O scurtă economie
din Cartea Facerii
Adesea simțim cum golul din noi se umple
prin harul, pasiunea, creativitatea și temeinicia lucrului bine făcut. A umple
pămîntul înseamnă a finaliza lucrurile, a nu le lăsa pe jumătate, a te bucura
deplin de plin, cum adesea, în nevinovatele superstiții ale copilăriei, găleata
plină cu apă ne arăta semnul bun în începuturile noastre. Goliciunea nu este o
calitate nici măcar geologică sau pedologică. Sărăcia și sărăcirea nu sînt mîntuitoare
în sensul celor care trăiesc doar de dragul de a muri confortabil.
Paradoxal, homo economicus își
arată golul și goliciunea pe podium, ca fiind supreme calități ale evoluției.
Economia nu a
apărut o dată cu știința economică, ci în prima intenție a lui Dumnezeu
de responsabilizare a omului pentru buna gospodărire a Pămîntului. Oikos
(οίκος – casă) și Nomos (νομος – conducere) definesc
economia ca pe o acțiune umană de conducere și gospodărire, de asigurare a
echilibrului în casă și în gospodărie. Economia este o acțiune a ordinii
generatoare de bunăstare, iar nu a dezordinii provocatoare de crize. A
gospodăririi, iar nu a risipirii.
Hrematistica
(producția și distribuția avînd ca scop doar acumularea de bani) de azi nu trebuie
confundată cu adevărata economie, cu acea artă a bogăției, cum frumos
o numea mai alaltăieri Aristotel. Prin economie, omul primește primul condei cu
care scrie și descrie frumusețea bogăției și bogăția frumuseții. Azi, economia
este o acțiune, o știință și o artă mutilată în ordinea și în casa sa. Oare
pentru ce atîtea spade și sulițe stilizate-n condeie, tomuri de plumb și
cerneluri însîngerate scriu și descriu economia în ceea ce ea nu este?!
Omul
este creat de Dumnezeu „ca să stăpînească peștii mării, păsările
cerului, animalele domestice, toate vietățile ce se tîrăsc pe pămînt și tot pămîntul!”
(Facerea 1, 26). Dumnezeu
intenționează să-l investească pe om cu depline puteri și să-i delege o parte
din atribuțiile Sale. Omul creat desăvîrșit, după chipul și asemănarea lui
Dumnezeu, are o sarcină clară.
Încă nu știm
strategia de management la porțile Raiului și ce însemna a stăpîni,
dar prin chip omul primește verticalitatea virtuții, voința, puterea
și rezistența de a face, de a îndeplini sarcinile, iar prin asemănare
virtuțile, abilitățile, talentele, capacitatea creatoare, drepturile și
funcțiile de stăpîn. Aceasta înseamnă că toate pe Pămînt pot fi gestionate
precum în Cer.
Primul om va fi
creat să stăpînească domenii bine delimitate din punct de vedere structural, al
categoriilor și caracteristicilor faunei și al localizării geografice. De
asemenea, el va stăpîni „tot pămîntul”, explorînd și administrînd necunoscutul.
Prin binecuvîntare, bărbatul și femeia, Adam și Eva, află și obiectivele
rezultate din activitatea de „stăpînire”: „Creșteți și vă înmulțiți și umpleți
pămîntul și-l supuneți; și stăpîniți peste peștii mării, peste păsările
cerului, peste toate animalele, peste toate vietățile ce se mișcă pe pămînt și
peste tot pămîntul!” (Facerea 1, 28).
Prin aceste imperative ale încrederii, omul are toată libertatea de a face ce
dorește, ce știe și ce poate, potrivit atributelor din chipul și asemănarea
divină.
Nu cunosc
anatomia și fiziologia primilor oameni, dar Creșteți! poate să
însemne necesitatea și importanța trecerii prin anumite procese ale educației
și trepte ale cunoașterii, maturizării umane și chiar profesionale. A se
înmulți arată necesitatea neegoistă de transmitere a bucuriei stăpînirii
pentru cît mai mulți oameni, bărbați și femei. Pentru a stăpîni pămîntul este
nevoie de creștere (educație, maturitate, înțelepciune, provocare) și de
înmulțire (demografia ființei în toată armonia sa de suflet creativ, simțuri
orientate, minte limpede și brațe îndemînatice).
