SINODUL PANORTODOX: UN PUNCT DE VEDERE

SUMARUL BLOGULUI 

INDICE DE NUME

Am primit și dau mai departe...

Scrisoarea adresată de 

Mitropolitul Athanasie de Limassol 

Sfîntului Sinod din Cipru  

cu privire la documentul propus 

pentru Sinodul Panortodox:  

„Relațiile Bisericilor Ortodoxe 

cu întreaga lume creștină”

Preafericite, Sfinți Părinți,

Am primit textele care au fost aprobate ca decizii în diferitele Conferințe Presinodale, care au avut loc într-un timp sau altul, pentru pregătirea Sfîntului și Marelui Sinod al Bisericii Ortodoxe, și care susțin în mod oficial subiectele textelor ce urmează să fie prezentate Sfîntului și Marelui Sinod, pentru a fi adoptate. Vă mulțumesc foarte mult pentru trimiterea lor.  

În conformitate cu Regulamentul de organizare și funcționare al Sfîntului și Marelui Sinod al Bisericii Ortodoxe, care ne-a fost trimis, și în special cu privire la articolul 12, alineatele 2 și 3, unde se menționează că ne putem exprima punctele de vedere față de Sinodul Local, în primul rînd, trimit cu smerenie Sfîntului Sinod al Sfintei noastre Biserici, după cum îmi cere conștiința, opiniile și convingerile mele cu privire la subiectul problemelor de mai jos. 

În ceea ce privește textul celei de-a V-a Conferințe Presinodale Ortodoxe, care a avut loc în perioada 10-17 octombrie 2015 la Geneva, Chambésy, și care este intitulată „Relațiile Bisericilor Ortodoxe cu întreaga lume creștină”, trebuie să declar următoarele: 

Sînt absolut de acord cu primele trei articole ale textului. Cu toate acestea, în ceea ce privește articolele 4 și următoarele, trebuie să observăm că: atunci cînd Biserica Ortodoxă se roagă – cum face întotdeauna – „pentru unirea tuturor”, cred că are în vedere întoarcerea, în unire cu ea, a tuturor celor care s-au despărțit și s-au îndepărtat, precum ereticii și schismaticii. Această revenire are loc după ce au renegat erezia sau schisma lor. După ce au părăsit acestea, ei sînt încorporați în Biserica Ortodoxă și se alătură ei – se unesc cu ea – prin pocăință și cerințele stabilite de sfintele canoane. 

Biserica Ortodoxă a lui Hristos nu a pierdut niciodată „unitatea de credință și de împărtășire în Sfîntul Duh” și nu acceptă teoria restaurării unității „celor care cred în Hristos”, deoarece ea crede că deja există unitatea respectivă între cei care sînt copiii săi botezați. Această unitate există între ei și cu Hristos, în credința cea dreaptă [a Bisericii], care nu există în rîndul ereticilor și a schismaticilor. Acesta este motivul pentru care Biserica vrea ca ei să se întoarcă în sînul Ortodoxiei prin pocăință. 

Cred că ceea ce este menționat în articolul 5 cu privire la „unitatea pierdută a creștinilor” este o greșeală, deoarece Biserica, ca popor de credincioși ai lui Dumnezeu, uniți între ei și cu Capul Bisericii, Care este Hristos, nu a pierdut niciodată această unitate a sa și, prin urmare, nu are nevoie să o regăsească, sau încă să o caute, aceasta deoarece a existat dintotdeauna și va exista, din moment ce Biserica lui Hristos nu a încetat și nu va înceta niciodată să existe. S-a întîmplat ca grupuri, sau popoare, sau persoane izolate, să părăsească trupul Bisericii. Or, aceasta dorește și trebuie să lucreze într-un spirit misionar pentru ca aceștia să se întoarcă în pocăință, pe calea canonică, în Biserica Ortodoxă. Aceasta înseamnă că nu există alte Biserici, ci doar erezii și schisme, dacă vrem sa fim corecți în formulările noastre. Expresia „pentru restaurarea unității creștine” este eronată, deoarece unitatea creștină – și anume membrii Bisericii lui Hristos – n-a fost niciodată sfîșiată, din moment ce aceștia rămîn uniți cu Biserica. Separarea de Biserică – și abandonarea Bisericii, din păcate – s-a întîmplat de multe ori prin erezii și schisme, dar pierderea unității interne a Bisericii nu s-a produs niciodată. 

Mă întreb de ce în text se fac referiri multiple la „Biserici” și „Confesiuni”? Care este diferența dintre ele și ce element le caracterizează pentru ca unele să fie numite „Biserici” și altele „Confesiuni”? Care Biserică este cea care este eretică, care este cea care constituie un grup sau o confesiune schismatică? În ceea ce ne privește, noi mărturisim o singură Biserică, iar toate celelalte sînt erezii și schisme. 

Considerăm că atribuirea titlului „Biserică” comunităților eretice sau schismatice este teologic, dogmatic și canonic absolut greșită, pentru că una este Biserica lui Hristos, așa cum este menționat în articolul 1, și o comunitate sau un grup eretic sau schismatic nu poate fi numit de noi Biserică. Doar Biserica Ortodoxă poate să fie [numită astfel – n.tr.]. 

Nimic din acest text nu menționează că singura cale care conduce la unitate cu Biserica este doar întoarcerea ereticilor sau schismaticilor, în pocăință, la Una, Sfîntă, Sobornicească și Apostolească Biserica a lui Hristos, Care, în conformitate cu articolul 1, este Biserica noastră Ortodoxă. 

