cel
care primise un talant s-a dus, a săpat în pămînt și a ascuns argintul stăpînului
său” (Matei 25, 18).
Deși i se
încredințase și lui o parte din avere, fie și un singur talant, pe bază de
încredere, omul viclean și leneș sapă în pămînt, mortificînd și bruma de
valoare și șansă care i se mai tolera. Ascunzînd argintul, își ascunde de fapt
competența în viclenie și specializarea în lene. Nefăcînd lucrurile transparent
și la lumină, cu talantul îngropat și-a cîștigat moartea.
Talantul tău arată o fugă de
responsabilitate și colegialitate și o oarecare silă, o muncă forțată, aparent
corectă, dar superficială. Talantul tău arată o nepăsare față de
personalitatea stăpînului, față de încrederea pe care acesta o acordă celor
trei, natura muncii depuse, climatul locului de muncă. Omul leneș nu are un
spirit de proprietate de bun-simț asupra lucrului bine făcut, nu-i pasă de
finalitatea muncii depuse.
Talantul nu este
păstrat în condiții ambientale normale, ci doar de securitate aparentă. Omul cu
un singur talant muncește doar pentru salariu, nu are inițiativă, pasiune,
dăruire. Stăpînul pare să secere unde nu a semănat, dar față de slugi nu este
exagerat, deoarece dă „fiecăruia după puterea lui”, este un șef de treabă.
Sarcina primită
îi este ușoară, stăpînul se pare că știe să gestioneze bine încărcarea cu task-uri pe angajat. El are o oarecare
pretenție, știe că omul cu un singur talent poate mai mult, are în stare latentă
și anumite calități umane și profesionale, de aceea îi cere socoteală.
Paradoxul
acestei pilde cu un om cuminte, un leneș conștiincios am putea zice, un simplu
salariat care-și vede de treaba lui, respectă orele de program și sarcina
corectă apare atunci cînd stăpînul îl cataloghează ca fiind viclean și leneș.
Cu alte cuvinte, dacă mă știai cum sînt ca stăpîn, îmi cunoșteai exigențele și
chiar anumite excese, de ce te eschivezi, de ce fugi de minima
responsabilitate?! Ceilalți doi sînt numiți credincioși și vrednici.
Pilda aceasta,
nefiind în registrul unui meeting, ci în minuta Împărăției Cerurilor,
arată că omul leneș nu e așa de inofensiv pe cît pare, iar lenea este doar
efectul unor patimi și conflicte. Lenea nu este o stare singulară, merge mînă
în mînă cu viclenia.
În măreția și
bunătatea lui Dumnezeu, omul cu un singur talant se poate bucura de Împărăția
Cerurilor doar dacă renunță la viclenie și lene. Lenea nu este periculoasă și
nu contagiază prin lene, ci prin păcatele generate sau generatoare: invidia,
trădarea, bîrfa, frica de decizie, superficialitatea, lipsa de omenie și
profesionalism.
„… iată, ai
ce este al tău…”
În această
exprimare, vulgaritatea fină a repulsiei omului viclean și leneș nu arată doar
eliberarea de grijă, ci invidia față de bogăția celuilalt. Aici apare o teamă
împletită cu invidia. Teama de stăpîn este generată mai întîi de lipsa de
profesionalism și de pierdere a confortului slujbei. Încredințîndu-i-se un
singur talant, în mod cert a avut în trecut sarcini mult mai ușoare decît
colegii care primiseră doi și cinci talanți.
Frica și
neputința de a întreprinde o activitate determină invidia față de om, de munca
și lucrul său. El își asumă doar păstrarea talantului pentru stabilitatea
(păstrarea) locului de muncă. Un talant îngropat în pămînt putea să se
deterioreze, dar pe omul viclean nu îl interesează calitatea și rezultatul
muncii depuse. Nu este talantul lui, nu-i pasă de rugină.
Omul viclean și
leneș este totuși un tolerat și un norocos într-un astfel de mediu. Colegii săi
pot mai mult, dar și fac mai mult. Fiind leneș, el încearcă să se descurce și
nu poate altfel decît uzînd de protocolul lingușitor al vicleniei.
La venire, stăpînul
nu stă mult pe gînduri în a-l cataloga, sigur îndeplinise cu succes atributele
vicleniei și lenei și cu alte ocazii. Lipsa de profesionalism sau experiența
modestă sînt înțelese de la început, primește după puterea lui. Ceea ce nu mai
acceptă stăpînul este lipsa de omenie și pentru aceasta îi decide soarta.
O astfel de
pildă necesită multă analiză economică și resurse umane. Avem multă economie în
cuvintele Domnului Iisus Hristos, fapt care dovedește că economia ca artă a
bogăției are principii frumoase, dacă se pun în practică prin mai mult suflet
decît minte.
Pilda este de
actualitate pentru noi toți, cu salarii mari sau mici, cu o carieră frumoasă
sau cu slujba pentru pîinea copiilor. Indiferent de crize și crizați,
viclenia și lenea nu justifică un context nefavorabil, condițiile de muncă și
remunerație. Viclenia și lenea arată doar lipsa de omenie, pentru că stăpînul
tolerant cu capacitatea modestă a omului viclean și leneș a avut multă omenie
și încredere.
Stăpînul aspru
este totuși om bun, plătește încrederea cu un talant de argint strălucitor.
Omul viclean răsplătește încrederea stăpînului cu o monedă proprie: un talant
dezgropat, poate intact fizic, dar irevocabil uzat moral.
Cosmin STOICA
Mai puteți citi pe acest blog:
*
Cosmin Stoica: Homo
economicus christianus (I)
*
Cosmin Stoica: Homo
economicus christianus (II)
*
Cosmin Stoica: Homo
economicus christianus (III)
*
Cosmin Stoica: Homo
economicus christianus (IV)
*
Cosmin Stoica: Homo
economicus christianus (V)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu