Revista Puncte cardinale a fost întemeiată în ianuarie 1991 de către veteranul de război şi fostul deţinut politic Gabriel-Iacob Constantinescu şi a apărut lunar la Sibiu, fără nici o întrerupere, timp de 20 de ani (240 de numere). Nucleul redacţional a fost alcătuit din Gabriel Constantinescu, Răzvan Codrescu, Demostene Andronescu, Marcel Petrişor şi Ligia Banea (n. Constantinescu). Generaţia închisorilor comuniste a fost sufletul revistei şi i-a dus greul. Lista alfabetică a tuturor colaboratorilor şi a sprijinitorilor mai importanţi ai revistei poate fi accesată aici. Pentru detalii despre această antologie on-line, a se citi aici. (R. C.)
Doi "fraţi pătaţi" (nomina odiosa)
2008
BISERICA ŞI SECURITATEA
Biserica Ortodoxă şi
inchizitorii societăţii civile. În ultimul timp tot
mai multe nume sonore de intelectuali, fie ei literaţi, preoţi, ierarhi,
filozofi sau ziarişti, sînt acuzaţi ca foşti colaboratori ai Securităţii. Presa
a preluat fie informaţii concrete, fie doar zvonuri, şi i-a tocat mărunt pe cei
în cauză. Cu sau fără probe, respectivii au fost de-a dreptul linşaţi de
colegii lor, ori de cei cu interese meschine.
Cum poate fi numită o persoană colaboratoare a Securităţii şi acuzată de "poliţie politică", atîta timp cît nu a făcut un angajament scris cu Securitatea, aşa cum e cazul Arhiepiscopului Pimen al Sucevei şi Rădăuţilor? Răspunsul e simplu şi uşor de intuit: "deconspirarea" inventată s-a făcut selectiv şi în raport de gradul de incomoditate al acestora pentru cei de la putere. E cunoscut că de mulţi ani ÎPS Pimen critică, cu responsabilitate pastorală, mafia lemnului, abuzurile şi cîrdăşia politică, organizate la nivel local şi central, cu implicaţii sociale, economice şi psiho-comportamentale dezastruoase. Pentru acest curaj jertfelnic demn de toată lauda, ÎPS Pimen a fost "dat pe mîna opiniei publice", pentru a-i pune pumnul în gură şi a-l compromite. Furia justiţiarilor din mass-media s-a declanşat la comanda politică, prin "tonomatul publicistic" bine cunoscut, în care bagi banul şi scoţi un articol calomniator la adresa oricui.
De cîţiva ani asistăm la o furibundă campanie de presă îndreptată împotriva Bisericii Ortodoxe şi a slujitorilor ei, pe tema colaborării Bisericii cu Securitatea. Nu e nimic nou sub soare! Campania de calomniere şi discreditare a Bisericii Ortodoxe Române a început încă din primele zile ale anului 1990 şi a continuat pînă în prezent, cu o intensitate cînd mai accentuată, cînd mai temperată, în funcţie de interesele manipulatoare ale mai marilor zilei. Cînd a fost nevoie de a se abate atenţia de la realităţile fierbinţi ale vieţii politice româneşti, diversiunea contra Bisericii Ortodoxe a funcţionat cu precizia unui ceasornic elveţian, iar o parte din opinia publică a înghiţit momeala.
În repetate rînduri Biserica Ortodoxă a fost prezentată ca o adevarată sperietoare în faţa opiniei publice, mulţi intelectuali, între care şi jurnalişti, instigînd la ură împotriva preoţimii ortodoxe, scoţînd din bogata lor zestre culturală cele mai suburbane injurii şi cuvinte de ocară. În toţi aceşti ani post-revoluţionari, Biserica Ortodoxă a fost pusă la colţ de "imaculata societate civilă", vînată şi culpabilizată pentru fel de fel de fantasmagorii, urmărindu-se cu tot dinadinsul ca aceasta să fie aruncată în lada de gunoi a societăţii româneşti.
Cum poate fi numită o persoană colaboratoare a Securităţii şi acuzată de "poliţie politică", atîta timp cît nu a făcut un angajament scris cu Securitatea, aşa cum e cazul Arhiepiscopului Pimen al Sucevei şi Rădăuţilor? Răspunsul e simplu şi uşor de intuit: "deconspirarea" inventată s-a făcut selectiv şi în raport de gradul de incomoditate al acestora pentru cei de la putere. E cunoscut că de mulţi ani ÎPS Pimen critică, cu responsabilitate pastorală, mafia lemnului, abuzurile şi cîrdăşia politică, organizate la nivel local şi central, cu implicaţii sociale, economice şi psiho-comportamentale dezastruoase. Pentru acest curaj jertfelnic demn de toată lauda, ÎPS Pimen a fost "dat pe mîna opiniei publice", pentru a-i pune pumnul în gură şi a-l compromite. Furia justiţiarilor din mass-media s-a declanşat la comanda politică, prin "tonomatul publicistic" bine cunoscut, în care bagi banul şi scoţi un articol calomniator la adresa oricui.
De cîţiva ani asistăm la o furibundă campanie de presă îndreptată împotriva Bisericii Ortodoxe şi a slujitorilor ei, pe tema colaborării Bisericii cu Securitatea. Nu e nimic nou sub soare! Campania de calomniere şi discreditare a Bisericii Ortodoxe Române a început încă din primele zile ale anului 1990 şi a continuat pînă în prezent, cu o intensitate cînd mai accentuată, cînd mai temperată, în funcţie de interesele manipulatoare ale mai marilor zilei. Cînd a fost nevoie de a se abate atenţia de la realităţile fierbinţi ale vieţii politice româneşti, diversiunea contra Bisericii Ortodoxe a funcţionat cu precizia unui ceasornic elveţian, iar o parte din opinia publică a înghiţit momeala.
În repetate rînduri Biserica Ortodoxă a fost prezentată ca o adevarată sperietoare în faţa opiniei publice, mulţi intelectuali, între care şi jurnalişti, instigînd la ură împotriva preoţimii ortodoxe, scoţînd din bogata lor zestre culturală cele mai suburbane injurii şi cuvinte de ocară. În toţi aceşti ani post-revoluţionari, Biserica Ortodoxă a fost pusă la colţ de "imaculata societate civilă", vînată şi culpabilizată pentru fel de fel de fantasmagorii, urmărindu-se cu tot dinadinsul ca aceasta să fie aruncată în lada de gunoi a societăţii româneşti.