În enumerarea
sarcinilor, înmulțirea apare după creștere și nu înaintea ei, cum ar părea
firesc în urma unei simple explozii a speciei. Aceasta înseamnă o abordare
conștientă și responsabilă, o creștere a populației după un proces de creștere
fizică și ființială. „Umpleți pămîntul!” nu înseamnă doar o aglomerare
demografică cu stăpîni, ci importanța plinătății, a bunăstării, a înzestrării
cu de toți și cu de toate. A umple pămîntul înseamnă a nu lăsa în paragină, în
ignoranță nici un colțișor de spațiu și timp terestru.
Golul
pămîntului este o realitate optimă a începutului desăvîrșirii, prin
economia bunăstării. Adesea simțim cum golul din noi se umple prin harul,
pasiunea, creativitatea și temeinicia lucrului bine făcut. A umple pămîntul
înseamnă a finaliza lucrurile, a nu le lăsa pe jumătate, a te bucura deplin de
plin, cum adesea, în nevinovatele superstiții ale copilăriei, găleata plină cu
apă ne arăta semnul bun în începuturile noastre. Goliciunea nu este o calitate
nici măcar geologică sau pedologică. Sărăcia și sărăcirea nu sînt mîntuitoare
în sensul celor care trăiesc doar de dragul de a muri confortabil.
Paradoxal, homo
economicus își arată golul și goliciunea pe podium, ca fiind supreme
calități ale evoluției.
A umple pămîntul
înseamnă a nu pierde timpul, ci a-ți folosi talentul și îndemînarea în a
utiliza și a introduce în circuitul bunăstării orice resursă. Prin supunerea
pămîntului, omul are libera inițiativă și frîul liber al imaginației și
creației. Pămîntul, acel tot necunoscut, are nevoie de transformare nu doar
prin fiat-ul divin, ci prin lucrare efectivă. Alături de demnitatea
planetară a stăpînirii, omul primește dreptul și funcțiile supunerii,
transformarea pămîntului prin creație, producție, construcție și bună
administrare.
Suspansul și
misterul acelui „,tot pămîntul” necesită nu doar curiozitatea cunoașterii și
explorării, ci acțiuni certe de gîndire, proiectare, cercetare, liberă
inițiativă, management, investiții de exploatare, manufacturare, anticipare și
gestionare a rezultatelor.
În primul
capitol al omenirii nu sesizăm riscul sau consecințele negative determinate de
om sau de factori naturali. Dumnezeu le zice oamenilor, în mod direct, față
către față: „Iată, vă dau toată iarba ce face sămînță de pe toată fața pămîntului
și tot pomul ce are rod cu sămînță în el. Acestea vor fi hrana voastră” (Facerea 1, 29). Hrana este dăruită fără
nici o contraprestație echivalentă, fără schimb. Omul știe clar ce să mănînce.
„De pe toată fața pămîntului” evidențiază nu doar varietatea soiurilor, ci și
exotismul vizual, olfactiv și gustativ. Omul nu primește limitat, resursa de
hrană era inepuizabilă. Toată iarba ce face sămînță și fructele erau
hrănitoare, pline de nutrienți, comestibile, nimic neplăcut la gust, nimic
otrăvitor.
În economia
hranei, sesizăm, aici, resurse variate și nelimitate. Economia nu se
lovește de raritate și condiționare în administrarea unei resurse. Omul
primește spre hrană rod cu sămînță, un fruct purtător de viață și nu un simplu
produs finit, purtător de design
devitalizat.
Sesizăm lipsa apei ca resursă vitală în hrana omului. Probabil iarba și fructele erau destul de suculente și de răcoroase. Aceasta poate să însemne că apa era acea resursă planetară ce asigura sanguinitatea planetei și mediul de viață al ființelor acvatice și al plantelor ieșite din sinea pămîntului.
Omul nu era secătuit de efort fizic, de temperaturi caniculare, se hrănea pentru acumularea de energie din substanța și sinea vie a țărînei din care era făcut.
Cosmin STOICA
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu