Răzvan Codrescu: poet, traducător şi eseist de orientare tradiţionalistă, promotor al principiilor şi idealurilor dreptei creştine, fără să fi fost membru al vreunui partid politic nici înainte şi nici după 1989, a debutat publicistic în 1985, cu eseul "Don Quijote şi Prinţul Mîşkin" (în revista "Luceafărul", an XXVIII, nr. 39, p. 8), şi editorial în 1997, cu volumul de eseuri "Spiritul dreptei. Între tradiţie şi actualitate" (Editura Anastasia, Bucureşti).
In Egiptul Antic, daca avea loc o schimbare de dinastie, noul faraon dadea un ordin sa se stearga inscriptiile cu numele vechiului faraon, crezand ca astfel va disparea din istorie. Zadarnic. La fel si acesti indivizi cu legea lor, incearca sa ascunda anumite elemente care nu le convin. Peste 100 de ani, sunt sigur ca oamenii vor citi si vor aprecia operele lui Petre Tutea sau Mircea Vulcanescu, fara sa dea doi bani pe activitatea institutelor care au incercat sa opreasca publicarea acestora. Pana la urma, marile personalitati trec testul timpului.
Așa ar trebui să fie într-o lume normală. Dar cît de normală mai e lumea de azi, și mai ales cît de normală va mai fi lumea peste o sută ani (dacă îi va mai apuca) mergînd pe calea pe care merge? Deocamdată e important, în imediat, dacă ne facem sau nu, ca români și creștini, datoria morală și civică, în condițiile în care „vînătoarea de capete” a și început (cazul d-lui Radu Preda, de pildă, „lucrat”, cu lașă și parșivă abjecție, atît dinspre Institutul „Elie Wiesel”, cît și dinăuntrul IICCMER, nu fără complicități prezidențiale și parlamentare). Viermii de closet colcăie peste tot în „umblătoarea” românească, iar adevărata noastră problemă nu-s atît un Alexandru Florian și alți cîțiva ariviști alogeni, cît personaje „autohtone” de speța lui Zoe Petre, Cristian Pârvulescu sau Andrei Muraru (cu care, pînă la uitarea sau neuitarea istoriei, ni s-a dat - pentru păcatele noastre - crucea de a fi contemporani).
In Egiptul Antic, daca avea loc o schimbare de dinastie, noul faraon dadea un ordin sa se stearga inscriptiile cu numele vechiului faraon, crezand ca astfel va disparea din istorie. Zadarnic. La fel si acesti indivizi cu legea lor, incearca sa ascunda anumite elemente care nu le convin. Peste 100 de ani, sunt sigur ca oamenii vor citi si vor aprecia operele lui Petre Tutea sau Mircea Vulcanescu, fara sa dea doi bani pe activitatea institutelor care au incercat sa opreasca publicarea acestora. Pana la urma, marile personalitati trec testul timpului.
RăspundețiȘtergereAșa ar trebui să fie într-o lume normală. Dar cît de normală mai e lumea de azi, și mai ales cît de normală va mai fi lumea peste o sută ani (dacă îi va mai apuca) mergînd pe calea pe care merge?
RăspundețiȘtergereDeocamdată e important, în imediat, dacă ne facem sau nu, ca români și creștini, datoria morală și civică, în condițiile în care „vînătoarea de capete” a și început (cazul d-lui Radu Preda, de pildă, „lucrat”, cu lașă și parșivă abjecție, atît dinspre Institutul „Elie Wiesel”, cît și dinăuntrul IICCMER, nu fără complicități prezidențiale și parlamentare). Viermii de closet colcăie peste tot în „umblătoarea” românească, iar adevărata noastră problemă nu-s atît un Alexandru Florian și alți cîțiva ariviști alogeni, cît personaje „autohtone” de speța lui Zoe Petre, Cristian Pârvulescu sau Andrei Muraru (cu care, pînă la uitarea sau neuitarea istoriei, ni s-a dat - pentru păcatele noastre - crucea de a fi contemporani).
Cartea JURNAL CU PETRE TUTEA intra sub incidenta legii?
RăspundețiȘtergereBănuiesc că întrebarea este retorică, așa că mă abțin de la răspuns. Dar puteți fi sigură că nici legislatorii n-ar ști ce să vă spună...
RăspundețiȘtergereVa jucati cu focul, domnilor!
RăspundețiȘtergereMai degrabă cu mărgelele de sticlă...
RăspundețiȘtergere