Referirea la înțelegerea „tradiției Bisericii primare” ​​dă impresia că există o diferență ontologică între Biserica primară, a celor șapte Sfinte Sinoade Ecumenice, și continuarea sa autentică pînă în prezent, în care se află Biserica noastră Ortodoxă. Noi credem că absolut nici o diferență nu este între Biserica secolului XXI și cea din primul secol, căci una dintre trăsăturile distinctive ale Bisericii, pe care o mărturisim în Crez, este că Acesta este apostolică. 

La articolul 12 se menționează că scopul comun al dialogului teologic este „restabilirea finală a unității în adevărata credință și în iubire”. Impresia care se creează este că noi, ortodocșii, cautăm restabilirea în adevărata credință și unitatea de dragoste, ca și cum am fi pierdut-o, și că încercăm să o găsim în dialogurile teologice cu eterodocșii. Consider că această teorie este teologic inadmisibilă de către noi toți. 

Referirea textului la „Consiliul Mondial al Bisericilor”[CMB] îmi oferă posibilitatea să definesc poziția mea cu privire la diverse evenimente sincretiste anti-canonice care au avut loc, din timp în timp, și, de asemenea, față de numele lui [CMB – n. tr.], pentru că, în el, Biserica Ortodoxă este considerată ca „una dintre Biserici”, sau o ramură a unei Bisericii care caută și luptă pentru realizarea ei în el. Dar pentru noi, singura și unica Biserică a lui Hristos este cea pe care o mărturisim în Crez. 

În ceea ce privește ideea că salvarea credinței ortodoxe autentice este asigurată numai de către sistemul sinodal. care este „judecătorul competent și ultim în materie de credință” [articolul 22 – n. tr.], conține un grad de exagerare, care nu este conform cu adevărul. Într-adevăr, în istoria bisericească, numeroase Sinoade au mărturisit și au legalizat dogme false și eretice, în timp ce oamenii credincioși le-au respins și au salvat credința ortodoxă, făcînd-o să triumfe. Nici un Sinod fără poporul credincios – pliroma Bisericii – și nici poporul fără Sinodul episcopilor săi nu se pot considera ca Trupul și Biserica lui Hristos, și să exprime corect experiența și doctrina Bisericii. 

Am înțeles, Preafericite și Preasfințiți frați Sinodali, că expresii dure și jignitoare nu pot să apară în textele ecleziastice contemporane și că nimeni, cred, nu vrea expresii de acest tip. Cu toate acestea, adevărul trebuie să fie exprimat cu exactitate și claritate întotdeauna, în mod natural, cu discernămînt pastoral și iubire adevărată față de toți. Avem, de asemenea, datoria față de toți frații care sînt în erezii și schisme să fim absolut sinceri cu ei și, cu dragoste și durere, să ne rugăm și să facem totul pentru întoarcerea lor la Biserica lui Hristos. 

Cu smerenie gîndesc că textele de o asemenea importanță și greutate reieșite din Sfîntul și Marele Sinod al Bisericii Ortodoxe trebuie să fie redactate cu grijă și formulate cu toată precizia teologică și canonică, în așa fel încît să nu se ivească definiții și declarații care nu sînt clare și adecvate formulării teologice, precum și formulări eronate care pot duce la interpretări dăunătoare și la alterări ale adevăratului punct de vedere al Bisericii Ortodoxe. Mai mult decît atît, un Sinod, pentru a fi validat canonic, nu trebuie în nimic să se separe de duhul și doctrina Sfintelor Sinoade care l-au precedat, precum și de învățătura Sfinților Părinți și a Sfintelor Scripturi, și nu trebuie să lase să se aștearnă nici o umbră asupra formulării adevărului de credință. 

Cînd grupările eretice și schismatice au fost numite Biserici de Sfinții noștri Părinți, cînd și unde în textele sfintelor canoane și în definițiile Sinoadelor Ecumenice sau locale?! Dacă ereziile sînt Biserici, unde este Una și Singura Biserica a lui Hristos și a Sfinților Apostoli?! 

Mai mult decît atît, îmi exprim cu smerenie dezacordul cu privire la abolirea practicii tuturor Sfintelor Sinoade Ecumenice și locale în vigoare pînă în prezent, în care se dorea ca fiecare episcop să poată dispune de propriul său vot. Nu a existat niciodată problema acestei scheme: un vot pentru o Biserică – ceea ce face ca membrii Sfîntului și Marelui Sinod, cu excepția Întîistătătorilor, să fie elemente pur decorative, lipsindu-i de dreptul de vot. Mai am și alte neînțelegeri și obiecții cu privire la alte puncte ale textelor, dar nu vreau să obosesc mai mult cu acest lucru și mă limitez la temele pe care le consider de cea mai mare importanță, față de care îmi exprim dezacordul, punctul vedere și credința mea. 

Nu doresc prin ceea ce am scris să întristez pe nimeni și nu vreau să se considere că dau o lecție sau că-i judec frații și Părinții mei în Hristos. Pur și simplu, simt nevoia de a exprima ceea ce conștiința mea îmi cere. 

Solicit ca opiniile mele să fie luate în considerare în actele Sfîntului Sinod. 

Cerînd sfintele voastre rugăciuni, rămîn smeritul vostru frate în Hristos,

† Athanasie de Limassol