OAMENI CARE AU FOST: ZAHU PANĂ

SUMARUL BLOGULUI

INDICE DE NUME

ECCE POETA!

Zaharia (Zahu) Pană s-a născut la 21 august 1921 [1], la Beala de Sus, în Macedonia grecească, de unde, împreună cu familia, a emigrat în România (mai întîi în Cadrilater – Durostor şi Caliacra). După moartea prematură – în 1935 – a tatălui său (Vasile Pană, negustor, naţionalist ardent, combatant voluntar în Primul Război Mondial) și cedarea Cadrilaterului în 1940, se mută la București împreună cu întreaga familie. Din pricina aderenţei la legionarism, avea să fie arestat în 1941 şi condamnat la 8 ani de închisoare, apoi trimis, în acelaşi an, din temniţa Aiudului, laolaltă cu alţi studenţi aflaţi în detenţie, să lupte (pentru "reabilitare", cum suna formula antonesciană!) pe frontul de răsărit, în cadrul Regimentului de Gardă 6 Mihai Viteazul. A căzut prizonier în ghearele trupelor sovietice, dar a reușit – cu un grup temerar de camarazi – să evadeze din lagăr şi să nu ajungă în Siberia. Cursurile liceale, începute la Silistra, le-a finalizat la Bucureşti, unde va urma şi cursurile Academiei Comerciale (întrerupte, din pricina arestării, în ultimul an, dar reluate în 1969, la Academia de Studii Economice, pe care o absolvit-o în 1974). A fost arestat de comunişti, tot pentru crezul său legionar, prima oară în mai 1948 (pînă în februarie 1953), iar a doua oară în februarie 1958 (pentru că, la o petrecere între rude şi prieteni, recitase versuri "contrarevoluţionare"), trecînd prin închisorile politice de la Jilava, Ocnele Mari, Aiud, Canal/Poarta Albă şi fiind pus definitiv în libertate abia în august 1964.

În 1976, împreună cu familia (se căsătorise în decembrie 1965 cu Marica Caramihai), emigrează în Statele Unite, ajutat de o rudă a soției, stabilindu-se la New York şi devenind, în scurtă vreme, una dintre figurile de prim-plan ale exilului românesc anticomunist de peste ocean (din 1988, era membru fondator al Comitetului Internaţional Romfest, prezidat onorific de părintele Gheorghe Calciu, iar mai tîrziu a fost ales preşedinte al filialei locale a Asociației Foștilor Deținuți Politici).

Debutase ca poet încă din adolescenţă, în revista Lumina a Liceului Comercial din Silistra (cu poezia "Vijelie"), în română, iar în aromână în Armatolii, publicaţie din acelaşi oraş (cu poezia "Cadrilater"). În 1975 figurase, cu versuri inedite, în Antologia de lirică aromână apărută la Bucureşti (a se vedea şi volumul ulterior de versuri aromâneşti Avnănghipsiri [2], Bucureşti, 1996, postfaţat de Hristu Cândroveanu). În exil a desfăşurat o bogată activitate publicistică (la Ethos, Solia, Unirea, Drum etc., dar mai ales la Cuvântul Românesc de la Hamilton, Canada, unde, începînd din 1980, a fost redactor şi colaborator permanent, ţinînd multă vreme şi o pagină în dialectul macedo-român). După 1989, numele său a apărut şi-n presa de dreapta din ţară, mai ales în paginile Punctelor cardinale (unde cred că ultimul text publicat a fost necrologul făcut camaradului Nicu Naum [3], cam cu un an înainte ca el însuşi să treacă dincolo).

Cu oricîte alte îndeletniciri s-a ispitit în sinuoasa lui existenţă (de la cea de contabil la cea de gazetar), Zahu Pană a rămas, pînă la ultima suflare, un poet de vocaţie şi un mare iubitor de poezie. Chiar şi ca înfăţişare fizică (frumos, distins, cu plete ondulate, păscute blînd de cărunteţe), îmi amintesc că atunci cînd l-am zărit prima oară, în pragul ultimului deceniu de viaţă, mi-am zis în gînd, pînă să ni se facă prezentările: Ecce poeta!

În 1982 a publicat în exil, la Editura "Cuvântul Românesc", volumul intitulat Poezii din închisori, ce includea în premieră cîteva zeci de poeţi "damnaţi" (în frunte cu Radu Gyr – căruia mai tîrziu avea să-i alcătuiască şi un bun portret biografic – şi Nichifor Crainic) şi cîteva sute de poezii create în spaţiul concentraţionar românesc al "obsedantului deceniu", culese şi verificate personal [4]. Prefaţată de ilustrul Vintilă Horia ("Contra naturam" [5]), a fost prima antologie amplă şi de largă răspîndire a poeziei de închisoare, cuprinzînd poeţi identificaţi şi neidentificaţi, pe cei din ţară aflaţi încă în viaţă (incluşi în a treia parte a antologiei) protejîndu-i într-un mod mai puţin obişnuit: "Poeţii din ţară au fost incluşi în CONSTELAŢIA LIREI. Pentru a-i feri de eventuale persecuţii [din partea Securităţii], într-o apreciere subiectivă, le-am dat cîte un nume de stea, după puterea de strălucire a stelei, dar, pentru a compensa subiectivismul, au fost rînduiţi în ordinea alfabetică a stelelor..." (ibidem, p. X).

La aceeaşi editură, în 1989, i-a apărut volumul de versuri originale Cu acul pe săpun, cuprinzînd – cum o arată şi titlul – mai ales poezii alcătuite în temniţele comuniste. Cea care a dat şi titlul volumului sună astfel: 

Cuvinte reci, voi gînduri de-nchisoare,

voi răni deschise, urme de cătuşe,

şi voi obloane-nchise pentru soare,

tu  ochi spion clipind viclean prin uşe;

anchetatori şi gardieni, voi brute,

voi furi de libertate şi credinţe

ce-aţi semănat orori necunoscute,

vătafi de chinuri şi de suferinţe;

voi zile înşirate ca pe aţă

şi viaţa-a noastră, palidă-arătare,

voi ani trăiţi în noapte şi în ceaţă,

zbătuţi în chinuită sugrumare –

v-am încrustat ca mărturii sub astre

şi v-am dorit tăriile din oase,

dar m-am spălat cu literele voastre

şi din săpun nimic nu mai rămase…

Acum vă chem din marea risipire

să vă îmbrac în cea mai nouă haină

şi rînd cu rînd, venind din amintire,

strîngeţi-vă la ceasul meu de taină!

Pe lîngă producţiile proprii, a tradus şi publicat în dialectul său matern poezii de Eminescu, Blaga, Panait Cerna ş. a. Nelipsit de har oratoric (cu vreo doi ani înaintea morţii, a conferenţiat cu mare succes, bunăoară, la Sala Dalles din Bucureşti), era şi un foarte bun recitator (parcă-l aud şi astăzi declamînd, în ambianţa Cîmpului Românesc de la Hamilton, în 1992, din Eminescu şi din lirica închisorilor).

S-a strămutat la cele veşnice duminică 11 martie 2001, la New York, după o îndelungată suferinţă. Completarea antologiei de Poezii din închisori, visul său din ultimul lustru de viaţă, n-a mai ajuns să fie înfăptuită. Şi deşi între timp au apărut altele noi (şi cel puţin una mai cuprinzătoare [6]), n-au reuşit să impună şi să se impună în egală măsură. Marea antologie de mîine, rămasă datoria altei generaţii, tot pe Zahu Pană îl va avea ca principal precursor.

Răzvan CODRESCU

[1] Unele surse indică data de 20 august.

[2] Adică Privelişti.

[3] Născut la Tulcea, în 1923, şi răposat pe 4 aprilie 2000, la Montréal, după aproape 60 de ani de exil, Ispas Nicolae Naum a fost un mare şi discret slujitor al aproapelui şi al ideii naţionale, fără preget în ardoarea şi vrednicia lui mărturisitoare. N-a avut titluri universitare, n-a ajuns la demnităţi publice, n-a fost lider legionar, n-a scris cărţi şi nici măcar articole, nu s-a bucurat de bogăţie şi viaţa nu l-a răsfăţat în nici un fel: el a fost, pur şi simplu, pînă la capăt, fratele de cruce.

[4] Nu fără sprijinul camaraderesc al altora, cărora nu uită să le mulţumească în Nota asupra ediţiei: "Ţin să mulţumesc Arhimandritului Roman Braga şi lui Dumitru Bacu, pentru că în discuţiile pe care le-am avut asupra variantelor de poezii apărute în volumele pe care le-au îngrijit [în 1963 şi 1972] au fost întru totul de acord cu variantele care apar în ediţia de faţă. Au contribuit cu trimiterea de material pentru prezentul volum: Ion Halmaghi, Nicolae Dima, Nicolae Novac, Nelu Popescu, M. Stoenescu, C. Şerban şi în mod deosebit Grigore Caraza, care, beneficiind de o bună memorie, m-a ajutat la reconstituirea multor poezii de Radu Gyr şi Nichifor Crainic. Au mai rămas cei al căror nume încă nu-l pot  comunica. Fie ca gîndul nostru să ajungă la ei, hulub alb, în nopţile de veghe cînd dispar ziduri şi frontiere şi creşte pentru toţi cei astăzi oropsiţi luminosul «Cîntec al Potirului»" (p. XI). În antologie figurează şi 18 poezii ale îngrijitorului ediţiei (care pe atunci încă nu debutase editorial).

[5] "Demonii din contra naturam s-au năpustit asupra noastră. Ne-au schingiuit, ne-au umilit, ne-au înfometat, ne-au băgat poeţii în închisoare, au muşcat din trupul Ţării, însă din toată această ţintuire pe Cruce a ţîşnit sîngele sfînt care a făcut posibilă poezia din acest nou Graal" (p. VII).
[6] Cea alcătuită de Constantin-Aurel Dragodan.