Biserica în comunism. Avînd în vedere isteria creată în mass-media pe marginea subiectului
legat de colaborarea Bisericii cu Securitatea, precum şi diversiunea creată de
fostul ministru al Culturii, Adrian Iorgulescu, şi de anumiţi analişti politici
şi jurnalişti, considerăm util să aducem cîteva lămuriri opiniei publice, în
vederea unei percepţii autentice a realităţilor socio-politice în care Biserica
Ortodoxă şi-a desfăşurat activitatea, la fel ca întregul Neam Românesc, în
perioada dictaturii comuniste. Trebuie să reţinem faptul că în timpul unei
dictaturi politice, de orice orientare ar fi aceasta, nici o instituţie a unui
stat nu-şi poate desfăşura activitatea normal; nici măcar o instituţie cum este
Biserica. Este absurd să i se pretindă Bisericii să fi avut o altă soartă decît
a celorlalte instituţii ale Statului (Învăţămîntul, Justiţia, Poliţia, Armata
etc.), mai ales că aceasta a fost considerată duşmanul cel mai mare al statului
comunist. Securitatea a exercitat permanent presiuni asupra Bisericii, folosind
toate mijloacele posibile: filaj, tehnică operativă etc. Toate instituţiile
bisericeşti (Patriarhia, Episcopiile, şcolile teologice, mănăstirile,
parohiile), au constituit obiective de urmărire ale Securităţii comuniste.
Urmărirea slujitorilor bisericeşti de către Securitate rezultă din dosarele
păstrate în arhivele ei cu privire la rezistenţa armată din munţi, ori
referitoare la colectivizare. Biserica fiind considerată o instituţie
potrivnică statului comunist ateu, trebuia supravegheată permanent. Istoricul
George Enache, care a lucrat în arhivele Securităţii şi a publicat o carte
bazată pe documente în această privinţă, consideră că toţi înalţii ierarhi,
începînd cu Patriarhul, aveau dosare de urmărire, cu un material extrem de
complex. Studiile recente ale istoricilor Cristian Troncotă, Constantin
Aioanei, Vasile Cristian, bazate pe documente din fondul "D" al
Arhivelor SRI şi pe stenogramele Biroului Politic al Comitetului Central al
PCR, identifică obiectivele urmărite de către partid faţă de Biserica Ortodoxă,
obiective care, în lipsa unei colaborări efective a ierarhilor Bisericii,
trebuiau atinse de către Securitate prin măsuri de forţă şi alte înscenări
diavoleşti. Evident că obiectivul PCR a fost crearea unei Biserici obediente.
Istoricul George Enache constată că acest lucru nu s-a întîmplat! În primii ani
ai regimului comunist partidul a fost nevoit să accepte în funcţiile
bisericeşti chiar persoane cu atitudine anticomunistă. Recunoaşte acest lucru
chiar şi calomniosul raport "Tismăneanu" (care este un atentat la
adevăr şi istorie).
Într-o notă informativă dată în 1950 despre Episcopul locotenent al Dunării de Jos se spune: "Episcopul Antim Nica ne propăvăduieşte că regimul de astăzi este trecător, credinţa va învinge, comuniştii sînt trădătorii ţării, noi, preoţii, să fim la datorie. Anglo-americanii ne vor salva de haosul comunist!". Iată aşadar că şi ierarhii ortodocşi şi-au pus mari speranţe în venirea americanilor, care n-au mai ajuns decît după 1990, cînd au venit cu armate întregi de evanghelişti "neprihăniţi" de peste Atlantic, să ne "salveze" sufletele din "pierzătoarea" credinţă ortodoxă! După instaurarea regimului comunist, Biserica a fost marginalizată şi persecutată, fiind considerată o instituţie retrogradă şi reacţionară, fiind supusă unui control sever din partea statului comunist, şi doar prin clarviziunea şi tactul unor ierarhi de seamă, precum Patriarhul Justinian Marina, a reuşit să-şi cîştige dreptul la supravieţuire, în schimbul unor compromisuri cu statul comunist. Biserica Ortodoxă a fost nevoită să accepte compromisul în limitele graniţelor morale, fără să cadă în resemnare sau trădare, şi să renunţe la anumite laturi ale activităţii social-filantropice, întrucît singurul filantrop – cu otravă şi nu cu har divin – trebuia să fie statul comunist, adică dracul în carne şi oase. De aceea au confiscat toate mijloacele materiale de susţinere a acestor activităţi. Biserica fost nevoită să accepte înlăturarea ei din viaţa publică, activitatea ei limitîndu-se strict la serviciile religioase din lăcaşurile de cult. A practicat mai mult filantropia Cuvîntului lui Dumnezeu şi a aşteptat să treacă "tăvălugul roşu", cu toate că Hristos ne permite ca atunci cînd sîntem prigoniţi într-o cetate să fugim în alta. Biserica Ortodoxă a preferat să lupte în cetate, decît să fugă, chiar cu riscul de a cădea victimă… Şi a fost o victimă a holocaustului roşu, dar nu a victimizat pe nimeni.
Biserica nu şi-a mai putut continua lucrarea ei filantropică şi de asistenţă socială, fiind desfiinţate toate aşezămintele bisericeşti de acest gen. A fost suprimat învăţămîntul religios din şcoli, s-a interzis asistenţa socială din spitale, azile de bătrîni, unităţi militare, închisori etc. Au fost suprimate periodicele bisericeşti ale eparhiilor, cu mici excepţii (ca Telegraful român), au fost desfiinţate patru Academii Teologice şi mai multe Seminarii Teologice. De asemenea, au fost desfiinţate cîteva eparhii şi aproximativ 20 de ierarhi au fost forţaţi să se retragă din scaune. Familiile preoţilor erau mereu urmărite de Securitate, şantajate şi umilite, pentru ataşamentul lor la valorile credinţei creştine. Soţiile preoţilor erau privite adeseori cu suspiciune în anumite colective de muncă pentru originile "nesănătoase". Copiii preoţilor nu aveau acces la foarte multe specializări şi şcoli în vremea comunismului. Pe cine mai interesează astăzi toate aceste drame ale preoţimii ortodoxe? Doar legătura preoţilor cu Securitatea mai prezintă interes!
Într-o notă informativă dată în 1950 despre Episcopul locotenent al Dunării de Jos se spune: "Episcopul Antim Nica ne propăvăduieşte că regimul de astăzi este trecător, credinţa va învinge, comuniştii sînt trădătorii ţării, noi, preoţii, să fim la datorie. Anglo-americanii ne vor salva de haosul comunist!". Iată aşadar că şi ierarhii ortodocşi şi-au pus mari speranţe în venirea americanilor, care n-au mai ajuns decît după 1990, cînd au venit cu armate întregi de evanghelişti "neprihăniţi" de peste Atlantic, să ne "salveze" sufletele din "pierzătoarea" credinţă ortodoxă! După instaurarea regimului comunist, Biserica a fost marginalizată şi persecutată, fiind considerată o instituţie retrogradă şi reacţionară, fiind supusă unui control sever din partea statului comunist, şi doar prin clarviziunea şi tactul unor ierarhi de seamă, precum Patriarhul Justinian Marina, a reuşit să-şi cîştige dreptul la supravieţuire, în schimbul unor compromisuri cu statul comunist. Biserica Ortodoxă a fost nevoită să accepte compromisul în limitele graniţelor morale, fără să cadă în resemnare sau trădare, şi să renunţe la anumite laturi ale activităţii social-filantropice, întrucît singurul filantrop – cu otravă şi nu cu har divin – trebuia să fie statul comunist, adică dracul în carne şi oase. De aceea au confiscat toate mijloacele materiale de susţinere a acestor activităţi. Biserica fost nevoită să accepte înlăturarea ei din viaţa publică, activitatea ei limitîndu-se strict la serviciile religioase din lăcaşurile de cult. A practicat mai mult filantropia Cuvîntului lui Dumnezeu şi a aşteptat să treacă "tăvălugul roşu", cu toate că Hristos ne permite ca atunci cînd sîntem prigoniţi într-o cetate să fugim în alta. Biserica Ortodoxă a preferat să lupte în cetate, decît să fugă, chiar cu riscul de a cădea victimă… Şi a fost o victimă a holocaustului roşu, dar nu a victimizat pe nimeni.
Biserica nu şi-a mai putut continua lucrarea ei filantropică şi de asistenţă socială, fiind desfiinţate toate aşezămintele bisericeşti de acest gen. A fost suprimat învăţămîntul religios din şcoli, s-a interzis asistenţa socială din spitale, azile de bătrîni, unităţi militare, închisori etc. Au fost suprimate periodicele bisericeşti ale eparhiilor, cu mici excepţii (ca Telegraful român), au fost desfiinţate patru Academii Teologice şi mai multe Seminarii Teologice. De asemenea, au fost desfiinţate cîteva eparhii şi aproximativ 20 de ierarhi au fost forţaţi să se retragă din scaune. Familiile preoţilor erau mereu urmărite de Securitate, şantajate şi umilite, pentru ataşamentul lor la valorile credinţei creştine. Soţiile preoţilor erau privite adeseori cu suspiciune în anumite colective de muncă pentru originile "nesănătoase". Copiii preoţilor nu aveau acces la foarte multe specializări şi şcoli în vremea comunismului. Pe cine mai interesează astăzi toate aceste drame ale preoţimii ortodoxe? Doar legătura preoţilor cu Securitatea mai prezintă interes!
O situaţie similară, sub
otomani. Situaţia grea prin care a trecut Biserica Ortodoxă
în timpul regimului comunist ne duce cu gîndul la situaţia, la fel de dificilă,
în care se găsea Biserica Ortodoxă din Constantinopol, imediat după căderea capitalei
imperiului sub dominaţia turcească (1453). În schimbul toleranţei acordate,
creştinii nu aveau voie să facă propagandă sau să combată credinţa musulmană,
căci aşa ceva se pedepsea cu moartea. De asemenea, creştinii nu aveau voie să
ridice biserici noi, iar pe cele vechi le puteau repara numai cu aprobarea stăpînirii
turceşti (care acorda foarte rar asemenea aprobări). Tot în acea perioadă,
crucile de pe biserici au fost dărîmate, iar tragerea clopotelor a fost
interzisă, cu excepţia Muntelui Athos. Multe biserici din Constantinopol au
fost transformate în moschei. Îi putem oare condamna pe creştinii de atunci că
şi-au trădat credinţa? Îl putem acuza pe Patriarhul Ghenadie Scholarios că şi-a
trădat misiunea şi pe Hristos? Îl putea Patriarhul Ghenadie alunga pe Mahomed
al II-lea Cuceritorul din Constantinopol? Îl putea Patriarhul Teoctist răsturna
pe Ceauşescu şi regimul comunist? Biserica, prin slujitorii ei, a încercat să
menţină tradiţiile creştine şi flacăra credinţei în inimile şi sufletele credincioşilor.
Preoţimea ortodoxă, care astăzi este etichetată ca trădătoare a credincioşilor
ei, a avut de înfruntat multe pericole. Pentru zelul lor misionar, mulţi preoţi
au fost consideraţi ostili regimului comunist şi au fost condamnaţi la ani grei
de puşcărie, fiind abrupt catalogaţi ca "reacţionari", "chiaburi"
sau "legionari". În timp ce mii
de preoţi şi călugări ortodocşi erau aruncaţi în temniţele comuniste ori
izgoniţi din mănăstiri, mulţi dintre cei care astăzi umilesc şi ironizează
Biserica trudeau din greu la făurirea comunismului şi a omului nou al
societăţii socialiste multilateral dezvoltate. Să nu uităm că Biserica
Ortodoxă în timpul asupririi comuniste nu şi-a modificat dogmele şi morala,
nici cultul şi nici propria istorie, în vreme ce mulţi dintre detractorii ei de
azi s-au aliniat "materialismului ştiinţific", pentru a fi pe placul
conducerii superioare de partid şi de stat!
Biserica Ortodoxă şi prigoana postdecembristă. Dacă torţionarii Securităţii comuniste, între două lovituri de
seceră şi ciocan, ori una de bocanc, îi gratulau pe preoţi cu apelative de
genul: "moşieri", "burghezi", "bandiţi", "reacţionari",
"homosexuali" ori "legionari", corifeii societăţii civile
de astăzi nu se lasă mai prejos, preoţimea ortodoxă nefiind altceva decît "satane
în sutane", "turnători la Securitate", "fascişti", "xenofobi",
"fundamentalişti" – ticăloşi în faţa cărora şi cei mai mari ticăloşi
mor de invidie! Batjocoritori,
dispreţuitori, ironici, îngîmfaţi, plini de ură şi venin, o mare parte a
scribilor din România îşi savurează cu satisfacţie linşajul mediatic declanşat
împotriva preoţimii ortodoxe. E suficient să fii preot ortodox pentru ca să fii
supus oprobiului public. Dacă în comunism eram aruncaţi în puşcărie, astăzi sîntem
invitaţi "la ţepe!". Ne amintim cuvintele securistului de serviciu
care îl ancheta pe profesorul Teodor M. Popescu: "Eşti legionar pentru că
eşti teolog, şi fiind teolog eşti anticomunist, iar a fi anticomunist înseamnă
a fi legionar!". Aceeaşi logică securistă funcţionează şi azi în rîndul
inchizitorilor antiortodocşi: "Eşti preot ortodox, şi fiindcă eşti preot
ortodox ai fost turnător la Securitate!". Brutalitatea, vehemenţa şi
agresivitatea limbajului cu care este abordată şi tratată preoţimea şi ierarhia
ortodoxă în societatea românească contemporană ne reamintesc de practicile şi
metodele staliniste de intimidare a Bisericii: manipularea, calomnia,
dezinformarea şi incitarea la luptă împotriva "duşmanului de clasă".
