INTERMEZZO LIRIC: 5 SONETE DE VALENTIN DAN

SUMARUL BLOGULUI 
INDICE DE NUME

1

Am numai rost de doină. Alt înalt

Mai mult – să-mi cer, să-mi dau – nu am întreg.
Sub cer mă înfășor și mă dezleg 
Și-apoi, din el, mă întăresc în alt

Pămînt – la fel de viu, la fel de cald – 
Pe care-i știu pe-ai mei și îi petrec 
Întocmai ca pe-un dor, ca pe un sec 
Al setei mele. Cînt, și dorm, și salt

Ca și cum m-aș întoarce dintr-un gînd 
În care toate mi s-au împăcat. 
Am pus o cetină peste păcat 
Și-un brad cărunt pe lacrima-n cuvînt.

Și-apoi am răsărit și am plecat 
Să mă așez cu umbra lui în rînd.


2

De-abia mi te pusesem sub aripă,
De-abia te întinsesem sub un gînd,
De-abia te înălţasem îngropînd
Tot ce răzgîndul mi-ar fi luat în pripă.

De-abia mi te-adusesem mai aproape,
De-abia te petrecuseși. Și-ai plecat. 
Şi am rămas cu pasul ne-nviat,
Ne-ntreg, netot, călcînd pe lîngă ape.

N-am să te caut. Dar te ține minte-n
Ajunul ei o zi de-apoi, de post. 
N-am să te caut. Ochiul n-are rost:
Vedenia aşteaptă pretutindeni.

Te-ascund de tot cînd toate mi te-arată,
Amară miere, pierdere bogată. 

3  

Tu vei pleca, eu voi rămîne încă,

Şi toate se vor cuminți sub scut,
Și dorul peste toate așternut
Se va închide, aspru, într-o stîncă

Pe care ca un praf o să m-aşez,
Eu, tot o piatră, însă mai săracă, 
Şi timpul care singur o să treacă
Se va-ntări, de-aceea, ca un miez.

Şi vor veni să mă petreacă ploi,
Şi vor veni să mă alunge gînduri, 
Eu o să cad în mine ca-ntre scînduri,
Un sfinx care priveşte înapoi.

– Și piatra creşte grea, înalt, adîncă –
Tu vei pleca. Eu voi rămîne încă. 


4

Mai bine rîzi cu nervii tremurînd
Şi cu privirea-n carnea lor înfiptă
Acum, cînd hohoteşte piatra-n criptă, 
Cînd următorii sîntem noi la rînd.

Căderile tăcerii vor veni
Şi vor închide-n fuga lor furtuna,
Se va mări în ochii nopții luna,

Dar noi să-i dovedim că sîntem vii,

Adică tu să rîzi cu ochii reci

Şi un pumnal strîns bine în privire,

Să stai atît doar cît să-mi dai de ştire

Că totul este bine. Şi să pleci.

La rîndul meu, sînt gata: ceru-n vis e

Şi te strecor prin vămile deschise.

5 

Sînt demodat. Întocmai cu ciubucul,
Precum rădvanul, ca paraua sînt.
Cu birghelii aidoma, mă zvînt
Sub o pendulă-n care cîntă cucul.

Ca braga, de o fire cu fernetul,
Așijderea marghilomanelor,
De-un seamăn cu porumbul călător,
În felul viselor, zburînd cu-ncetul,

Așa mă aflu. Într-o carne veche
Și între patru prafuri de pereți.
Sînt demodat. Dar umerii mi-s drepți
Și-n șaua lor aștept un timp pereche

Cu pumnul strîns al nopților de veghe 
Și cu răbdarea anilor bisecți.  

Valentin DAN