LA EDITURA
«LUMEA CREDINŢEI»
PRETEXT:
O MĂRTURISIRE ŞI UN ÎNDEMN
Nu cred că a existat un film care
să mă impresioneze atît de profund ca "Andrei Rubliov".
Eram în facultate cînd am auzit
prima dată de el. Văzusem deja, împreună cu colegii de an, "Copilăria lui
Ivan" şi numele lui Andrei Tarkovski ne era foarte drag. Ştiam că filmul
"Andrei Rubliov" fusese oprit de cenzură, pentru ca apoi, după vreo
doi ani, să fie prezentat la Cannes, unde a fost descoperit şi recunoscut drept
o capodoperă.
De-abia peste vreo doi ani am
reuşit să-l vedem şi noi. Să-l vedem e puţin spus: l-am vizionat cu bucurie de
5-6 ori. Am fost copleşiţi de forţa lui, de căldura umană pe care o transmite,
de curajul lui Andrei Tarkovski de a face un film despre marile probleme
spirituale ale omenirii. Pe atunci părea ceva uluitor să vezi un film care
vorbeşte despre credinţă şi despre Dumnezeu într-un regim ateu comunist, un
regim care luptase cu toată violenţa pentru a distruge bisericile, preoţii şi
toate valorile creştine.
Eram la curent cu lupta dusă de
către Andrei Tarkovski cu cenzura sovietică şi urmăream cu încordare
desfăşurarea ei.
Desigur, am văzut apoi toate
filmele lui Andrei Tarkovski, le-am aşteptat, le-am admirat, mi-au plăcut mai
mult decît pot spune în cuvinte, dar pentru mine nici unul nu a mai avut un
impact emoţional atît de puternic ca "Andrei Rubliov".
La cîţiva ani după moartea
cineastului, în 1989, circula în presă o fotografie năucitoare despre revolta
studenţilor chinezi: în Piaţa Tiananmen, un tânăr s-a oprit în faţa convoiului
ameninţător de tancuri, reuşind să stopeze înaintarea lor! Această imagine m-a
trimis cu gîndul la Andrei Tarkovski, cel care s-a luptat cu colosul sovietic
şi a reuşit să se impună.
Să aprindem o lumînare pentru
sufletul robului lui Dumnezeu Andrei şi să încercam să străbatem în această
carte un drum iniţiatic în lumea
filmelor lui, făcînd eforturi ca lumînarea să rămînă mereu aprinsă!
Nicolae Mărgineanu
Autorul cărţii
NOTĂ EDITORIALĂ
Inginer la origine (desigur şi sub influenţa "pragmatismului"
epocii comuniste, în care i-a fost dat să-şi trăiască şi copilăria, şi prima
tinereţe), dar "cu altele la inima sa" [1], devenit la vîrsta maturităţii teolog şi etnolog, Doctor în Teologie
la St. Serge (Paris) [2] şi
colaborator al regretatului Horia Bernea la Muzeul Ţăranului Român [3], d-l Costion Nicolescu (n. 1946) este astăzi una dintre vocile ortodoxe
cele mai autorizate ale culturii noastre creştine. A scris aproape douăzeci de cărţi
[4] şi sute de articole, a ţinut Alfa & Omega - vestitul supliment de
pe vremuri al Cotidianului - şi a
fost prezent, nu o dată, şi în paginile revistei Lumea Credinţei.
Cartea de faţă, închinată mai dreptei pomeniri a marelui cineast ortodox
rus Andrei Tarkovski (1932-1986), poate că n-ar fi fost nicăieri mai acasă
decît la Editura "Lumea Credinţei": ea este o minuţioasă şi caldă radiografie
creştin-ortodoxă a vieţii şi operei tarkovskiene, unică pînă astăzi prin
amploare şi rigoare exegetică, întemeiată pe o vastă bibliografie la zi (în mai
toate limbile de cultură şi largă circulaţie din spaţiul euro-american) [5], cu o acribie documentară care nu
lasă nici o afirmaţie suspendată în vagul subiectivităţii, dar care nici nu
ucide duhul viu al cărţii, ce incită pe alocuri cu tensiuni şi tonuri aproape
romaneşti.
Figura lui Tarkovski se recompune subtil şi inolvidabil în conştiinţa
cititorului, ca om şi ca artist, dar, poate mai presus de toate, ca biruitor al
vremurilor, într-o lume ostilă lui Hristos (sau doar ignorantă sub aspectul
spiritualităţii şi culturii creştine, şi îndeosebi răsăritene), totuşi
neputincioasă să zăgăzuiască pînă la capăt forţa mărturisitoare a spiritului şi
libertatea creatoare a artei adevărate. Tarkovski a fost poate cel mai mare biruitor
prin artă al comunismului din a doua jumătate a secolului XX, iar Rusia
esenţială, mistică şi pravoslavnică, şi-a avut în el profetul unei vîrste
primenitoare, chemate să ridice şi să transfigureze lamura tradiţiei ("Andrei
Rubliov") pînă la "realismul fantastic" al contemporaneităţii
("Călăuza"), depăşind dihotomia istorică dintre Est şi Vest spre
universalitatea mesajului creştin şi spre intuiţia dostoievskiană a
"frumuseţii care va mîntui lumea".
Deşi în primul rînd teolog, autorul cărţii de faţă dovedeşte şi o cultură
artistică impresionantă (cinematografică şi nu numai), ceea ce îi permite o
abordare complexă a cazului Tarkovski într-un larg context paideic, deopotrivă
rusesc şi european. Discursul său se structurează pe cele trei mari virtuţi ale
creştinismului, CREDINŢA, NĂDEJDEA şi IUBIREA, cu un accent fericit pe cea din
urmă, avută în vedere sub toate cele patru mari ipostaze ale ei (aşa cum ni le
revelează logos-ul grecesc: éros, philía, storgé şi agápe, în ordinea abordării de aici).
Sîntem făcuţi martori conştienţi, pas cu pas, ai întrupării virtuţilor
teologale în creaţia lui Tarkovski (ca regizor şi scenarist), dar şi ai
reflexelor acestora în "viul vieţii" lui, cu pendulări inefabile între
sublim şi tragic (pe care singur Dumnezeu e în măsură să le judece pînă la
capăt).
Alături de cărţile d-nei Elena Dulgheru (Tarkovski. Filmul ca rugăciune, Ed. Arca Învierii, Bucureşti, 2002;
De vorbă cu Marina Таrкоvskaia, Ed.
Arca Învierii, Bucureşti, 2004, şi Scara
Raiului în cinema. Kusturica, Tarkovski, Paradjanov, Ed. Arca Învierii,
Bucureşti, 2011), mai aplicate pe latura artei cinematografice, cartea d-lui
Costion Nicolescu, scrisă în primul rînd din perspectiva competenţei teologice,
are toate datele unei contribuţii româneşti referenţiale la bibliografia
tarkovskiană. Editura regretă că nu a avut posibilitatea, în aceste vremuri de
fatală austeritate, să asigure cărţii şi o ilustraţie fotografică pe măsură,
dar îşi păstrează năzuinţa de a o face la o viitoare ediţie, ce va avea parte,
poate, de condiţii mai prielnice.
Mulţumiri se cuvin tuturor celor
ce, într-un fel sau altul, au contribuit la gestaţia, apariţia, promovarea şi
difuzarea acestei cărţi de excepţie: revistei clujene Tabor (unde au apărut
de-a lungul anilor, într-o primă formă, o parte din capitole), doamnelor
Maria Nicolescu (căreia cartea îi este dedicată [6]), Manuela Cernat (mai veche
veghetoare asupra destinului românesc al discursului tarkovskian), Rodica Netea
(corectură) şi Larisa Barbu (tehnoredactare), domnilor Nicolae Mărgineanu
(regizorul creştin cu atîta iubire de Tarkovski), Constantin Flondor (autorul minunatului portret de pe coperta întîi) şi Nicolae Ghincea (difuzorul
prin excelenţă al cărţii creştine de la noi), meşterilor tipografi şi, nu în
ultimul rînd, cititorilor fideli ai Lumii
Credinţei, care ne dau sensul şi puterea de a exista în peisajul
publicistic şi editorial al unei Românii ce încă îşi mai linge rănile după
lungile decenii de degringoladă comunistă şi neocomunistă.
Corect înţeles şi sincer asumat,
Andrei Tarkovski rămîne - iar cartea de faţă stă mărturie la îndemînă - un
posibil Stalker [7] harismatic pe calea adeseori sinuoasă a reîntîlnirii noastre
sub Crucea lui Hristos.
Răzvan Codrescu
[1] "Am
diplomă de inginer şi am practicat 20 de ani ingineria, dar nu mă simt cu
adevărat inginer (în sensul admirabil al lui Cyrus Smith!)",
mărturisea recent într-un "autoportret neterminat".
[2] "Pînă la
urmă, pentru mine teologia ţine mai mult de o trăire poetică a întîlnirii şi
convorbirii cu Dumnezeu (cu toată rigoarea dogmatică şi canonică!) decît de
rigida disciplină universitară, chiar dacă, la nevoie, am respectat-o…" (loc. cit.).
[3] "Am lucrat 20 de ani la Muzeul Ţăranului Român, titrat cînd ca etnolog,
cînd ca antropolog, dar m-am simţit uşor impostor sub aceste
«etichete»..." (ibidem).
[4] Spre o cultură liturgică, Editura Anastasia, Bucureşti, 1999;
Sfîntul Mare Mucenic Gheorghe, Purtătorul
de biruinţă. Viaţa, minunile legendele şi obiceiurile, selecţia şi
adaptarea textelor de Costion Nicolescu, Ed. România Creştină/Muzeul Ţăranului
Român, Bucureşti, 1999; Cine se teme de Biserică?, Ed. Christiana,
Bucureşti, 2002; Riscul de a fi
ortodox, Ed. Sophia, Bucureşti, 2002; Sufletul
între rai şi iad. O viziune tradiţională românească asupra judecăţii
particulare, Ed. Vremea, Bucureşti, 2003; Teologul în cetate. Părintele Stăniloae şi aria politicii, Ed.
Christiana, Bucureşti, 2003; Elemente de
teologie ţărănească, Ed. Vremea, Bucureşti, 2005; Bucuria convorbirii, Ed. Teognost, Cluj-Napoca, 2006; Chipul ca o catapeteasmă, Ed. Sophia,
Bucureşti, 2009; Et in Athos ego.
Muntele sfinţit, Ed. Reîntregirea, Alba Iulia, 2010; Hristos, Adăpostul, Veşmîntul, Hrana, Doctorul şi Leacul omului şi al
omenirii pe calea mîntuirii (Conţinutul spiritual al nevoilor trupeşti vitale
la Sfîntul Efrem Sirul), Ed. Renaşterea, Cluj-Napoca, 2011; Sarea Pămîntului. Încrucişări, întîlniri,
însoţiri, Ed. Doxologia, Iaşi, 2011; Mic tratat de iubire…, urmat de alte iubitoare studii şi eseuri,
Ed. Doxologia, Iaşi, 2012.
[5] Bibliografia - din care se citează generos pe parcurs - este
aşezată imediat după nota noastră editorială, pentru a fi limpede din capul
locului pe ce teren ferm şi cuprinzător (monografii, studii şi eseuri tematice,
convorbiri, jurnale, corespondenţă etc.) se desfăşoară demersul analitic şi
interpretativ.
[6] MARIEI, care a aşteptat această
carte cu atîta nerăbdare, dar şi cu destulă răbdare...
[7] Stalker este titlul original al celebrului film "Călăuza" (1976-79),
realizat de Andrei Tarkovski în însăşi inima iadului comunist.
UPDATE 12.11.2013, ORA 23.00:
Pe 11.11.2013, am postat pe blog afişul pentru lansarea-dezbatere de a doua zi, care a avut loc la Librăria Sophia. Postarea (ştearsă ulterior, ca orice anunţ conjunctural) a suscitat unele comentarii, pe care le reproduc aici:
Cartea ar merita, într-adevăr, un destin aparte, măcar în aria Ortodoxiei. Firesc ar fi să se traducă repede şi în ruseşte.
@ Gabriela:
E o provocare interesantă şi necesară. Caratele ortodoxiei ruse se vădesc din plin în cinematografia rusă, fie ea şi din anii comunismului. Dacă ar fi să judecăm caratele ortodoxiei româneşti după cinematografia românească, mă tem că am fi mai mult decît jenaţi...
Cinematografia noastră nu vede cerul: e împotmolită în realitatea păstoasă a unei lumi precare, în care sărăcia sufletească pare a tinde s-o egaleze pe cea materială.
P.S. S-a impus grafia Tarkovski, cu v, nu cu w.
@ Anonimul de la 6.47 AM:
Am dat informaţia în prezentarea făcută acum cîteva săptămîni cărţii pe acest blog ("Evanghelia după Tarkovski"): maestrul Constantin Flondor.
Dacă spuneţi dumneavoastră...