Unii dintre detractorii Bisericii Ortodoxe se cred mari specialişti în arta
manipulării şi diversiunii, dar stîngăcia mînuirii condeielor şi a vorbelor le
trădează ignoranţa şi impostura. Mulţi i-ar dori pe preoţii ortodocşi jertfiţi
pe vechile "altare ale cunoaşterii şi reeducării" de la Piteşti,
Aiud, Jilava ori Poarta Albă. Sîntem astăzi atacaţi, înjuraţi, scuipaţi,
detestaţi de nişte inşi rotofei, care se lăfăie în redacţiile unor ziare sau
televiziuni, deşi în perioada regimului comunist au adoptat politica struţului,
iar acum, după ce a trecut furtuna, îşi arogă rolul de justiţiari. Unde au fost
atunci inchizitorii de astăzi? Este regretabil că tocmai cei care au stat
departe de viaţa Bisericii în perioada comunistă îşi arogă acum dreptul de
judecători ai acesteia. Tristă ironie! Pentru neputinţele, tăcerea şi neîmplinirile
Bisericii Ortodoxe din timpul dictaturii şi prigoanei comuniste, Sf. Sinod al
Bisericii Ortodoxe Române şi-a cerut public iertare credincioşilor săi, în
chiar primele zile ale anului 1990. Deşi a fost permanent hulită şi
discreditată de duşmanii ei în aceşti ani ai "libertăţii", Biserica
Ortodoxă a rămas stîlpul de încredere al multor români, ocupînd primele locuri
între instituţiile Statului în care omul de rînd îşi mai pune încă nădejdea.
Mulţi dintre inamicii Bisericii nu-şi pot explica acest fapt, deşi răspunsul
este foarte simplu: preoţimea ortodoxă a fost aproape de oameni, de necazurile
şi bucuriile lor, şi în comunism, şi în democraţie. Chiar cu angajamente la
Securitate, cei mai mulţi preoţi ortodocşi au încercat să fie la înălţimea chemării
şi misiunii lor. Nu L-au trădat nici pe Hristos şi nici pe omul credincios,
chiar dacă Biserica a fost nevoită să suporte umilinţele "cezarului"
comunist. Nu vrem să ascundem faptul că şi în rîndul preoţimii ortodoxe există
lichele şi uscături, oameni care sfidează bunul simţ minimal şi normele moralei
creştine. Au existat fără îndoială şi feţe bisericeşti care s-au dovedit foarte
sensibile şi zeloase în a face metanii şi ploconeli Partidului şi Securităţii,
în schimbul asigurării unor avantaje prea-lumeşti pentru ei şi progeniturile
lor de os popesc! Dar putem oare culpabiliza peste 10.000 de preoţi ortodocşi
pentru că există în rîndul lor şi cîteva cazuri negative, care-şi trădează
chemarea şi misiunea preoţească? Cu toate persecuţiile şi umilinţele la care a
fost supusă, Biserica Ortodoxă nu a putut fi îngenuncheată de Securitate, la
fel cum nu va putea fi dărîmată nici de anumiţi indivizi ai "societăţii
civile" de azi, care pozează în moralişti şi mari lideri de opinie, deşi
în acele vremuri erau comunişti – sau măcar utecişti – veritabili.
Comuniştii şi securiştii – liberi şi prosperi. Faptul că statul comunist a controlat Biserica prin
Securitate, aşa cum a controlat toate instituţiile statului din vremea
respectivă, nu înseamnă că preoţii şi ierarhii au fost nişte trădători ai
oamenilor, ci dimpotrivă, au fost aproape de oameni, încercînd să le sădească
în suflete credinţa şi nădejdea în Dumnezeu, ajutîndu-i şi întărindu-i în faţa
greutăţilor de zi cu zi. Biserica a fost "controlată",
îndrumată, condusă şi păzită cu adevărat de Însuşi Iisus Hristos prin Duhul Sfînt.
Numai nişte minţi schizofrenice pot crede cu atîta uşurinţă că preoţii trădau
secretul Tainei Spovedaniei la Securitate. Afirmaţia ministrului Iorgulescu că
preoţimea ortodoxă a divulgat secretul Spovedaniei trebuia să atragă după sine
dovezile pe care domnul ministru s-a bazat, ori, în caz contrar, demisia
domniei sale. Aşa se întîmplă într-o democraţie autentică sau într-o ţară
normală!
Istoricul Marius Oprea a afirmat foarte limpede că dosarele preoţilor, în majoritatea covîrşitoare a cazurilor, sînt de urmărire, nu de turnătorie. Iar dacă au fost şi turnători cu angajamente scrise, acest lucru este o chestiune de conştiinţă a fiecărui preot sau ierarh în parte, constituie un delict moral şi nu unul penal. Însă constatăm că se judecă delictele morale, iar cele penale, săvîrşite de torţionari, se trec sub tăcere! Un cunoscut jurnalist de la "Europa Liberă" arată că efectul pervers al acestei continue demascări şi înfierări este o adîncă somnolenţă etică. Acelaşi jurnalist atrage atenţia că, pentru spectatorii dosariadei, cele mai odioase personaje ale regimului trecut sînt "turnătorii", însă nu aceştia urmăreau, anchetau, terorizau sau omorau, ci ofiţerii Securităţii. Românul acumulează pasiv ştiri în această problematică, fără să sesizeze că marele absent al acestei poveşti este tocmai personajul principal, Securitatea, care a evitat abil să apară în scenă. Securitatea îşi vede în continuare de treabă. Foştii securişti au fost înaintaţi în grade şi puşi lupi de pază la SRI. O altă parte dintre securiştii care au terorizat, umilit ori ucis, se bucură de pensii care variază între 20 si 40 milioane de lei lunar, iar victimele lor "se bucură" şi ele de pensii cam de 10 ori mai mici. CNSAS-ul a deconspirat puţin peste o sută de foşti agenţi ai Securităţii, care au făcut poliţie politică. Unii se bucură de o pensie tihnită, alţii au răposat, iar alţii au servit şi mai servesc Patria! Să nu uităm de zecile de mii de securişti deveniţi peste noapte... revoluţionari! Să nu uităm de securiştii care au umplut şi umplu Parlamentul României, în aceşti ultimi 19 ani de "democraţie originală"!
Se cuvine să acordăm, dacă nu respect, cel puţin prezumţia de nevinovăţie unei categorii sociale care în proporţie de 25% a trecut prin puşcăriile comuniste. Ne-am bucura să aflăm de la CNSAS că alături de cei peste 2500 de preoţi ortodocşi din temniţele comuniste au fost închişi şi 2000 de scriitori dizidenţi, precum Mircea Dinescu, membru PCR şi absolvent de "Ştefan Gheorghiu", şi 2000 de ziarişti, precum Cornel Nistorescu, care a slujit cu mult devotament presa comunistă din România lui Ceauşescu, şi 2000 de actori precum Florin Călinescu, care întruchipa în personajele sale nenumărate figuri de ingineri comunişti şi utecişti ai societăţii socialiste, şi 2000 de ingineri precum Cristian Tudor Popescu, pasionaţi de literatura ştiinţifico-fantastică etc.
Istoricul Marius Oprea a afirmat foarte limpede că dosarele preoţilor, în majoritatea covîrşitoare a cazurilor, sînt de urmărire, nu de turnătorie. Iar dacă au fost şi turnători cu angajamente scrise, acest lucru este o chestiune de conştiinţă a fiecărui preot sau ierarh în parte, constituie un delict moral şi nu unul penal. Însă constatăm că se judecă delictele morale, iar cele penale, săvîrşite de torţionari, se trec sub tăcere! Un cunoscut jurnalist de la "Europa Liberă" arată că efectul pervers al acestei continue demascări şi înfierări este o adîncă somnolenţă etică. Acelaşi jurnalist atrage atenţia că, pentru spectatorii dosariadei, cele mai odioase personaje ale regimului trecut sînt "turnătorii", însă nu aceştia urmăreau, anchetau, terorizau sau omorau, ci ofiţerii Securităţii. Românul acumulează pasiv ştiri în această problematică, fără să sesizeze că marele absent al acestei poveşti este tocmai personajul principal, Securitatea, care a evitat abil să apară în scenă. Securitatea îşi vede în continuare de treabă. Foştii securişti au fost înaintaţi în grade şi puşi lupi de pază la SRI. O altă parte dintre securiştii care au terorizat, umilit ori ucis, se bucură de pensii care variază între 20 si 40 milioane de lei lunar, iar victimele lor "se bucură" şi ele de pensii cam de 10 ori mai mici. CNSAS-ul a deconspirat puţin peste o sută de foşti agenţi ai Securităţii, care au făcut poliţie politică. Unii se bucură de o pensie tihnită, alţii au răposat, iar alţii au servit şi mai servesc Patria! Să nu uităm de zecile de mii de securişti deveniţi peste noapte... revoluţionari! Să nu uităm de securiştii care au umplut şi umplu Parlamentul României, în aceşti ultimi 19 ani de "democraţie originală"!
Se cuvine să acordăm, dacă nu respect, cel puţin prezumţia de nevinovăţie unei categorii sociale care în proporţie de 25% a trecut prin puşcăriile comuniste. Ne-am bucura să aflăm de la CNSAS că alături de cei peste 2500 de preoţi ortodocşi din temniţele comuniste au fost închişi şi 2000 de scriitori dizidenţi, precum Mircea Dinescu, membru PCR şi absolvent de "Ştefan Gheorghiu", şi 2000 de ziarişti, precum Cornel Nistorescu, care a slujit cu mult devotament presa comunistă din România lui Ceauşescu, şi 2000 de actori precum Florin Călinescu, care întruchipa în personajele sale nenumărate figuri de ingineri comunişti şi utecişti ai societăţii socialiste, şi 2000 de ingineri precum Cristian Tudor Popescu, pasionaţi de literatura ştiinţifico-fantastică etc.
Deconspirare selectivă. Din păcate, toată această tevatură a dosariadei scriitorilor, preoţilor,
ierarhilor este o diversiune bine ticluită de aceiaşi slujitori ai Securităţii,
pentru a se evita dosariada politicienilor. Asistăm la o deconspirare
selectivă, vizînd de preferinţă personalităţi ale societăţii civile sau
bisericeşti. Într-o chestiune atît de gravă precum deconspirarea mecanismelor
represiunii comuniste nimeni nu se întreabă cine spune, de ce spune şi ceea ce
spune. Totul este o cacealma! La ambiguitatea judecăţii opiniei publice pune
umărul şi neputinţa sau incompetenţa CNSAS-ului, care de la o zi la alta dă soluţii
contradictorii, care pun în încurcătură chiar şi pe membrii Colegiului... N. C.
Munteanu atrăgea atenţia că rapiditatea demersurilor nu dă timp evaluărilor
obiective. Mediatizarea nu excelează prin calitate, ci copleşeşte prin
cantitate. S-au salvat şi miliţienii, judecătorii, procurorii şi trepăduşii din
judeţeana de partid, ori grangurii din Comitetul Central. E cel puţin curios
faptul că astăzi opinia publică nu mai este interesată de torţionarii
Securităţii comuniste, ci doar de victimele lor. Uităm
prea uşor că Securitatea a creat statul român postcomunist. Ignorăm faptul că
Securitatea a creat ceea ce numea un marcant membru mason S. T. "capitalismul
securisto-nomenclaturist", sau "capitalismul de cumetrie" –
vorba tovarăşului Ion Iliescu. Uităm că Securitatea a creat România falimentară
de azi şi că printre primii capitalişti cei mai mulţi au fost securişti sadea,
pentru că ei au avut şi banii, şi oportunitatea de a se lansa în afaceri, şi –
evident – "experienţă". Pe bună dreptate N. C. Munteanu constata că
din holda de turnători nu se mai vede cal, nici călăreţ, şi nu se mai vede nici
Securitatea...
La ce să ne aşteptăm? CNSAS-ul a încălcat în repetate rînduri legea fără să fie tras la răspundere. Acelaşi lucru îl fac şi membrii Guvernului şi nu se întîmplă nimic. Totul este un circ ieftin! Securiştii pot să rîdă încă o dată de noi, în hohote. De ce n-ar face-o, atîta vreme cît o fac pe banii noştri? Revenind la preoţimea ortodoxă, e bine ca opinia publică să realizeze că nu din cauza Bisericii Ortodoxe Române şi a preoţilor ei a ajuns România în dezastrul economic şi moral de astăzi! Dacă preoţimea, în vremea comunismului, era la coada societăţii, de ce n-ar fi la coadă şi la deschiderea dosarelor, cum pe bună dreptate spunea scriitorul Dan Ciachir!
Noi, ca preoţi, putem fi înjuraţi, blamaţi, scuipaţi, terfeliţi, huliţi, ironizaţi, huiduiţi etc., dar Biserica lui Hristos va dăinui pînă la sfîrşitul veacurilor şi nici porţile iadului nu o vor putea birui, cu atît mai puţin diatribele snoabe ale unor intelectuali şi ziarişti de mîna a doua. Spre deosebire de domniile lor, noi am ales să-L mărturisim pe Hristos şi în comunism, şi o facem şi acum, în capitalism! În faţa valului de ură şi calomnie, Biserica Ortodoxă răspunde, aşa cum a făcut întotdeauna în trecutul ei istoric, cu binecuvîntare, smerenie şi răbdare, urmînd îndemnul Sfîntului Apostol Pavel: "Ocărîţi fiind, binecuvîntăm; prigoniţi fiind, răbdăm; defăimaţi fiind, mîngîiem. Ca gunoiul lumii am ajuns, lepădătura tuturor..." (I Corinteni 4, 12-13).
La ce să ne aşteptăm? CNSAS-ul a încălcat în repetate rînduri legea fără să fie tras la răspundere. Acelaşi lucru îl fac şi membrii Guvernului şi nu se întîmplă nimic. Totul este un circ ieftin! Securiştii pot să rîdă încă o dată de noi, în hohote. De ce n-ar face-o, atîta vreme cît o fac pe banii noştri? Revenind la preoţimea ortodoxă, e bine ca opinia publică să realizeze că nu din cauza Bisericii Ortodoxe Române şi a preoţilor ei a ajuns România în dezastrul economic şi moral de astăzi! Dacă preoţimea, în vremea comunismului, era la coada societăţii, de ce n-ar fi la coadă şi la deschiderea dosarelor, cum pe bună dreptate spunea scriitorul Dan Ciachir!
Noi, ca preoţi, putem fi înjuraţi, blamaţi, scuipaţi, terfeliţi, huliţi, ironizaţi, huiduiţi etc., dar Biserica lui Hristos va dăinui pînă la sfîrşitul veacurilor şi nici porţile iadului nu o vor putea birui, cu atît mai puţin diatribele snoabe ale unor intelectuali şi ziarişti de mîna a doua. Spre deosebire de domniile lor, noi am ales să-L mărturisim pe Hristos şi în comunism, şi o facem şi acum, în capitalism! În faţa valului de ură şi calomnie, Biserica Ortodoxă răspunde, aşa cum a făcut întotdeauna în trecutul ei istoric, cu binecuvîntare, smerenie şi răbdare, urmînd îndemnul Sfîntului Apostol Pavel: "Ocărîţi fiind, binecuvîntăm; prigoniţi fiind, răbdăm; defăimaţi fiind, mîngîiem. Ca gunoiul lumii am ajuns, lepădătura tuturor..." (I Corinteni 4, 12-13).
Pr. Dr. Mihai VALICĂ
* Pr. Dr. Mihai Valică, "Biserica
şi Securitatea", în Puncte cardinale, anul XVIII, nr. 5/209, mai
2008, pp. 1-2 (rubrica "Puncte de vedere").
Autorul articolului
Mai puteţi citi pe acest blog:
* Antologia
Punctelor cardinale (I) – "Cine se teme de naţionalism?"
(1991)
* Antologia
Punctelor cardinale (II) – Interviu cu Părintele Calciu (1991)* Antologia Punctelor cardinale (III) – "Mircea Eliade – «credinciosul fără Dumnezeu»?" (1992)
* Antologia Punctelor cardinale (IV) – "Fiziologia trepăduşului" (1992)
* Antologia Punctelor cardinale (V) – "«Resurecţia» lui Nichifor Crainic între bucurie şi dezamăgire" (1992)
* Antologia Punctelor cardinale (VI) – "Necesara despărţire a apelor" (1993)
* Antologia Punctelor cardinale (VII) – "Distincţii necesare" (1993)
* Antologia Punctelor cardinale (VIII) – "Spiritul viu al dreptei" (1993)
* Antologia Punctelor cardinale (IX) – "Dimensiunea transcendentă a politicului: Mişcarea Legionară" (1994)
* Antologia Punctelor cardinale (X) – "Necesitatea unei viziuni de dreapta..." (1994)
* Antologia Punctelor cardinale (XI) – "Apelul unui licean către «oastea naţionalistă»" (1995)
* Antologia Punctelor cardinale (XII) – "Confruntarea dintre Memorie şi Uitare" (1995)
* Antologia Punctelor cardinale (XIII) – "Martin Luther şi evreii..." (1995)
* Antologia Punctelor cardinale (XIV) – "Dreptatea d-lui Pleşu" (1996)
* Antologia Punctelor cardinale (XV) – "Pe marginea unei decepţii" (1996)
* Antologia Punctelor cardinale (XVI) – "Unde d-l Pleşu nu mai are dreptate" (1996)
* Antologia Punctelor cardinale (XVII) – "Viaţa – proprietate de stat" (1996)
* Antologia Punctelor cardinale (XVIII) – "Sensul unităţii creştine" (1996)
* Antologia Punctelor cardinale (XIX) – "Căderea Cuvîntului în cazuri" (1996)
* Antologia Punctelor cardinale (XX) – "O reacţie a d-lui Patapievici" (1996)
* Antologia Punctelor cardinale (XXI) – "San Juan de la Cruz: Romances" (1997)
* Antologia Punctelor cardinale (XXII) – "Inchiziţia marxistă împotriva lui Mircea Eliade" (1997)
* Antologia Punctelor cardinale (XXIII) – "Domnul Petru Creţia şi «legionarul de 1,65»" (1997)
* Antologia Punctelor cardinale (XXIV) – "Iarba verde de acasă…" (1997)
* Antologia Punctelor cardinale (XXV) – "Doar o vorbă să-ţi mai spun…" (1997)
* Antologia Punctelor cardinale (XXVbis) – "«Doar o vorbă să-ţi mai spun...»" (1996)
* Antologia Punctelor cardinale (XXVI) – "Nici printre evrei n-a lipsit admiraţia pentru Codreanu!" (1997)
* Antologia Punctelor cardinale (XXVII) – "Între zoón politikón şi homo religiosus" (1997)
* Antologia Punctelor cardinale (XXVIII) – "Apocalipsa şi ştiinţa" (1997)
* Antologia Punctelor cardinale (XXIX) – "Stafia comunismului la Paris" (1998)
* Antologia Punctelor cardinale (XXX) – "«Dogma capitală» a «Noii Ordini Mondiale»" (1998)
* Antologia Punctelor cardinale (XXXI) – "Falimentul speranţei" (1998)
* Antologia Punctelor cardinale (XXXII) – "Masoneria şi organizaţiile internaţionale" (1998)
* Antologia Punctelor cardinale (XXXIII) – "Ispita «iubirii»" (1998)
* Antologia Punctelor cardinale (XXXIV) – "Apostrof-area ca asasinat moral" (1998)
* Antologia Punctelor cardinale (XXXV) – "Fabulă cu trandafir" (1998)
* Antologia Punctelor cardinale (XXXVI) – "Biserica să nu se teamă de puternicii zilei!" (1998)
* Antologia Punctelor cardinale (XXXVII) – "Aspecte ale dialogului religie-cultură…" (1999)
* Antologia Punctelor cardinale (XXXVIII) – "Puncte cardinale 100": "La aniversară", "Măcel de Buna Vestire", "Marginalii" (1999)
* Antologia Punctelor cardinale (XXXIX) – "Cronica unei gafe editoriale" (1999)
* Antologia Punctelor cardinale (XL) – "Epica Holocaustului…" (1999)
* Antologia Punctelor cardinale (XLI) – "Lecţia americană" (1999)
* Antologia Punctelor cardinale (XLII) – "Demonizarea Americii" (1999)
* Antologia Punctelor cardinale (XLIII) – "«Dictatura bunului simţ»…" (1999)
* Antologia Punctelor cardinale (XLIV) – "În sfîrşit, Acasă…" (1999)
* Antologia Punctelor cardinale (XLV) – "Anul Eminescu", "Oda (în metru antic): deschiderea nivelelor de receptare" (2000)
* Antologia Punctelor cardinale (XLVI) – "Cine eşti dumneata, domnule Neştian?" (2000)
* Antologia Punctelor cardinale (XLVII) – "Demitizarea" (2000)
* Antologia Punctelor cardinale (XLVIII) – "Maxime Egger: Cum am devenit ortodox" (2000)
* Antologia Punctelor cardinale (XLIX) – "Marea iertare" (2000)
* Antologia Punctelor cardinale (L) – "Maica Mihaela" (2000)
* Antologia Punctelor cardinale (LI) – "Un luceafăr pe columna cezarilor" (2000)
* Antologia Punctelor cardinale (LII) – Interviu cu Alain de Benoist (2000)
* Antologia Punctelor cardinale (LIII) – "Radu Gyr sau despre gratuitatea eroismului" (2000)
* Antologia Punctelor cardinale (LIV) – "Supără realitatea sau formularea ei?" (2000)
* Antologia Punctelor cardinale (LV) – "Marginalii la o scrisoare a lui Mircea Eliade" (2000)
* Antologia Punctelor cardinale (LVI) – "Odihna de Eminescu" (2001)
* Antologia Punctelor cardinale (LVII) – "Mesianismul Dreptei" (2001)
* Antologia Punctelor cardinale (LVIII) – "Misiunea românilor în istorie" (2001)
* Antologia Punctelor cardinale (LIX) – "Obligaţiile unei conştiinţe morale" (2001)
* Antologia Punctelor cardinale (LX) – "Naţionalismul şi România de azi", "Menirea generaţiei noastre" (2001)
* Antologia Punctelor cardinale (LXI) – "Lichidarea unei legende" (2001)
* Antologia Punctelor cardinale (LXII) – "Pentru o Europă unită a naţiunilor" (2001)
* Antologia Punctelor cardinale (LXIII) – "Kitsch-ul în literatura politică naţionalistă" (2001)
* Antologia Punctelor cardinale (LXIV) – "Despre a fi altfel" (2001)
* Antologia Punctelor cardinale (LXV) – "Pentru un naţionalism european" (2001)
* Antologia Punctelor cardinale (LXVI) – "Caracterul naţional al Ortodoxiei" (2001)
* Antologia Punctelor cardinale (LXVII) – "Un evreu renegat avertizează America" (2001)
* Antologia Punctelor cardinale (LXVIII) – "In memoriam: Horia Bernea", "Muzeul Ţăranului Român după Horia Bernea" (2001)
* Antologia Punctelor cardinale (LXIX) – "Europa lui Hristos" (2001)
* Antologia Punctelor cardinale (LXX) – "Ziua judecăţii" (2002)
* Antologia Punctelor cardinale (LXXI) – "Interviu cu istoricul Neagu Djuvara" (2002)
* Antologia Punctelor cardinale (LXXII) – "Elitele şi partidele politice" (2002)
* Antologia Punctelor cardinale (LXXIII) – "Revolta «omului recent»" (2002)
* Antologia Punctelor cardinale (LXXIV) – "Naţionalism şi democraţie" (2002)
* Antologia Punctelor cardinale (LXXV) – "Perversiunea naţional-comunistă" (2002)
* Antologia Punctelor cardinale (LXXVI) – "Isteria antifascistă" (2002)
* Antologia Punctelor cardinale (LXXVII) – "Moştenirile lui Horia Bernea" (2002)
* Antologia Punctelor cardinale (LXXVIII) – "Veşti triste din Spania" (2002)
* Antologia Punctelor cardinale (LXXIX) – "Mai bine prea tîrziu decît niciodată!" (2002)
* Antologia Punctelor cardinale (LXXX) – "Centenarul Petre Ţuţea (1902-2002)" (2002)
* Antologia Punctelor cardinale (LXXXI) – "Rost – «manifestul românesc» al unei noi generaţii" (2002)
* Antologia Punctelor cardinale (LXXXII) – "Istoria în actualitate: Penele Arhanghelului" (2003)
* Antologia Punctelor cardinale (LXXXIII) – "Cultul monştrilor" (2003)
* Antologia Punctelor cardinale (LXXXIV) – "Nu-i pace sub măslini..." (2003)
* Antologia Punctelor cardinale (LXXXV) – "Aceşti evrei visători şi utopiile lor păguboase" (2003)
* Antologia Punctelor cardinale (LXXXVI) – "De la vulgaritate la perversiune" (2003)
* Antologia Punctelor cardinale (LXXXVII) – "Dimensiunea cosmică a dorului" (2003)
* Antologia Punctelor cardinale (LXXXVIII) – "Călătorie în «buricul pămîntului»" (2003)
* Antologia Punctelor cardinale (LXXXIX) – "Taina fratelui" (2003)
* Antologia Punctelor cardinale (XC) – "Conceptul de medicină creştină" (2003)
* Antologia Punctelor cardinale (XCI) – "Cazul Paulescu văzut cu ochii altora" (2003)
