INDICE DE NUME
25 aprilie:
SFÎNTUL CUVIOS VASILE
DE LA POIANA MĂRULUI
Trecut de curînd în rîndul sfinților (2003), Cuviosul Vasile de la Poiana
Mărului s-a născut pe la 1700 în părțile Rusiei, dar a ajuns exilat în părțile
noastre, unde s-a așezat la Mănăstirea Dălhăuți, peste care a stărețit vreme de
20 de ani. În 1730-33 a înnoit Schitul Poiana Mărului și s-a retras în el cu 12
ucenici. Ca stareț la Poiana Mărului, egumenul Vasile conduce duhovnicește
toate schiturile din Munții Buzăului, pe care le cercetează regulat, fie
personal, fie prin scrisori, unindu-le în duhul isihast (deprins odinioară
direct din mediile athonite). S-a mutat la cele veșnice pe 25 aprilie 1767, iar
urmaș i-a fost vechiul său ucenic Paisie Velicikovski (pe care el însuși îl
călugărise la Athos, în 1750), la rîndul său numărat cu sfinții (Biserica Ortodoxă
Română îl pomenește pe 15 noiembrie) și socotit marele înnoitor al ortodoxiei
româno-ruse în duh filocalic și isihast. (R. C.)
Poiana Mărului
Mai
puteți citi pe acest blog:
10 ianuarie: Sfîntul Cuvios Antipa de la Calapodești
13 ianuarie: Sfinții Mucenici Ermil și Stratonic
25 ianuarie: Sfîntul Ierarh Bretanion, Episcopul Tomisului
28 (în anii bisecți: 29) februarie: Sfinții Cuvioși Ioan Casian Romanul și Gherman din Dobrogea
7 martie: Sfîntul Sfinți Mucenic Efrem, Episcopul Tomisului

Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu