Pagini

sâmbătă, septembrie 20, 2014

INTERMEZZO LIRIC: FILE DE POMELNIC


Georges Dumitresco, Gîndirea întemniţată

POEŢILOR ÎN ZEGHE

I

Eu nu am scris cu acul pe săpun,
nici înşirînd la noduri pe o aţă,
de-aceea duhul meu smerit mă-nvaţă
că n-am să fiu nicicînd ca voi de bun.

Nu-i nici o jertfă-n toate cîte spun,
iar moartea încă n-am privit-o-n faţă,
ci mai degrabă viaţa mă răsfaţă
cu-arome de cafea şi de tutun.

Nu-i harul meu decît o picătură
din duhul cît v-a potopit pe voi -
şi mă şi mir că Dumnezeu mă-ndură
şi nu îmi ia talanţii înapoi!
Aşa de mult mă simt nimicnicie
că nu-s nici bun să-mi plîng de milă mie...


II

Cu voi se-ntoarce lumea în Cuvînt
şi redevine timpul veşnicie,
căci nu-i, de la Hristos, nimic mai sfînt
ca duhu-aprins pe rug de carne vie.

Nemistuită ardere-de-tot
e jertfa cîtă zbîrci de preget n-are
şi dracii toţi cu taina ei nu pot,
împieliţaţi sau goi, să se măsoare.

Să fim atît cît crucea creşte-n noi
e darul cel mai fără preţ din toate
şi pururi în dureri şi în nevoi
nu zbir ceresc ni-i Dumnezeu, ci frate:
pe-aceeaşi limbă-i rîdem morţii-n faţă
şi firea noastră să învie-nvaţă.


III

De n-aţi fi voi cu oasele-n ţărînă
şi-n cer cu duhul rugăciunii pure,
mă tem că dreptul Dumnezeu nici pînă
în zori n-ar sta pe lume să ne-ndure.

Mai leneş neam şi mai uituc de sine
e greu să afli-n carne şi în oase,
dar de hatîrul morţilor ne ţine
cel rob de voie firii lui miloase.

Atîta sîntem cît ne sînteţi voi
şi dacă-avem nădejde ca vreodată
să mai rodim în trupuri de eroi,
iar sufletele noastre să mai bată
la porţi cereşti, cu mintea de apoi,
doar urma voastră calea ne-o arată.

Răzvan CODRESCU

Un comentariu:

  1. Mulţumim pentru cele trei metanii lirice oferite. Sper că nu rămână, însă, aşa cum le intitulaţi, deocamdată amar-lucid, doar un scurt antract, flancat de actele tragi-comediei naţionale cu accente bufe din ultima vreme. Bâlciul lansărilor de candidaţi, cu aluzii, poante groase, bâte retorice şi picioare în spate, în aclamaţiile unui public de iarmaroc electoral, tinde să ucidă în noi şi ce ne-a mai rămas din ,,duhul naţional", activat arar şi pentru din ce în ce mai puţini, de cuvîntul zămislitor de dureroasă frumuseţe al vreunui astfel de vers. Să încercăm, dar, să rezistăm vremurilor, cu asemenea memento-uri ca nouă formă de rezistenţă prin credinţă, istorie şi cultură. Altfel, mă tem că urma sublimă a martirilor scapă turma unui prezent din ce în ce mai surd la vocea conştiinţei naţionale. Oare câţi mai aud azi Aiudul ?...

    RăspundețiȘtergere