* Antologia Punctelor cardinale (XCII) – "Political correctness?" (2003)
* Antologia Punctelor cardinale (XCIII) – "Tîlcuirea patristică a Psalmului 50" (2003)
* Antologia Punctelor cardinale (XCIV) – "Un clown pentru Nobel?" (2004)
* Antologia Punctelor cardinale (XCV) – "Chilia isihastului în lume" (2004)
* Antologia Punctelor cardinale (XCVI) – "Paul Goma «antisemit»?" (2004)
* Antologia Punctelor cardinale (XCVII) – "Catedrala Mîntuirii Neamului..." (2004)
* Antologia Punctelor cardinale (XCVIII) – "Mircea Dinescu între ignoranţă şi abjecţie" (2004)
* Antologia Punctelor cardinale (XCIX) – "August roşu: circ fără pîine" (2004)
* Antologia Punctelor cardinale (C) – "«Insurecţia» de la 23 august văzută prin ochii unui soldat german" (2004)
* Antologia Punctelor cardinale (CI) – "Erosul care mişcă lumile" (2004)
* Antologia Punctelor cardinale (CII) – "Sfinţita rugăciune" (2004)
* Antologia Punctelor cardinale (CIII) – "Păcatul lui Onan" (2005)
* Antologia Punctelor cardinale (CIV) – "Dante, Infernul, Cîntul XXXIV" (2005)
* Antologia Punctelor cardinale (CV) – "Acatistul Sfinţilor Români din închisori" (2005)
* Antologia Punctelor cardinale (CVI) – "Giulgiul din Torino: o provocare perpetuă" (2005)
* Antologia Punctelor cardinale (CVII) – "Tentative de purificare" (2005)
* Antologia Punctelor cardinale (CVIII) – "La despărţirea de Papa Ioan Paul II..." (2005)
* Antologia Punctelor cardinale (CIX) – "Cine a fost Teodor M. Popescu?" (2005)
* Antologia Punctelor cardinale (CX) – "Cuvînt prevenitor despre idolatrie şi magie" (2005)
* Antologia Punctelor cardinale (CXI) – "Cultul eroilor la români" (2005)
* Antologia Punctelor cardinale (CXII) – "Miza unui linşaj mediatic" (2005)
* Antologia Punctelor cardinale (CXIII) – "Biblia lui Robespierre" (2005)
* Antologia Punctelor cardinale (CXIV) – "Imoralitatea apartenenţei la francmasonerie" (2005)
* Antologia Punctelor cardinale (CXV) – "Împotriva falsului ecumenism" (2005)
* Antologia Punctelor cardinale (CXVI) – "De la Facere la Apocalipsă" (2005)
* Antologia Punctelor cardinale (CXVII) – "O uşă interzisă" (2005)
* Antologia Punctelor cardinale (CXVIII) – "Pe marginea unei blasfemii" (2006)
* Antologia Punctelor cardinale (CXIX) – "Un portret al Căpitanului la copilărie" (2006)
* Antologia Punctelor cardinale (CXX) – "«Am vrut să-l împuşc pe Ceauşescu»" (2006)
* Antologia Punctelor cardinale (CXXI) – "Ciobanul şi «futelniţa»" (2006)
* Antologia Punctelor cardinale (CXXII) – "Luciferismul de larg consum" (2006)
* Antologia Punctelor cardinale (CXXIII) – "Adevărata dramă de la Petru-Vodă" (2006)
* Antologia Punctelor cardinale (CXXIV) – "În jurul unei neînţelegeri" (2006)
* Antologia Punctelor cardinale (CXXV) – "Ofensiva homosexualilor" (2006)
* Antologia Punctelor cardinale (CXXVI) – "Ultima biruinţă a lui Ştefan cel Mare" (2006)
* Antologia Punctelor cardinale (CXXVII) – "«Sfîntul» Mişa din Clejani" (2006)
* Antologia Punctelor cardinale (CXXVIII) – "Memento Gulag în Vendeea" (2006)
* Antologia Punctelor cardinale (CXXIX) – "La plecarea dintre noi a Părintelui Calciu" (2006)
* Antologia Punctelor cardinale (CXXX) – "Tinereţe fără bătrîneţe" (2006)
* Antologia Punctelor cardinale (CXXXI) – "O nouă carte la Editura Puncte Cardinale..." (2006)
* Antologia Punctelor cardinale (CXXXII) – "Despre poziţia Bisericii faţă de stăpînire" (2007)
* Antologia Punctelor cardinale (CXXXIII) – Două traduceri din Annick de Souzenelle (2007)
* Antologia Punctelor cardinale (CXXXIV) – "Suferinţa ca binecuvîntare" (2007)
* Antologia Punctelor cardinale (CXXXV) – "Cele trei atacuri ale diavolului asupra lui Hristos" (2007)
* Antologia Punctelor cardinale (CXXXVI) – "Luciferismul în ţara lui Caragiale" (2007)
* Antologia Punctelor cardinale (CXXXVII) – "Sperietoarea şi modelul" (2007)
* Antologia Punctelor cardinale (CXXXVIII) – "José Antonio Primo de Rivera..." (2007)
* Antologia Punctelor cardinale (CXXXIX) – "(De) ce uită Occidentul?" (2007)
* Antologia Punctelor cardinale (CXL) – " Principale diferenţe între Catolicism şi Ortodoxie"; "O istorisire de demult..." (2008)
* Antologia Punctelor cardinale (CXLI) – "Poezia carcerală (1): Valeriu Gafencu" (2008)
* Antologia Punctelor cardinale (CXLII) – "Adevăr, Biserică, ecumenism" (2008)
* Antologia Punctelor cardinale (CXLIII) – "De la un tînăr cititor al Punctelor cardinale" (2008)
* Antologia Punctelor cardinale (CXLIV) – "Poezia carcerală (2): Radu Gyr" (2008)
* Antologia Punctelor cardinale (CXLV) – "Paul Goma – lupul singuratic" (2008)
Fata de observatiile pe marginea "deconspirarii ofiterilor de Securitate" de catre CNSAS si pentru o buna informare a opiniei publice, Biroul de Presa al CNSAS va comunica urmatoarele: in baza legii noastre de functionare de pana la 31.01.2008, dar si in temeiul actualului cadru legal, CNSAS a deconspirat 1860 de fosti ofiteri de Securitate. Analizand Rapoartele noastre de activitate (postate pe site-ul www.cnsas.ro), veti observa ca numarul ofiterilor devoalati depaseste cu mult pe cel al colaboratorilor Securitatii.
RăspundețiȘtergere