SALTIMBANC
Ieri clasic, azi
romantic, mîine poate
postmodernist
(adic-un pic din toate),
dar fost-ai, eşti
şi fi-vei, orice-ai face,
un saltimbanc
pierdut prin iarmaroace.
De tine speţa vreo
nevoie n-are,
iar arta ta, că-i
mică sau că-i mare,
din zece nouă
bucuroşi ar da-o
pe un ibric de
lapte cu cacao.
Doar tu te ţii
băţos şi coci în tine
turtoaie-ntregi de
visuri orfeline,
şi-n sinea ta te
crezi vreun neam de zeu,
sau vreun ales din
tagma lui Orfeu,
în timp ce nouă
muze şi-o babacă
îşi rîd de tine şi
la cărţi te joacă.
AMICUS
De ce nu-mi cînt
computerul, cu care
petrec mai mult
decît am stat vreodată
cu vreo
iubită-aievea sau visată,
cu vreun amic sau
cu vreun dascăl mare?
Nu-mi face el
atîtea treburi oare,
nu-mi ţine de urît
şi nu se-arată
fidel, şi răbdător,
şi fără pată,
şi treaz mereu, şi
gata de-ascultare?
Şi eu îl ştiu, şi
el mă ştie bine,
ne înţelegem tandru
din priviri
şi chiar vorbim
(mai mult în limbi străine),
iar uneori dormim
ca nişte miri...
Că nu e suflet? Dar
ce suflet viu
e mai cu mine,
Doamne, pe tîrziu?
PLIN DE
SINE
Umflat în pene, mai că stă să crape
şi nasul strîmb aşa de sus şi-l ţine
că pe sub el s-ar prea putea să scape
un colţ de stea în poala lunii pline.
Ar fi artist, de geniu nu s-ar crede,
şi bun creştin, de n-ar curvi cu dracii
şi-n nebuloasa bietei Andromede
nu şi-ar întinde ca o tîrfă cracii.
De rîsul lui răsună căi lactee,
cînd dă în găuri negre şi nu-l doare,
sau cînd, intrat din mers la vreo idee,
dă-n gard cu oiştea de la Carul Mare,
iar Dumnezeu, cel răstignit degeaba,
învaţă de la el cum vine treaba!
PROTOCRONISM
De n-am fi daci,
pelasgi, hiperborei,
n-am fi nimic şi
nici o bucurie
n-ar mai rămîne-n
noi destul vie,
cu toată zdroaba
Sfîntului Andrei!
Ne-a fost Zalmoxis Christ
mai dinainte,
de moarte-am rîs
mereu şi fără cruce,
iar creştinismul
n-o să mai apuce
cînd ne-o veni cea
de pe urmă minte...
Să vezi atunci
divan de stirpe tracă -
români, şi
moldoveni, şi albanezi -
şi să nu-ţi vină
ochilor să crezi
cum tot rahatul
bici o să se facă
şi-o să trosnească
pînă-n cerul unde,
în blăni de oi,
toţi lupii vor pătrunde!
CREŞTINEASCĂ
E-aşa frumoasă că
nimic nu poate
umbri, cum spui,
divina ei splendoare:
nici părul care-i
creşte pe picioare,
nici coapsele din
fire crăcănate,
nici sînii blegi,
nici ghebul de pe spate,
nici dinţii ştirbi,
nici nasul lat şi mare,
nici ochii ei
saşíi, nici coama care
îşi cerne vraf
mătreaţa peste toate.
Mustaţa însăşi cît
de chic îi vine!
Iar bîlbîiala ei ce
tandru sună!
E parte a creaţiei
divine
şi bine zici: nu
poate decît bună
să fie şi frumoasă!
Se cuvine,
creştin sadea, să-i pui pe cap cunună!
RAI MIORITIC
Atît te rog: pe gura mea de rai
să nu vorbeşti cu şerpii niciodată,
iar de se-ntîmplă sub vreun măr să stai,
să nu rîvneşti la roada lui bogată!
Sînt pere mălăieţe cîte vrei,
ce-ţi pică ele singure în gură,
iar tu rămîi aceeaşi coastă pură,
neruşinată-n goliciunea ei.
Sătulă o să zaci în iarba moale,
iar eu, doinaş, din fluier o să-ţi cînt,
şi, năzdrăvane, ne vor da tîrcoale
mioare fără seamăn pe pămînt,
pe cînd în cer, cu pizma lor cuminte,
la noi vor lua toţi îngerii aminte.
COVRIGĂREALĂ
O, frate,-n cot aşa
de crunt mă doare
că-mi vine-n limbi
durerea să mi-o strig
şi să mă fac de răul
ei covrig
(din cel cu-n pic
de mac şi multă sare)!
Să umble cîinii
toţi cu mine-n coadă
şi să le dăm cu
tifla la hingheri,
şi paseist trăind,
de azi pe ieri,
să batem ţara proştilor grămadă.
Din cot durerea să se lase-n jos
(cine citeşte, pas să şi-nţeleagă!)
şi-aşa să doară, frate, de frumos
încît a mea să fie lumea-ntreagă -
şi-un dumicat s-apuce fiecine
din ce mă doare mai afund pe mine.
Răzvan
CODRESCU
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu