INDICE DE NUME
Procesiune de Rusalii în părțile Mureșului
Sărbătoarea bisericească a Pogorîrii Sfîntului
Duh
(vezi „Rusaliile: nașterea Bisericii”), la 50
de zile după Paşte (de unde şi denumirea paralelă de Cincizecime), urmată imediat de cea a Sfintei Treimi, poartă în
popor numele de „Rusalii” (în care se include şi o a treia zi: Marţea Rusaliilor, fără
pondere bisericească). Duminica de Rusalii se numeşte şi Duminica Mare. Acum se
sfinţesc hotarele, se adună tinerii la hore şi se fac, ca și în
Duminica Tomii, „înfrăţiri”
şi „însurăţiri”
(„pe păr”, „pe sînge”, „pe cruce”, „pe pîine”,
„pe pai”, „pe datul mîinii” etc.; pentru frăţia „pe păr”, bunăoară, viitorii „fraţi” sau viitoarele
„surori” îşi rup cîte un fir de păr şi le îngroapă laolaltă, zicînd: „Să fim
fîrtaţi/surate pînă la moarte!”). În unele zone,
junii locului fac procesiuni, purtînd cruci împodobite cu coroane de flori.
Numele popular stă în legătură, desigur, cu
vechea sărbătoare romană Rosalia,
cînd se puneau trandafiri pe morminte, dar peste aceasta s-au adăugat fel de
fel de alte tradiţii (ca Rusalcele
slave, un fel de zîne ale apelor, asemănătoare sirenelor), inclusiv o umbră de
creştinism popular (Rusaliile ar fi, bunăoară, fiicele lui „Rusalim împărat”, personificare folclorică a Ierusalimului biblic). Rusaliile, considerate
îndeobşte totuna cu Ielele, sînt zîne rele, care-i pocesc pe oameni sau le iau
minţile. Pentru a se feri de ele, oamenii trebuie să poarte asupra lor frunze
de pelin, iar dacă le întîlnesc, să evite să le vorbească. Fiind zîne ale apelor,
de ziua lor e bine să nu te scalzi, căci te paşte înecul.
Legat de Rusalii este şi faimosul joc al căluşarilor (executat de cete de
flăcăi constituite anume cu acest prilej), dans ritual de origine străveche şi
neclară, cu funcţie magică, pe de o parte patronat de Iele, pe de altă parte
capabil să vindece relele aduse de acestea. În Descrierea Moldovei (cf. finalul cap. XVII: „Despre năravurile moldovenilor”), Dimitrie Cantemir nota: „Mulţimea superstiţioasă crede că ei [căluşarii] au puterea de a izgoni
bolile cronice, iar vindecarea se face astfel: după ce bolnavul s-a aşternut la
pămînt, aceia încep săriturile lor şi, la un anumit loc al cîntecului, calcă,
unul după altul, de la cap pînă la picioare, pe cel culcat; în sfîrşit, îi
suflă la ureche cîteva cuvinte anume ticluite şi poruncesc bolii să iasă”. Dacă
bolnavul nu se lecuieşte nici după aceasta, se zice că nu mai are scăpare.
Peste an, românii au nu mai puţin de 18 sărbători ale Moşilor (strămoşii
neamului, morţii în general), dar cea mai importantă este cea din ajunul
Rusaliilor (Moșii de vară), cînd este obiceiul să se ţină şi tîrguri mari (cum
erau, pînă nu demult, la Bucureşti, cele din Piaţa Obor), prelungite și în zilele imediat următoare, unde oamenii găsesc cele necesare pomenilor, dar
şi prilej de veselie şi desfătare. În felul acesta, vag încreştinat,
supravieţuieşte desigur un străvechi cult precreştin al strămoşilor, marcat de
atitudinea specifică a geto-dacilor de a răspunde morţii cu rîs şi bucurie (cuvîntul moş
este, de altfel, de origine traco-dacică).
În mod tradiţional, se credea că sufletele morţilor/moşilor, după ce
părăsesc mormintele în Joia Mare sau Seacă (cea de dinaintea Paştilor), se
preumblă printre cei vii, înapoindu-se la locul lor fie în ajunul Rusaliilor,
fie la Rusitori (pe alocuri: sărbătoare a „despărţirii de morţi”, ţinută la 7 sau 9 zile după
Rusalii). Pomenile au rolul de a-i face pe morţi să plece îmbunaţi la ale
lor.
Cu Rusaliile se încheie ciclul pascal.
Răzvan CODRESCU
Ce-a rămas din călușarii de altădată... (foto: Gh. Ciocioi)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu